Prefectul de Mures, Corneliu Grosu (UNPR), afirma ca noua structura care ar urma sa fie realizata la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) din Targu Mures, in urma acordului de guvernare cu UDMR, va duce la "segregarea studentilor pe criterii etnice", respectiv la o "constructie catastrofala".

Prefectul Corneliu Grosu a declarat, miercuri, presei, ca, practic, liniile de studiu in limba maghiara vor fi transferate de la actuala Facultate de Medicina Generala si cea de Farmacie, precum si modulul de limba engleza, in noua structura, "in noua UMF", transmite Mediafax.

In opinia prefectului, noua constructie va duce "la segregarea studentilor, pe criterii etnice".

Totodata, Grosu a afirmat ca, in momentul in care va trebui realizata noua structura, va trebui sa se asigure atat baza materiala pentru studii, cat si baza materiala pentru instruire practica si "de continuitate a profesiei", respectiv laboratoare, sali de disectie proprii, profesori proprii.

"Am segregat etnic studentii, acum dorindu-se departamente separate, segregam profesorii pe crierii etnice si facem o constructie catastrofala, segregam baza materiala. Cum vom face? Vom lua clinica de ortopedie de la Spitalul Clinic Judetean si o dam unei facultati, si aceeasi clinica de ortopedie de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta o dam celeilalte facultati. Care sunt criteriile? Nu pot sa fie decat criterii etnice. Si vom avea o clinica de ortopedie la facultate de medicina in limba romana si vom avea inca o clinica de aceeasi specializare la facultatea nou infiintata in limba maghiara. Am facut doua clinici, una romana si un maghiara, pe criterii etnice", a afirmat prefectul.

In plus, prefectul a spus ca, in urma acestor masuri, se vor incalca normele europene legate de legiferare, dar si principiile legate de convietuire.

"Practic suntem impotriva nu numai a principiilor europene de convietuire multinationala si multiculturala, ceea ce in Targu Mures pana acum am facut cu romanii si maghiarii de aici, cu politicienii maghiari si romani, atat cat au fost ei de buni intr-o parte sau alta. Suntem impotriva normelor europene cu caracter de legiferare. In acest moment, asa cum vad eu lucrurile, aceasta noua constructie nu va avea finalitate", a spus Grosu.

In opinia acestuia, la UMF Targu Mures se aplica de multi ani toate principiile legate de multiculturalitate, iar protocolul semnat in 2012 la care se face referire in conventia dintre UDMR si USD a fost deja aplicat in totalitate.

Universitatea de Medicina si Farmacie Targu Mures a fost, incepand din 2011, subiectul unor controverse, in care formatiunile politice maghiare au reclamat nerespectarea dreptului la invatamant in limba materna asa cum prevede Legea educatiei 1/2011, iar cele romanesti, ca se vrea "scindarea".

O Hotarare de Guvern privind infiintarea liniilor maghiare de studiu la UMF Targu Mures a fost aprobata, la sfarsitul lunii martie 2012, de Cabinetul Ungureanu. Actul normativ stabilea ca la universitate va fi infiintata o noua facultate, cu programe in limbile romana, maghiara si engleza.

Aplicarea HG a fost suspendata, in 4 mai 2012, in urma unei decizii a Curtii de Apel Targu Mures, care a admis o solicitare in acest sens formulata de conducerea UMF.

Guvernul Ungureanu a declarat recurs fata de sentinta de suspendare a HG, insa ulterior Guvernul Ponta a retras actiunea.

Respectiva HG a fost una dintre temele motiunii de cenzura a USL in urma careia a cazut Guvernul Ungureanu.

In luna aprilie 2013, Hotararea de Guvern din martie 2012 privind infiintarea unei noi facultati in cadrul UMF Targu Mures, cu programe in limbile romana, maghiara si engleza, a fost anulata de Curtea de Apel Targu Mures.

Premierul Victor Ponta preciza, luni, ca prevederile din protocolul semnat cu UDMR sunt cele cuprinse in programul de guvernare, aratand ca nu este vorba despre acceptarea unei descentralizari pe criterii etnice si nici de infiintare a unei universitati in limba maghiara la Targu Mures.

El mai sustinea ca in protocol nu scrie nici despre infiintarea unei universitati in limba maghiara la Targu Mures.

Acordul semnat de liderii USD si UDMR, luni, prevede reglementarea problemei drepturilor culturale ale minoritatilor nationale, prin legislatie adecvata, reprezentarea proportionala a maghiarilor in institutii si solutionarea problemei infiintarii liniei maghiare la UMF Targu-Mures.

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost intrebat de jurnalisti, marti, dupa audierea sa in comisiile parlamentare de cultura pentru preluarea Ministerului Culturii, cum a reusit sa-l convinga pe premierul Victor Ponta privind infiintarea unei linii maghiare la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Targu Mures.

"A existat in septembrie 2012 o discutie la Targu Mures la care participat si ministrul Educatiei de atunci (Ecaterina Antronescu - n.r.) si a fost semnata o intelegere intre profesorii maghiari si romani in prezenta ministrului. Daca acel acord poate fi pus in aplicare atunci se va rezolva ceea ce scrie in Legea Educatiei, deci Legea Educatiei va fi pusa in aplicare", a spus acesta.

El a precizat ca in Legea Educatiei scrie care sunt universitatile multiculturale.

"La Cluj, la Babes Bolyai, functioneaza si nimeni nu se simte mai rau, nimeni nu e mai putin fericit din cauza asta. Si la Targu Mures functioneaza, la Universitatea de Arte Teatrale. Deci, din acest punct de vedere, trebuie doar aplicata legea, si acea intelegere poate fi dusa mai departe si poate fi pusa in aplicare si, prin acea intelege, Legea invatamantului. Guvernul este obligat sa faca tot ce se poate pentru a aplica legea. Asta e intelegerea, in rest sunt povesti, comentarii, atacuri", a spus Kelemen Hunor.