​Aproape 4.000 de carti de patrimoniu lipsesc din inventarul Bibliotecii Pedagogice Nationale "I.C.Petrescu", care trebuie sa devina sectie a Bibliotecii Centrale Universitare, a anuntat ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, in cadrul unei conferinte de presa. Acesta a precizat din totalul volumelor care nu au fost gasite, 189 dateaza din perioada 1642 - 1850. In Biblioteca Pedagogica nu a mai existat un inventar facut asa cum scrie la carte din 1984, a precizat ministrul. Pricopie a anuntat ca a solicitat sprijinul corpului de control al premierului, iar dupa prezentarea rezultatelor "evident ca va fi sesizat si parchetul". Ministrul a declarat ca va cere si o inventariere a tuturor bibliotecilor.

Remus PricopieFoto: Agerpres
  • Amintim ca Ministerul Educatiei Nationale (MEN) a modificat in decembrie, prin Ordonanta de Urgenta, statutul Bibliotecii Pedagogice Nationale "I.C.Petrescu" care a devenit astfel sectie a Bibliotecii Centrale Universitare.
  • Motivul acestei modificari il reprezinta faptul ca imobilul ocupat de Biblioteca Pedagogica "a fost retrocedat, institutia se afla intr-un mare pericol de a pierde fondul de carte si locurile de munca ale angajatilor sai", a explicat la finalul anului trecut MEN.
  • Decizia MEN a fost criticata insa de o parte a angajatilor bibliotecii pedagogice, care a organizat si un protest fata de aceasta hotarare, in luna februarie.

UPDATE Victor Ponta a cerut Corpului de control al prim-ministrului sa efectueze o ancheta la Biblioteca Pedagogica

Premierul Victor Ponta i-a cerut astazi, 19 martie, sefului Corpului de control al prim-ministrului, Ioan Lazar, sa dispuna efectuarea unei anchete la Biblioteca Pedagogica. In deschiderea sedintei de guvern, premierul l-a intrebat pe ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, daca aceasta situatie a generat protestele angajatilor de la Biblioteca Pedagogica, iar Pricopie a raspuns: "Da, se pare ca este o legatura, pentru ca in momentul in care eu am cerut inventar, am cerut in luna ianuarie, a doua zi au inceput protestele", transmite Agerpres.

Victor Ponta i-a transmis lui Ioan Lazar, seful Corpului de control, sa dispuna "o ancheta rapida" la Biblioteca Pedagogica. "Dar sa informati si alte institutii ale statului pentru ca nu cred ca este doar o problema administrativa, cred ca este o problema penala si vreau sa stiu daca se stia demult de acest lucru sau acum au avut ghinion si ati descoperit dumneavoastra", a precizat premierul.

Remus Pricopie a adaugat ca a trimis si Corpul de control al ministerului, avand in vedere ca procedura de mutare a Bibliotecii Pedagogice la Biblioteca Centrala Universitara nu a fost declansata.

In final, Victor Ponta a declarat: "Bine, o sa cer Corpului de control, sa verificati si sa informati si toate celelalte institutii ale statului ca daca e atat de grav chiar trebuie intervenit".

Ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, a declarat in aceasta dimineata, 19 martie, in cadrul unei conferinte de presa, ca a trimis Corpul de control al Ministerului la Biblioteca Pedagogica, care ar fi trebuit mutata in cadrul Bibliotecii Centrale Universitare. "Personalul de acolo a ingreunat procesul de transfer de la fosta institutie Biblioteca Pedagogica la noua institutie, au continuat sa foloseasca stampile si dupa ordonanta", iar explicatia "a venit dupa ce am trimis Corpul de control acolo si mi-am dat seama ca subiectul la care cei de la Biblioteca Pedagogica sau unii de la Biblioteca Pedagogica au fost extrem de sensibili este cel legat de inventar", a precizat ministrul.

Pricopie a anuntat ca "3.989 de carti nu au putut fi identificate in inventar pana in acest moment. Iar dintre aceste 3.989 de carti, 189 de carti sunt publicate intre 1642 si 1850". "In Biblioteca Pedagogica nu a mai existat un inventar facut asa cum scrie la carte din 1984", a continuat ministrul. Acesta a declarat ca a cerut sprijinul Corpului de control al prim-ministrului, "pentru ca deja in momentul in care vorbesti de carti de patrimoniu problema este mai larga, trebuie sa ne corelam cu cei de la Ministerul Culturii".

Ministrul a mai anuntat ca va cere tuturor institutiilor din subordinea Ministerului Educatiei Nationale (MEN) sa inventarieze toate bibliotecile. "Nu sunt doar carti, pot fi tablouri si sunt tablouri de patrimoniu in inventarul Ministerului Educatiei in sensul larg, sunt scrisori de patrimoniu, sunt multe alte documente pe care vreau sa verificam daca se afla acolo unde ar trebui sa se afle, daca respectam patrimoniul si gestiunea pe care o avem si sa intram in legalitate", a explicat Pricopie.

Oficialul a afirmat ca inca nu a facut plangere penala, pentru ca asteapta si rezultatele activitatii corpului de control al prim-ministrului. "Dupa ce va veni Corpul de control al primului ministru, impreuna cu munca efectuata deja de colegii de la Ministerul Educatiei, le vom pune cap la cap si evident ca va fi sesizat si Parchetul".

Remus Pricopie a precizat ca Biblioteca Centrala Universitara a refuzat sa faca preluarea de gestiune, "pentru ca s-a dorit sa se faca o preluare de gestiune asa, pe baza unei semnaturi". "Foarte bine au procedat si au refuzat, au vrut sa vada fiecare obiect in parte si evident ca atunci cand faci un inventar incepi cu lucrurile cele mai delicate. Si s-a inceput cu aceste carti vechi", a explicat Pricopie.

Declaratiile integrale ale ministrului Remus Pricopie:

  • Biblioteca Pedagogica este o biblioteca pe care eu o cunosc destul de bine, fiind utilizator al acesteia inca de cand eram student. Situatia la Biblioteca Pedagogica este in felul urmator: cladirea a fost retrocedata. Daca nu ma insel, decizia de retrocedare e din vara lui 2006. Din 2006 si pana in 2013 nu s-a intamplat nimic.
  • Intrucat cladirea nu mai apartine Ministerului Educatiei, Ministerul nu mai putea sa investeasca in ea, iar proprietarul intrucat nu a intrat in posesia cladirii evident ca nu a investit.
  • In acea cladire, acoperisul este gaurit, curge apa peste carti si avem jumatate de milion de volume, la subsol este apa, umiditate si evident ca nu sunt deloc conditii potrivite ca acele volume sa fie conservate. Am avut o discutie cu cei de la Biblioteca Pedagogica de mai multe ori, inclusiv in perioada in care eram secretar de stat, adica 2008, dupa care mi-am incheiat mandatul si din pacate nu am reusit atunci sa gasim o solutie.
  • Si am spus ca pentru moment, intrucat nu exista o cladire distincta unde sa isi desfasoare activitatea in bune conditii, vom trece la Biblioteca Centrala Universitara unde practic este una dintre cele mai moderne biblioteci din tara.
  • Evident ca sunt probleme in momentul in care mai trebuie sa muti o biblioteca. Dar au existat intalniri saptamanale sub coordonarea secretarului general al Ministerului Educatiei, astfel incat sa vedem cum facem loc si personalului. Am asigurat in interiorul BCU o sectie distincta si daca va uitati in OUG veti vedea ca scrie ca se pastreaza identitatea acelei institutii, urmand ca pe viitor, dupa ce salvam biblioteca in acest moment, daca reusim sa identificam o cladire, sa redevina o institutie de sine statatoare.
  • Trebuie sa recunosc ca am fost surprins de mitingul din fata bibliotecii sustinut de 20 de persoane, n-am inteles, pentru ca ne intalnisem cu o zi inainte. Totul era destul de clar. Personalul de acolo a ingreunat procesul de transfer de la fosta institutie Biblioteca Pedagogica la noua institutie, au continuat sa foloseasca stampile si dupa ordonanta, dar acestea deja sunt maruntisuri si detalii nesemnificative.
  • Explicatia insa a venit dupa ce am trimis Corpul de control acolo si mi-am dat seama ca subiectul la care cei de la Biblioteca Pedagogica sau unii de la Biblioteca Pedagogica au fost extrem de sensibili este cel legat de inventar.
  • In Biblioteca Pedagogica sunt carti vechi, carti de patrimoniu le putem considera, daca au fost respectate procedurile legale pentru a fi introduse in patrimoniu. Unele exista, sunt in continuare acolo. Dar 3.989 de carti nu au putut fi identificate in inventar pana in acest moment. Iar dintre aceste 3.989 de carti, 189 de carti sunt publicate intre 1642 si 1850.
  • In momentul in care mi-au fost aduse la cunostinta aceste informatii, am inceput sa inteleg de ce am avut miting, de ce nu s-a dorit realizarea inventarului. In Biblioteca Pedagogica nu a mai existat un inventar facut asa cum scrie la carte din 1984.
  • Directorul Bibliotecii Pedagogice s-a numit singur director - eu asa ceva nu am mai auzit, si am o experienta de 18 ani in Ministerul Educatiei. Contabilul sef a decis singur ca are un spor cu 1.000 RON peste salariul legal si lista este lunga.
  • Noi avem obligatia sa respectam legea, indiferent ca unora le convine sau nu. Am solicitat sprijinul Corpului de control al primului ministru pentru ca deja in momentul in care vorbesti de carti de patrimoniu problema este mai larga, trebuie sa ne corelam cu cei de la Ministerul Culturii. Inca nu am apucat sa vorbesc cu domnul ministru, dar voi vorbi. Dar am solicitat deja Corpului de control al primului ministru sprijin, probabil ca saptamana viitoare o noua echipa se va alatura echipei de la Ministerul Educatiei.
  • Si, ca urmare a acestei situatii intalnite la Biblioteca Pedagogica, voi cere zilele acestea in Minister - si probabil ca saptamana viitoare va pleca un document catre toate institutiile din subordinea Ministerului Educatiei - pentru a inventaria toate bibliotecile si de fapt tot ce inseamna inventar, pentru ca nu sunt doar carti, pot fi tablouri si sunt tablouri de patrimoniu in inventarul Ministerului Educatiei in sensul larg, sunt scrisori de patrimoniu, sunt multe alte documente pe care vreau sa verificam daca se afla acolo unde ar trebui sa se afle, daca respectam patrimoniul si gestiunea pe care o avem si sa intram in legalitate.
  • Deocamdata nu am facut plangere penala, pentru ca in momentul in care faci o plangere penala trebuie sa ai exact toate datele. Dupa ce va veni Corpul de control al primului ministru, impreuna cu munca efectuata deja de colegii de la Ministerul Educatiei, le vom pune cap la cap si evident ca va fi sesizat si Parchetul.
  • Colegii de la Biblioteca Centrala Universitara refuza, pentru ca s-a dorit sa se faca o preluare de gestiune asa, pe baza unei semnaturi. Foarte bine au procedat si au refuzat, au vrut sa vada fiecare obiect in parte si evident ca atunci cand faci un inventar incepi cu lucrurile cele mai delicate. Si s-a inceput cu aceste carti vechi.
  • Exista proceduri pe care le vom respecta. In acest moment, fosta directoare - nu mai este director, pentru ca prin absorbtie in Biblioteca Centrala Universitara nu mai este director… Pentru a acorda o sanctiune administrativa, trebuie sa respecti procedurile din Codul Muncii, dar din pacate aici iar ne interesectam si cu Codul Penal. Prin urmare, va asigur ca toate procedurile si toti pasii legali vor fi urmati, astfel incat daca pana la urma acest prejudiciu se confirma - pentru ca, repet, conditiile in care stau acele carti sunt absolut inadmisibile, dar in momentul in care am solicitat sa vedem aceste carti, n-a dat nimeni niciun raspuns, toti au ridicat din umeri.
  • Avem nevoie de experti care sa ia fiecare titlu in parte, sa faca o evaluare, sa calculam inclusiv prejudiciul, daca acele carti chiar nu se gasesc. Pentru ca nu este exclus sa fie totusi prin alte locatii, dar nu in Biblioteca Pedagogica si poate vom reusi totusi sa le recuperam.