Cristian Ghibu a declarat, miercuri, pentru Mediafax, ca a demisionat, din motive personale, din functia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. El a afirmat ca si-a depus demisia "zilele acestea" si nu a dat alte informatii.

Cristian GhibuFoto: Agerpres

Ghibu a fost numit secretar de stat in ianuarie 2013, la propunerea fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, si a fost seful comisiei de privatizare a CFR Marfa, semnand la inceputul lunii septembrie contractul cu Grup Feroviar Roman, companie controlata de omul de afaceri Gruia Stoica. Tranzactia insa nu s-a finalizat, pentru ca unele banci creditoare ale CFR Marfa nu si-au dat acordul pentru schimbarea actionariatului, iar Consiliul Concurentei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunta asupra tranzactiei.

Anterior, Ghibu a ocupat functia de director general al CFR SA.