Dan Voiculescu a declarat joi, la iesirea de la DNA, ca motivul pentru care se doreste pronuntarea unei sentinte pana in decembrie in dosarul ICA este ca presedintele Traian Basescu doreste condamnarea lui pana i se termina mandatul.

Voiculescu a precizat ca luni, 4 august, la Curtea de Apel Bucuresti nu va fi ultimul termen in dosarul ICA si cu atat mai putin pronuntarea unei sentinte, transmite Agerpres.

"Luni nu este vorba de pledoarie finala. Este o o greseala iarasi de interpretare. Nu ni s-a cerut pledoarie finala pentru luni. Eu inteleg foarte bine ca unii se grabesc. Trebuie neaparat Voiculescu condamnat pana in decembrie. M-am tot gandit la motiv. Motivul este legat de faptul ca in noiembrie pleaca Basescu si nu vrea sa plece pana nu ma vede condamnat. Ok. O sa vedem", a afirmat omul de afaceri.

Intrebat daca ii este frica de inchisoare, Dan Voiculescu a raspuns: "Nu. Pe 4 august nu se poate, dar nu imi e frica de inchisoare."