Liceul teoretic "Carmen Sylva" din Eforie Sud a obtinut locul al doilea la competitia Cansat Europe 2014 de proiectare a unui satelit care ar putea fi trimis in spatiu si medalie de argint la Olimpiada de proiecte durabile de mediu (INESPO). In concursul Cansat Europe, locul I la categoria avansati a fost castigat de o alta echipa din Romania - Ro-Sat One din Piatra Neamt. Fiecare echipa care a participat la aceasta competitie a proiectat si realizat un "satelit" de forma si dimensiunile unei cutii de Coca Cola, a declarat pentru HotNews.ro Florin Serbu, profesor de fizica la Liceul Teoretic "Carmen Sylva" din Eforie Sud.

Echipa Carmen SylvaFoto: Flickr / Esa_events

Doua echipe de elevi din Romania - premiate la Cansat Europe 2014

O echipa de elevi de la Colegiul National de Informatica Piatra-Neamt a castigat locul I la categoria avansati in cadrul concursului Cansat Europe 2014. Competitia - care presupune proiectarea unui satelit care ar putea fi trimis in spatiu - a fost organizata de Agentia Spatiala Europeana (European Space Agency - ESA) si de Centrul Norvegian pentru educatie in domeniul spatiului cosmic (Norwegian Centre for Space-related Education - NAROM).

Obiectivul concursului Cansat Europe il reprezinta atragerea tinerilor catre stiinte si inginerie, in incercarea de a asigura forta de munca calificata pentru viitor in domeniul industriilor aerospatiale, a declarat pentru HotNews.ro Florin Serbu, profesor de fizica la Liceul Teoretic "Carmen Sylva" din Eforie Sud.

Ro-Sat One, echipa din Piatra Neamt, a fost coordonata de profesor Diana Bejan si i-a avut in componenta pe elevii Matei Bosincianu, Cornel Ghinet, Stefan Aradavoaicei, Claudiu Neculau, Alexandru Tudose, Andrei Gavrila si Claudiu Nohai (Detalii aici).

Elevii de la Liceul teoretic "Carmen Sylva" din Eforie Sud au obtinut locul al II-lea la categoria incepatori a competitiei Cansat Europe 2014. Echipa "Carmen Sylva 1" a fost alcatuita din elevii: Liviu Gabriel Vasile, Nicoleta Andreea Gherasim, Adrian Iulian Baca si Andrei Dinca, din clasa a XI-a, coordonati de profesor Florin Serbu.

Satelitul "Carmen Sylva 1" a avut ca misiune principala monitorizarea temperaturii si a presiunii atmosferice. Misiunea secundara a fost monitorizarea parametrilor atmosferei (umiditate, radiatie ultravioleta, prezenta gazelor nocive in atmosfera) si ai campului magnetic ai planetei in timpul zborului. "Am determinat cu precizie pozitia, viteza si acceleratia CanSat folosind doua metode: sistemul GPS (Global Positioning System - sistem de pozitionare globala) si sistemul de navigatie inertiala IMU (inertial measurement unit)", a declarat pentru HotNews.ro profesorul Florin Serbu, unul dintre pionierii romani in educatia informatizata.

Liceul Teoretic "Carmen Sylva" din Eforie Sud este una dintre primele scoli din Romania conectate la internet, iar profesorul Florin Serbu a dezvoltat o biblioteca insemnata de aplicatii practice ale IT&C in procesul didactic.

Acesta a precizat ca satelitul a fost lansat cu o racheta pana la o altitudine de 1000 metri. Potrivit profesorului, in timpul zborului, pe portiunea ascendenta si descendenta a traiectoriei, datele obtinute de "satelit" au fost transmise la sol prin telemetrie si stocate pe un card micro SD.

Concursul Cansat Europe 2014 s-a desfasurat in perioada 1-6 iunie 2014 in Andenes, Norvegia. Vezi aici mai multe detalii despre competitia de anul acesta.

Robotul FireBot "Carmen Sylva" - premiul de argint la Olimpiada de proiecte durabile de mediu

Profesorul Florin Serbu a anuntat ca o alta echipa de elevi a Liceului "Carmen Sylva", de aceasta data de clasa a VIII-a, a castigat medalie de argint la Olimpiada de proiecte durabile de mediu (INESPO - International Environmental & Sustainability Project Olimpiad), organizata la Haga in Olanda.

Echipa a fost formata din elevii Paul Paraschiv si Alexandru Mandra din clasa a VIII-a si a fost coordonata de profesorii Mihaela Potera, Valeria Chiosea si Florin Serbu. Elevii au creat robotul FireBot "Carmen Sylva", conceput pentru prevenirea si detectarea incendiilor de padure. Robotul integreaza 3 tipuri de tehnologii (Lego Minstroms NXT, Arduino si Raspberry), este dotat cu senzori si cu sisteme de comunicatie si permite stabilirea a trei nivele de alerta de incendiu, a precizat Serbu.

Citeste si: