Elevii romani au obtinut o medalie de aur si o mentiune la cea de-a XXII-a editie a Olimpiadei Internationale de Filosofie, desfasurata in perioada 15-18 mai, la Vilnius, informeaza Ministerul Educatiei.

Medalia de aur a fost obtinuta de Dan Cristian Vulpe, elev la Colegiul National Silvania din Zalau (judetul Salaj), iar mentiunea a fost acordata lui Petru Cosmin Vraciu, elev la Colegiul National Decebal din Deva.

Concursul din acest an, dedicat unui mare filosof al dialogului, Emmanuel Levinas, a reunit 90 de participanti din 41 de state, precizeaza Ministerul Educatiei.

Conform regulamentului competitiei, tara organizatoare poate inscrie in concurs un numar de 10 elevi, celelalte state avand dreptul la doar doi concurenti.

Competitia a fost infiintata in 1993 la initiativa unui grup de profesori din Bulgaria, Germania, Polonia, Romania, Turcia si Ungaria si este oficial recunoscuta de UNESCO.

Romania a participat la toate cele 21 de olimpiade de pana acum, gazduind, la Brasov, editia din 1998, respectiv la Iasi, editia din anul 2008.