Deputatii au adoptat tacit propunerea legislativa pentru modificarea Legii privind organizarea si functionarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS), prin care acesta trece la Ministerul Administratiei si Internelor.

In cadrul dezbaterilor din plenul Camerei Deputatilor, liderul deputatilor democrat-liberali, Tinel Gheorghe, a spus ca proiectul trebuia dezbatut in Camera Deputatilor.

"Actul normativ privind trecerea STS la MAI este foarte important si cred, domnule presedinte (Valeriu Zgonea - n.r.), ca nu trebuia folosit niciun tertip pentru a eluda dezbaterea parlamentara. (...) Suntem siderati de practica si de comportamentul dvs. Noi credem ca acest act normativ, chiar daca l-ati pasat Senatului, ar fi trebuit dezbatut. Avea procedura de urgenta pe care tot noi am aprobat-o, nu putem sa ducem STS ocolind Camera Deputatilor. Astfel de practici ar trebuie sa inceteze", a spus Tinel Gheorghe, citat de Agerpres.

In replica, presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a spus ca in acest caz 'nu are niciun tertip si nu face nicio smecherie', decat aplica regulamentul Camerei Deputatilor.

"Obligatia liderilor grupurilor politice parlamentare cand se depaseste termenul de depunere a raportului este urmatoarea - fie cereti comitetului liderilor si strangeti o majoritate pentru a se introduce pe ordinea de zi fara raport, fie daca nu aveti alt argument cereti prelungirea la 60 de zile si alte instrumente pe care le aveti in Regulament. Eu nu fac niciun tertip si nu fac nicio smecherie decat aplic Regulamentul Camerei Deputatilor", a spus Zgonea in plenul Camerei Deputatilor.

Propunerea legislativa pentru modificarea Legii nr.92/1996 privind organizarea si functionarea STS, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Afacerilor Interne, precum si a altor acte normative spune ca STS se reorganizeaza ca Departament de Telecomunicatii Speciale, structura cu personalitate juridica, in subordinea MAI, condusa de un secretar de stat, ajutat de trei subsecretari de stat, numiti si eliberati din functie prin decizie a prim-ministrului, noteaza Agerpres.

Potrivit raportului Comisiei pentru administratie publica si Comisiei pentru aparare, patrimoniul MAI include si pe cel al STS, posturile si personalul STS se preiau sau, dupa caz, se transfera in interesul serviciului la MAI, in conditiile legii, cu mentinerea functiilor detinute.

De asemenea, Ministerul de Finante este autorizat sa introduca modificarile corespunzatoare in bugetul MAI.

In ceea ce priveste structura generala a Departamentului de Telecomunicatii Speciale, atributiile componentelor sale functionale, efectivele si resursele in timp de pace si in timp de razboi, regimul retelelor si echipamentelor de telecomunicatii speciale si mobilizarea serviciului, proiectul prevede ca acestea se stabilesc prin hotarare a Guvernului.

STS este structura cu personalitate juridica, ce organizeaza, conduce, desfasoara, controleaza si coordoneaza activitatile in domeniul telecomunicatiilor speciale pentru autoritatile publice din Romania. Fondurile necesare pentru desfasurarea activitatii Departamentului de Telecomunicatii Speciale se asigura de la bugetul de stat si din alte surse legal constituite, se arata in raport.

Propunerea legislativa a fost adoptata tacit de Camera Deputatilor in calitate de prim for sesizat, in contextul in care termenul pentru dezbatere si vot final a fost depasit.

Camera Deputatilor este prima Camera sesizata. Senatul este camera decizionala in cazul acestei initiative.