Fregata USS Taylor a intrat in Marea Neagra marti, pentru a "promova pacea si stabilitatea in regiune", in contextul crizei ucrainene, anunta, pe site-ul sau, US Navy, preluata de Mediafax.

Marina americana opereaza in mod constant nave in Marea Neagra, cu respectarea Conventiei de la Montreux si legislatiei internationale, se arata intr-un comunicat postat pe site,

Misiunea acestei nave din clasa Oliver Hazard Perry (FFG 50), cu baza la Jacksonville (Florida), este sa "asigure aliatii NATO de angajamentul US Navy fata de consolidarea angajamentului si imbunatatirea interoperabilitatii in atingerea unor obiective comune in regiune", anunta Marina americana.

USS Taylor a fost supusa recent unor reparatii la o baza din Golful Suda, in nord-vestul Greciei, iar dupa o serie de teste pe mare privind performantele, navigabilitatea, viteza si manevrabilitatea, fregata si-a reluat operatiunile, potrivit aceleiasi surse.

Nava americana este mobilizata in cadrul unei misiuni multirol, in zona de operatiuni a Flotei a VI-a a Statelor Unite, cu scopul de a contribui la securitatea maritima, de a efectua misiuni de anternament bilaterale si multilaterale si de a sustine operatiuni si mobilizari NATO in regiune.

Flota a VI-a, cu sediul la Napoli (Italia), efectueaza o gama completa de operatiuni in domeniul securitatii maritime si misiuni de cooperare in domeniul securitatii in teatru, impreuna cu aliati si parteneri din cadrul unor agentii, cu scopul de a consolida securitatea si stabilitatea in Europa si Africa.