Seful Stratfor, dupa vizita la Bucuresti: Rusia incearca, prin serviciile sale secrete, sa manipuleze procesul politic in Romania

de C.Z.     HotNews.ro
Marţi, 27 mai 2014, 20:43 Actualitate | Esenţial


George Friedman in redactia HotNews.ro
Foto: Hotnews
Rusia, prin serviciile sale secrete, incearca sa manipuleze procesul politic din Romania, Moscova avand o oportunitate sa-si stabileasca un cadru de influnta in Europa de Sud-Est  in conditiile in care Romania nu va produce masiv energie in urmatorii doi ani, considera presedintele agentiei independente de analiza Stratfor, George Friedman, intr-o analiza publicata marti, in urma vizitei pe care a intreprins-o la Bucuresti.

In analiza sa, Zone de frontiera: Primele miscari in Romania", Friedman arata ca statele europene, inclusiv Germania, depind de importurile de energie din Rusia, aceasta fiind singurul atu real al Moscovei in jocul de putere din regiune.

"Nu exista o alternativa energetica la Rusia, dar poate fi incropita una din cateva surse, daca nu sa inlocuiasca energia ruseasca, macar sa ii reduca puterea. Romania are energie si alte resurse sa contribuie la aceasta, iar declaratia publica emisa de SUA si Romania a inclus un angajament al Romaniei sa se concentreze pe productia de energie ca element crucial al parteneriatului", scrie Friedman.

Numai ca "aceasta nu este atat de usor pe cat pare".

"Romania are o reputatie in strainatate pentru complexitatea enorma si instabilitatea" din procesul de acordare a licentelor pentru exploatarea resurselor, avertizeaza Stratfor.

"Acesta este un alt punct de vedere in care strategia Romaniei se interesecteaza cu interesele rusesti. Punctul de vedere al Romaniei este ca rusii isi extind influenta in regiune, dar mai ales in Romania. Ei fac asta prin mijloacele traditionale ale utilizarii serviciilor lor secrete pentru a incerca sa manipuleze procesul politic in Romania", sustine Friedman.

Seful Stratfor mai considera ca rusii pot sa-si foloseasca relatiile comerciale pentru a tese o retea de influenta care sa faca in asa fel incat sa fie "scump pentru Romania sa reziste Rusiei".

"In mod special, rusii sunt adeptii folosirii Gazpromului, a subsidiarelor sale si a altor companii rusesti energetice pentru a investi si cumpara in Romania si in companii regionale. Intelegerile nu sunt neatractive pentru niciuna dintre parti din punctul de vedere al afacerilor, dar, totodata, acestea servesc in a-i pune pe rusi in pozitia de a desena atat politca de energie, cat si dinamicile politice", mai crede Friedman.

Analistul american sustine ca Statele Unite, printr-un export masiv de petrol, ar putea trage in jos pretul acestuia, ceea ce ar diminua unicul avantaj al Rusiei, exportul de hidrocarburi.

"Aceasta, insa, nu se va intampla in urmatorii doi ani, daca se va intampla vreaodata. (...) Nici obligatia Romaniei de a produce energie nu se va manifesta in urmatorii doi ani. Asa ca, aici, in Europa de sud-est, rusii au o fereastra de oportunitate pentru a crea un cadru care sa reziste iernii care vine", crede George Friedman.

Presedintele Stratfor a publicat aceasta analiza dupa ce, in 22 mai, a fost prezent la Bucuresti, unde a fost primit de presedintele Traian Basescu si de directorul SRI, George Maior.

Citeste in original analiza "Zone de frontiera: Primele miscari in Romania", de George Friedman.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















991 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Ponto, i-auzi ! (Marţi, 27 mai 2014, 23:24)

    yoko ono [utilizator]

    Niiște românski ce nu vorbeste harașo rumânește vor să îți facă o propunere de nerefuzat ..

    E de bine pt tine !!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by