Traficul rutier va fi restrictionat, duminica 10 august, in centrul Capitalei, pentru o competitie de ciclism, informeaza Brigada Rutiera, citata de Agerpres. Duminica are loc Road Grand Prix Bucuresti. Tot in acest week-end este restrictionat si traficul de pe Bulevardul Kiseleff.

Astfel, duminica, intre orele 8,30-16,00, se vor aplica restrictii de circulatie pe bd. Natiunile Unite, intre bd. Libertatii si str. Izvor, str. Izvor, Calea 13 Septembrie, intre str. Izvor si bd. Libertatii si pe bd. Libertatii, intre Calea 13 Septembrie si bd. Natiunile Unite. De asemenea, traficul va fi oprit pe bd. Unirii, intre bd. I.C. Bratianu si Piata Constitutiei.

Brigada Rutiera a Capitalei recomanda ca rute ocolitoare Calea 13 Septembrie - bd. Tudor Vladimirescu - bd. George Cosbuc - bd. Regina Maria si bd. Eroilor - str. Stirbei Voda - Calea Victoriei.

Restrictii de trafic in weekend pe bd. Kiseleff din Capitala

Traficul rutier pe sos. Kiseleff este restrictionat in fiecare weekend pana pe 24 august, perioada in care se va desfasura campania 'Capitala creste verde'.

Masura intra in vigoare vinerea, ora 22,00, si tine pana duminica, ora 14,00, pe sos. Kiseleff intre str. Arh. Ion Mincu si Piata Victoriei si pe str. Monetariei.

Rute ocolitoare: bd. Kiseleff - str. Ion Mincu - bd. Ion Mihalache - Piata Victoriei.