Omul de afaceri Cristian Borcea, condamnat la sase ani si patru luni de inchisoare in Dosarul Transferurilor, a fost dus, sambata seara, de la Penitenciarul Poarta Alba, unde este incarcerat, la Spitalul Judetean de Urgenta Constanta, dupa ce a acuzat dureri toracice, au declarat surse medicale pentru Mediafax.

Potrivit surselor citate, Borcea a fost adus cu o ambulanta la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Constanta, dupa ce a acuzat dureri toracice.

La ora transmiterii acestei stiri, el se afla in unitatea sanitara unde este supus mai multor investigatii medicale.

Cristian Borcea a fost transferat, la sfarsitul lunii mai, de la Slobozia la Penitenciarul Poarta Alba, unde este incarcerat si Gigi Becali, dupa ce Judecatoria Medgidia a decis ca acesta poate executa pedeapsa in regim semideschis. Alaturi de Borcea a fost transferat si Victor Becali.

Cat timp a fost incarcerat la Penitenciarul Slobozia, unde este regim inchis, Borcea a fost transferat de mai multe ori la Spitalul-Penitenciar Poarta Alba, din cauza unor probleme medicale, ultima data ajungand acolo in 18 aprilie. El a ramas atunci internat la Spitalul-Penitenciar Poarta Alba pana in 6 mai.

Curtea de Apel Bucuresti i-a condamnat, in 4 martie, pe Jean Padureanu la trei ani si patru luni de inchisoare, pe George Copos la trei ani si opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani si sase luni, pe Cristian Borcea si Ioan Becali la cate sase ani si patru luni, pe Victor Becali la patru ani si opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o luna si zece zile, iar pe Gigi Netoiu la trei ani si patru luni de inchisoare cu executare.