Elevii romani au obtinut cinci medalii si locul I in Europa la Olimpiada Internationala de Fizica ce s-a desfasurat in Kazahstan, la Astana, in perioada 13-21 iulie, informeaza Ministerul Educatiei Nationale (MEN) intr-un comunicat transmis luni si citat de Agerpres.

Olimpicii romani au obtinut doua medalii de aur, doua medalii de argint si o medalie de bronz. Datorita acestui rezultat, Romania s-a clasat pe primul loc in Europa si pe locul 10 la nivel mondial, fiind printre putinele echipe ai caror componenti au fost medaliati "in corpore".

Medaliile de aur au fost cucerite de Cristian Alexandru Frunza (clasa a XI-a), distins cu aur si la editia precedenta, si Stefan Eniceicu (clasa a X-a). Medaliile de argint au fost obtinute de Denis Turcu (clasa a XII-a), laureat cu argint si anul trecut, si Tudor Cretu (clasa a X-a). Gabriel Gaitan (clasa a XII-a) a intrat in posesia medaliei de bronz. Toti elevii provin de la Liceul International de Informatica din Bucuresti.

A 45-a editie a Olimpiadei Internationale de Fizica a reunit peste 190 de concurenti din 48 de tari.

Delegatia Romaniei, condusa de Adrian Dafinei, conferentiar universitar doctor la Facultatea de Fizica a Universitatii Bucuresti, si insotita de Sebastian Popescu, conferentiar universitar doctor la Facultatea de Fizica a Universitatii "A.I. Cuza" din Iasi, revine in tara luni seara pe Aeroportul International "Henri Coanda".