Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlatean, a declarat, vineri, ca este foarte important ca la nivelul comunitatii euro-atlantice sa existe o pozitie comuna in ceea ce priveste atitudinea Rusiei in Ucraina. "Romania a sprijinit mereu o coordonare foarte stransa intre Uniunea Europeana si Statele Unite. Este foarte important sa avem o pozitie comuna, o atitudine ferma la nivelul comunitatii euro-atlantice atunci cand vorbim despre atitudinea agresiva a Rusiei in Ucraina", a afirmat Corlatean, la CNN, informeaza Agerpres.

Titus Corlatean (foto arhiva)Foto: Agerpres

El a aratat ca "nu este surprinzator" si poate fi de inteles faptul ca unele state UE au avut atitudini care au reflectat "anumite interese economice in domeniul securitatii energetice" in relatia cu Rusia, dar a precizat ca pozitia comuna adoptata la nivelul Uniunii in ceea ce priveste sanctiunile adoptate impotriva Moscovei reprezinta "un pas inainte".

Intrebat cat de departe ar trebui sa mearga aceste sanctiuni in viziunea Romaniei, Titus Corlatean a subliniat ca scopul urmarit nu este acela de a adopta sanctiuni, ci de a determina Rusia sa opreasca orice fel de sprijin - politic sau militar - pentru separatisti si sa sustina procesul de pace lansat de presedintele Ucrainei.

Seful diplomatiei romane a adaugat ca Rusia trebuie sa accepte respectarea principiilor promovate de legile internationale - integritatea teritoriala, suveranitatea unui stat.