Meteorologii estimeaza, pentru intervalul 28 iulie - 10 august, o vreme, in general, calduroasa, cu temperaturi ce pot atinge valori maxime medii de 34 de grade Celsius, in Muntenia. Cu toate acestea, specialistii Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM) estimeaza si episoade de instabilitate, in special catre sfarsitul lunii iulie, dar si in zile din prima saptamana a lunii august, cand se vor semnala averse pe arii relativ restranse, inclusiv la munte, transmite Agerpres.

Conform meteorologilor, in zilele de 28, 29, 31 iulie si 1 august temperaturile maxime vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, in medie, in jurul valorii de 28 de grade. Restul intervalului va fi caracterizat de un regim termic calduros, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse intre 29 si 32 de grade. Minimele termice se vor mentine la valori relativ constante, in medie, intre 17 si 19 grade Celsius. Fenomene de instabilitate atmosferica si averse, in general moderate cantitativ, se asteapta in zilele de 28 iulie, dar si in jurul datelor de 31 iulie si 5 august. Ploi trecatoare nu sunt excluse nici in celelalte zile, in zonele mai inalte de relief.

Crisana

In prima saptamana, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, cu exceptia zilele de 30 iulie, 2 si 3 august cand vor fi si temperaturi medii de 31-32 de grade Celsius. A doua saptamana va fi caracterizata de o vreme calduroasa, mai ales la campie, cu temperaturi maxime cuprinse, in medie, intre 29 si 32 de grade. Temperaturile nocturne se vor situa in jurul valorii medii de 17-18 grade pe tot parcursul intregului interval. Ploi, in general slabe cantitativ, se vor semnala in zilele de 28, 29 si 31 iulie, dar si in perioada 5 - 7 august. In rest, probabilitatea de ploaie va fi destul de scazuta.

Potrivit prognozei ANM, temperaturile maxime se vor situa usor peste valorile climatologice ale perioadei si vor fi cuprinse, in medie, intre 28 si 30 de grade, iar in zilele de 3 si 4 august se vor apropia de 32 de grade Celsius. Minimele nocturne nu vor avea variatii semnificative, mentinandu-se pe parcursul celor doua saptamani la valori medii de 15-16 grade. Probabilitatea de ploi, in general slabe cantitativ, va fi mai ridicata in data de 28 iulie si in intervalul 5 - 10 august.

Maramures

Regimul termic diurn va fi caracterizat de o vreme mai calda decat in mod obisnuit pe tot parcursul intervalului, cu temperaturi maxime cuprinse, in medie, intre 29 si 32 de grade. Cele mai ridicate valori vor fi in zilele de 2, 3 si 4 august. Minimele nocturne vor fi constante in jurul valorilor de 16-17 grade. Averse slabe se vor semnala in special in zilele 28 si 29 iulie si in perioada 5 - 9 august.

Moldova

Pe tot parcursul intervalului, vremea va fi calduroasa, cu precadere in zonele de campie si podis. Temperaturile diurne vor creste usor pana in zilele de 3 si 4 august, cand vor atinge valori medii de 33 de grade Celsius, dupa care vor scadea si se vor situa, in medie, in jurul a 30 de grade. Valorile termice nocturne se vor incadra in ecartul mediu de 16-18 grade. Probabilitatea de averse slabe va creste incepand cu data de 5 august, insa ploile se vor semnala doar pe arii restranse.

Dobrogei

Regimul termic, in urmatoarele doua saptamani, va fi unul calduros, cu maxime in crestere de la valori medii de 30 de grade, pana la 34 de grade in jurul datei de 4 august, dupa care vor scadea usor spre 32 de grade Celsius. De asemenea, regimul termic nocturn se va mentine ridicat, cu medii ale temperaturilor minime de 20-21 de grade. Conditii pentru ploi slabe, trecatoare, vor fi doar in jurul datei de 5 august.

Muntenia

Vremea va fi calduroasa pe tot parcursul perioadei de prognoza, mai ales in zonele de campie, cu temperaturi maxime cuprinse, in medie, intre 30 si 34 de grade. Cele mai ridicate valori se asteapta in intervalul 3-5 august, cand si disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Minimele termice se vor mentine relativ constante la valori medii de 17-18 grade. Local, vor fi averse, izolat insemnate cantitativ, in zilele de 28 si 29 iulie, si in jurul datei de 5 august.

Oltenia

Potrivit prognozei ANM, temperaturile maxime vor creste de la valori medii de 25-26 de grade in zilele de 28 si 29 iulie, pana la 28-30 de grade in perioada 30 iulie - 2 august si vor atinge chiar 32 de grade, in medie, in intervalul 3-5 august, cand vremea va fi calduroasa in intreaga regiune. Dupa data de 6 august, valorile medii diurne se vor situa in jurul valorii de 30 de grade. Temperaturile nocturne vor avea valori medii de 17-18 grade. In ziua de 28 iulie si in noaptea de 28 spre 29 iulie vor fi fenomene de instabilitate pe arii extinse si averse cu caracter torential, in medie in jur de 30 de l/mp. Ploi moderate cantitativ mai pot cadea in jurul datei de 31 iulie, iar in restul intervalului doar trecator va mai ploua, in special in zonele inalte de relief.

La munte

Valorile termice, atat cele diurne, cat si cele nocturne, vor fi constante pe tot parcursul intervalului si se vor situa in jurul unor valori medii de 20-22 de grade, respectiv 12-14 grade Celsius. Vor fi averse, in general slabe cantitativ, cu caracter local, mai ales in zilele de 28, 29 si 31 iulie si in perioada 4 - 10 august.

Prognoza ANM, valabila pentru perioada 28 iulie - 10 august 2014, are la baza datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) din Reading, Anglia.