În fiecare dintre serile sclipitoare ale meciurilor finale din UEFA Champions League, printre bărbaţii tineri şi bogaţi care aleargă după o minge, printre vedetele prezente în tribune şi în faţa sutelor de milioane de europeni care privesc, e prezentă şi autocraţia lui Vladimir Putin. La intervale regulate, terenul de fotbal este înconjurat de un brâu de reclame albastre pe care stă scris mare: Gazprom.
Pumnul în mănuşă de catifea cu ajutorul căruia Vladimir Putin ţine Europa la colţ este unul dintre sponsorii principali ai celei mai mari afaceri sportive din Occident. Gazpromul nu are nevoie de reclame comerciale, căci nu vinde consumatorilor direct*. Dar Vladimir Putin are nevoie de amici şi, pentru asta este dispus să plătească oricât. Mai ales că, întotdeauna se vor găsi suficienţi europeni dispuşi să accepte.
Gazpromul, gigantica companie de stat care deţine monopolul furnizării de gaze ruseşti şi de al cărei bun plac depinde încălzirea europenilor din cel puţin 7 ţări, este puternic implicată în industria fotbalului european, singura care are puterea să spele nu (doar) banii, ci şi imaginea. Pe lângă UEFA Champions League, Gazpromul este şi sponsor al Chelsea (de aşteptat, dat fiind oligarhul rus apropiat de Kremlin care este proprietarul clubului londonez) şi a popularei echipe de fotbal germane, Schalke 04.
Reclama pregătită de Gazprom pentru Liga Campionilor (* pe teritoriul UE, Gazprom are un număr mic de benzinării în România şi Bulgaria şi încearcă să-şi dezvolte o reţea de staţii de alimentare GPL)
În încheierea contractului de sponsorizare cu nemţii, în valoare de 15 milioane euro pe sezon, personajul cheie a fost Clemens Tonnies, preşedintele comitetului executiv al clubului. Interesul lui Tonnies nu este exclusiv sportiv, căci omul de afaceri are interese comerciale serioase în Rusia, unde deţine 8 ferme de porci (conform Spiegel).
Tonnies face parte dintr-o întreagă reţea de oameni de afaceri germani şi politicieni care întreţin în cel mai important stat al Uniunii Europene, Germania, teza unei abordări cât mai duioase a Rusiei lui Vladimir Putin. Printre aceştia se numără:
- Marcus Höfl, unul dintre cei mai importanţi manageri sportivi germani şi cel care l-a determinat pe Franz Beckenbauer, preşedintele de onoare al lui Bayern Munchen, să semneze un contract de ambasador al sportului în Rusia, contract plătit de Gazprom;
- Gerhard Schroder, fostul cancelar german social-democrat şi actualul prieten al lui Vladimir Putin, fostul ofiţer KGB participând săptămâna trecută la petrecerea la care Schroder a aniversat împlinirea a 70 de ani. Fostul cancelar german este directorul comitetului de acţionari al Nord Stream, funcţie în care a fost numit la propunerea Gazprom;
- Henning Voscherau, fostul primar social-democrat al Hamburgului şi actualul preşedinte al comitetului director al South Stream, funcţie în care a ajuns cu sprijinul Gazprom;
- Rainer Seele, preşedintele Camerei de Comerţ Ruso-Germane şi directorul Wintershall, subsidiara BASF care are afaceri foarte importante cu Gazprom (află mai multe despre aceste afaceri aici). În urmă cu puţin timp, Seele declara că „ruşii sunt aliaţi de încredere şi nu ar trebui să periclităm, frivol, relaţia de încredere construită de-a lungul anilor”;
- Eckhard Cordes, fostul CEO al Metro şi actualul preşedinte al Comisiei Relaţiilor Economice cu Europa de Est care declara că „nu vom permite ca munca constructivă din ultimele decenii să fie distrusă de sancţiunile” pe care liderii politici ar dori să le impună Rusiei.
Cordes, în calitatea lui de membru al comitetului director al Forumului Ruso-German, este de altfel unul dintre personajele importante în organizarea „Dialogurilor petersburgheze”, un proiect fondat de Putin şi Schroder în urmă cu mai bine de un deceniu şi în timpul căruia oamenii de afaceri ruşi se întâlnesc cu politicieni germani pentru a stabili diverse proiecte de colaborare. În timpul acestor „Dialoguri petersburgheze”, care primesc finanţare şi de la Ministerul de Externe german, subiectele incomode pentru regimul lui Vladimir Putin nu sunt abordate.
Un raport al European Council on Foreign Relations, publicat săptămâna trecută, subliniază că, „deşi sunt cheltuiţi banii contribuabililor germani, este dificil să afli care sunt proiectele discutate, ce evenimente au loc sau chiar cine ce finanţează. Acest tip de opacitate este o trăsătură comună a relaţiilor ruso-germane. De obicei, cercuri mici şi exclusiviste organizează întâlnirile şi iau deciziile”.
Practic, concluzionează raportul, deşi germanii au sperat că prin apropierea economică vor reuşi să liberalizeze mentalitatea elitei de la Kremlin, rezultatul final este putinizarea cooperării ruso-germane. Programate pentru sfârşitul lui aprilie 2014, "Dialogurile petersburgheze" s-au desfăşurat nezdruncinate.
Vladimir Putin are simpatizanţi în tot spectrul politic german. De la puternicul Gernot Erler, social-democratul care conduce astăzi departamentul relaţiilor cu Rusia din ministerul de externe de la Berlin, şi până la Philipp Missfelder, purtătorul de cuvânt pentru politică externă al creştin-democraţilor din Bundestag, toţi susţin că sancţiunile economice dure aplicate Kremlinului nu ar fi o soluţie dezirabilă.
Vladimir Putin şi fostul cancelar Gerhard Schroeder (sursa: faz.de)
E greu de stabilit dacă aceste poziţii politice au în spate interesele cercurilor de afaceri mai sus menţionate sau sunt pur şi simplu o reflectare a ambivalenţei cu care germanii în general percep Rusia lui Putin.
Într-un sondaj Ipsos efectuat la jumătatea lui aprilie 2014, se constata că doar 47% dintre germanii chestionaţi ar susţine sancţiuni economice contra Rusiei. Un sondaj Forsa efectuat cu o lună înainte stabilea că 69% dintre germani consideră că adoptarea de sancţiuni împotriva Rusiei nu vor fi de ajutor pentru soluţionarea crizei ucrainene. Nu s-a stabilit câţi dintre aceştia sunt fanii lui Schalke 04 sau ai lui Franz Beckenbauer.
Dar la întâlnirea de acum trei zile dintre Barack Obama şi Angela Merkel, cea mai des auzită formulă a fost „sancţiuni economice” la adresa Rusiei. Se vorbeşte deja despre a treia treaptă a sancţiunilor economice, una mai dură. Deşi nu este deloc sigur că cele precedente ar fi fost cât de cât eficiente.
În ciuda declaraţiilor lui Barack Obama, presa americană a subliniat că rubla a căzut înaintea anunţării primelor sancţiuni şi că, în realitate, ea chiar s-a stabilizat comparativ cu evoluţia dinaintea anexării Crimeei. Oricum menţinerea unei ruble slabe este favorabilă lui Vladimir Putin (aici Moise Guran explică clar de ce).
Apoi, similar colegilor germani, companiile multinaţionale mari cu afaceri în Rusia, precum Boeing, Exxon sau BP, îşi continuă nestingherite afacerile cu Moscova. Mai mult, directorii Siemens şi Shell au avut întâlniri personale cu Vladimir Putin în perioada scursă de la anexarea Crimeei.
Austriecii de la OMV, care joacă un rol foarte important pe piaţa energetică românească, tocmai au semnat cu Gazprom extinderea unui segment din proiectul conductelor de gaze South Stream pe teritoriul austriac (proiectul păstorit de fostul primar al Hamburgului) chiar în ziua în care UE anunţa extinderea sancţiunilor la mai mulţi oficiali ruşi. De menţionat că atât proiectul South Stream, cât şi deja finalizatul Nord Stream, dezavantajează România, ocolind-o.
Conducte Gazprom spre Europa: Nordstream şi Southstream (sursa: wintershall.com)
Nici intrarea oficială a Rusiei în recesiune, proclamată de FMI, sau reducerea ratei Rusiei de către Standard&Poors, nu par a fi mai mult decât o înţepătură. Vladimir Osakovskiy, economistul şef al sucursalei moscovite a Bank of America, a declarat pentru Bloomberg că ruşii „nu au nevoie să se împrumute acum şi în niciun caz la dobânzi mari. În ciuda slăbirii economice, e posibil chiar să încheie anul cu un mic surplus bugetar”.
Este clar că, în ciuda declaraţiilor liderilor politici, sancţiunile de până acum nu au realizat mare brânză (cât de periculoasă e strategia sancţiunilor moi explică Cristian Ghinea aici). New York Times sublinază, citând experţii în domeniu, că „sancţiunile oferă Kremlinului o scuză, un ţap ispăşitor pentru performanţa economică slabă”.
Premierul rus Dmitri Medvedev, într-un discurs ţinut în faţa Dumei, a pasat deja responsabilitatea scăderii economice a Rusiei pe seama adversarilor occidentali care persecută Rusia. De altfel, de fiecare dată când Putin a avut probleme economice pe plan intern, le-a acoperit declanşând un război de recuperare a mândriei naţionale (cazul cecen este cel clasic).
Liderii occidentali au ameninţat Kremlinul cu sancţiuni economice dacă Crimeea va fi anexată. Crimeea a fost anexată. Liderii occidentali au ameninţat Kremlinul cu sancţiuni economice dacă estul Ucrainei va fi destabilizat. Estul Ucrainei a fost destabilizat. Liderii occidentali ameninţă astăzi Kremlinul cu noi sancţiuni economice dacă alegerile prezidenţiale ucrainene, programate pentru 25 mai, vor fi blocate. Kremlinul răspunde că organizarea acestor alegeri ar fi „absurdă”.
Printre măsurile punitive pregătite pentru a preîntâmpina blocarea alegerilor din 25 mai s-a discutat și despre sancționarea băncii Gazpromului şi a lui Alexei Miller, președintele Gazprom. Ar fi prima sancţiune cu adevărat dură adoptată de occidentali. Deocamdată, o astfel de decizie nu a fost luată.
Dar în ajunul alegerilor ucrainene din 25 mai, întreaga Europă va privi fascinată cum 22 de bărbați tineri și bogați aleargă după o minge înconjurați de panouri albastre pe care scrie mare: GAZPROM.
Septembrie 2013: Gazprom devine partener oficial al FIFA până în 2018. În imagine: Vladimir Putin, Sepp Blater şi Alexei Miller (sursa foto: Gazprom)
25
22
