Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a stabilit ca discuta sambata sesizarea prin care a fost contestat votul de incredere al Parlamentului privind modificarea structurii si a compozitiei politice a Guvernului, informeaza Agerpres.

PDL a depus marti seara la Camera Deputatilor catre Curtea Constitutionala o sesizare de neconstitutionalitate privind noul Guvern, a declarat pentru Agerpres liderul deputatilor democrat-liberali, Gheorghe Tinel.

"Am depus in aceasta seara (marti seara - n.r.) la Camera Deputatilor o sesizare la Curtea Constitutionala privind investirea noului Guvern. (...) Din acest punct de vedere, s-au spus foarte multe lucruri pornind de la premisa ca acordul incheiat intre PSD si UDMR cu obligatiile asumate, obligatii neasumate, de fapt, intre cele patru formatiuni politice, pentru ca aici nu e vorba doar de un acord al PSD, toata lumea a vazut, e un acord intre toate cele patru formatiuni politice (PSD, UNPR, PC, UDMR - n.r.), creeaza obligatii guvernamentale. Obligatii guvernamentale noi, modificand in acest fel programul de guvernare cu care USL a castigat alegerile si a fost validat in Parlamentul Romaniei in 21 decembrie 2012. Deci, pana la urma, acesta este fondul", a explicat Gheorghe Tinel.

Liderul grupului PDL din Camera Deputatilor a precizat ca sesizarea la CCR privind noul Guvern este semnata de 52 de deputati, 37 ai PDL si "o parte a grupului deputatilor neafiliati cei care formeaza asa-numitul grup din Miscarea Populara", respectiv 15.