Vicepresedintele Consiliului Judetean (CJ) Bihor, Ioan Mang, s-a declarat joi surprins de acuzatiile aduse celuilalt vicepresedinte al institutiei, Kiss Alexandru, in contextul in care activitatea acestuia anterioara, din perioada 2005-2006, in calitate de presedinte al CJ, a fost controlata de multe ori.

Ioan Mang a precizat, telefonic, pentru Agerpres, ca, probabil, este o actiune "a celor care nu-l iubesc pe Kiss sau mai degraba, ii vor raul".

"Am auzit cu surprindere despre aceasta veste. Domnul vicepresedinte Alexandru Kiss nu are nicio atributie in Consiliul Judetean in aceasta perioada. Probabil ca acuzatiile vin pe perioada cand era dumnealui presedinte, intre 2005-2008. Cred ca era suficient timp de atunci sa tot fie controlat si a tot fost controlata de mai multe ori activitatea dumnealui. Nu stiu, nu prea imi vine sa cred ca, asa, dintr-o data, activitatea dansului a ajuns sa fie de domeniul acesta. Iar activitatea din perioada 2005-2008 a mai fost controlata in mai multe randuri de tot felul de institutii, la solicitarea celui care a devenit presedinte ulterior, adica Radu Tarle," a afirmat Mang.

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmaririi penale fata de vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor, Kiss Alexandru Iosif Francisc, care este si lider al UDMR Bihor, pentru luare de mita, abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit si spalarea banilor.