DOCUMENT Ministerul Educatiei a publicat documentele care au reglementat procedurile prin care o firma a primit dreptul exclusiv de a furniza diplomele scolare si universitare

de Raluca Pantazi     HotNews.ro
Marţi, 11 februarie 2014, 11:59 Actualitate | Esenţial

Acordurile incheiate intre Ministerul Educatiei si Romdidac
Foto: edu.ro
Ministerul Educatiei a prezentat astazi o serie de documente care au reglementat procedurile privind tiparirea, gestionarea si difuzarea formularelor actelor de studii. Este vorba despre actele care au stat la baza acordarii de Ministerul Educatiei catre firma privata Romdidac a dreptului exclusiv de eliberare a tuturor diplomelor scolare si universitare, fara licitatie. Potrivit documentelor remise HotNews.ro printr-un comunicat, primul act care a stat la baza acestei activitati este o conventie incheiata in 1994 de minister si Niculae Bolboasa, directorul general al Romdidac SA. Ulterior, intelegerea intre Ministerul Educatiei si Romdidac este continuata prin ordine si note semnate succesiv de ministrii Andrei Marga, Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu, Mircea Miclea, Cristian Adomnitiei si Daniel Funeriu.
  • Directia Nationala Anticoruptie a precizat in urma cu o zi pentru HotNews.ro ca, in acest caz, "pe rolul DNA exista o cauza in care se efectueaza acte de urmarire penala in rem (cu privire la fapte) referitoare la suspiciunea comiterii unor infractiuni de coruptie si de evaziune fiscala".
  • Ziarul Adevarul a scris luni, 10 februarie, ca procurorii DNA efectueaza cercetari penale cu privire la o conventie semnata in 2002 de ministrul de atunci al Educatiei, Ecaterina Andronescu, si directorul general al Romdidac SA, Niculae Bolboasa, prin care ministerul ar fi acordat acestei firme private, fara licitatie, monopolul eliberarii tuturor diplomelor scolare si universitare.
"Ministerul Educatiei Nationale prezinta documentele care au reglementat procedurile privind tiparirea, gestionarea si difuzarea formularelor actelor de studii. Urmare a informatiilor vehiculate recent in mass-media in legatura cu tiparirea, gestionarea si difuzarea formularelor actelor de studii din invatamantul preuniversitar si superior, va prezentam atasat, in ordine cronologica, documentele care au reglementat respectivele proceduri (incepand cu anul 1994)", informeaza astazi, 11 februarie, Ministerul Educatiei Nationale intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Descarca de aici Conventiile semnate incepand din 1994 intre Ministerul Educatiei si firma Romdidac

Conventii Ministerul Educatiei - Romdidac incepand din 1994 



Potrivit documentelor prezentate de Ministerul Educatiei, primul act care a dat firmei Romdidac dreptul de a gestiona diplomele scolare si universitare, fara licitatie, este o conventie semnata in aprilie 1994 de un secretar de stat in Ministerul Educatiei si Niculae Bolboasa, director general al firmei SC Romdidac S.A. Conventia statueaza ca "Ministerul Invatamantului asigura aprovizionarea si depozitarea in custodie Romdidac SA a hartiei speciale cu filigran continuu necesara tiparirii actelor de studii (diplomele de absolvire)."

"S.C. Romdidac S.A. gestioneaza hartia cu filigran continuu si asigura tiparirea si distribuirea diplomelor de absolvire, avand in acest scop urmatoarele obligatii:
  • asigura depozitarea si manipularea hartiei cu filigran continuu in deplina siguranta;
  • comanda diplomele la R.A. Imprimeria Bancii Nationale, conform solicitarilor unitatilor de invatamant;
  • urmareste executarea acestor comenzi;
  • preia diplomele in depozitul sau si le gestioneaza in conformitate cu normele speciale care reglementeaza acest domeniu;
  • preda formularele de diploma beneficiarilor, in conditiile prevederilor reglementarilor in vigoare;
  • comunica Ministerului Invatamantului seriile si numerele formularelor de diploma predate beneficiarilor;
  • asigura securitatea formularelor actelor de studii (formulare cu regim special);
  • prezinta Ministerului Invatamantului, periodic, situatia consumului de hartie, corespunzator diplomelor executate si livrate institutiilor din reteaua Ministerului Invatamantului;
  • prezinta Ministerului Invatamantului situatia diplomelor livrate altor institutii de invatamant, care nu sunt in reteaua Ministerului Invatamantului, consumul specific de hartie aferent, precum si documentele de plata prin care se vireaza Ministerului Invatamantului sumele corespunzatoare consumului de hartie respectiv (inclusiv T.V.A.).", se arata in conventie.
De partea cealalta, conform conventiei din 1994, Ministerul Invatamantului avea obligatia de a stabili modelele si machetele formularelor pentru actele de studii, pe care le preda la S.C. Romdidac S.A.

"Contravaloarea prestatiilor efectuate se va percepe de S.C. Romdidac S.A. de la beneficiarii formularelor de diploma, pe baza de contracte incheiate cu acestia", stipuleaza conventia.

In document se arata ca aceasta "conventie inceteaza de plin drept, fara a fi necesara vreo formalitate, in cazul in care una dintre parti isi incalca din nou oricare din obligatiile sale, dupa ce a fost avertizata de catre cealalta parte ca o noua incalcare va duce la rezilierea acestei conventii. Partea care invoca incetarea conventiei va notifica celeilalte parti cauza de incetare cu minimum 15 zile inainte de data la care incetarea urmeaza sa-si produca efectele. Rezilierea nu va avea nici un efect asupra obligatiilor deja scadente intre parti".

"In cazul incalcarii de catre una din parti a obligatiilor sale, neexercitarea de catre partea prejudiciata a dreptului de a cere executarea intocmai sau prin echivalent a respectivei obligatii, nu inseamna ca partea prejudiciata a renuntat la acest drept", incheie conventia.

Documentul este semnat de catre secretarul de stat de atunci in Ministerul Invatamantului Sorin Ionescu, de catre directorul general adjunct de atunci al Ministerului Invatamantului Ilie Tiulescu si de catre Niculae Bolboasa, director general al S.C. Romdidac S.A.

Al doilea act care statueaza intelegerea intre Minister si Romdidac, potrivit documentelor publicate de MEN, este un ordin semnat in mai 1999 de ministrul de atunci al Educatiei, Andrei Marga. "In vederea tiparirii formularelor pentru actele de studii care se elibereaza absolventilor unitatilor de invatamant din sistemul national, se acorda Societatii Comerciale 'ROMDIDAC' S.A. Bucuresti dreptul de a achizitiona hartia speciala cu filigran continuu fabricata de S.C. 'LETEA' S.A. din Bacau", prevede ordinul de ministru.

Tot aici se precizeaza ca "gestionarea hartiei speciale, precum si tiparirea si distribuirea formularelor de diplome/certificate beneficiarilor (unitati de invatamant superior si inspectorate scolare) este asigurata de S.C. 'ROMDIDAC' S.A., conform Conventiei nr. 41800/1995 incheiata cu Ministerul Educatiei Nationale".

"Cheltuielile reprezentand achizitionarea si gestionarea hartiei speciale cu filigran continuu, precum si cele efectuate cu tiparirea si distribuirea formularelor actelor de studii vor fi suportate de S.C. 'ROMDIDAC' S.A., urmand ca acestea sa fie recuperate de la beneficiari pe baza de contract", prevede ordinul.

Potrivit acestuia, "unitatile de invatamant superior si inspectoratele scolare sunt obligate sa achite integral contravaloarea formularelor comandate in momentul ridicarii comenzii, dupa incasarea contravalorii lor de la absolventi, in conformitate cu reglementarile in vigoare".

Al treilea act prin care acordul dintre Minister si Romdidac este prelungit este un ordin din aprilie 2002 semnat de ministrul de atunci al Educatiei, Ecaterina Andronescu. "In vederea tiparirii formularelor pentru actele de studii care se elibereaza absolventilor unitatilor de invatamant din sistemul national, se acorda Societatii Comerciale ROMDIDAC S.A. Bucuresti dreptul de a achizitiona hartie speciala cu filigran continuu fabricata de S.C. LETEA S.A. din Bacau", prevede ordinul. 

"Gestionarea hartiei speciale, precum si tiparirea si distribuirea formularelor de diplome/certificate beneficiarilor (unitati de invatamant superior si inspectorate scolare) este asigurata de S.C. ROMDIDAC S.A, conform Conventiei nr. 29211/19.04.2002, incheiate cu Ministerul Educatiei si Cercetarii", se arata in ordinul de ministru, potrivit caruia cheltuielile cu achizitionarea si gestionarea hartiei speciale cu filigran continuu, precum si cele efectuate cu tiparirea si distribuirea formularelor de studii vor fi suportate de S.C. ROMDIDAC S.A, urmand a fi recuperate de la beneficiari pe baza de contract, prin intermediul inspectoratelor scolare judetene.

 "Unitatile de invatamant superior si inspectoratele scolare sunt obligate sa achite integral contravaloarea formularelor comandate in momentul ridicarii comenzii, dupa incasarea contravalorii lor de la absolventi, in conformitate cu reglementarile in vigoare", mai precizeaza ordinul.

Stire in curs de actualizare


Citeste mai multe despre   
























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

2377 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Adica sa intelegem, (Marţi, 11 februarie 2014, 15:40)

    xrogo [utilizator]

    ca toti au pus "botul",sau e numai o manipulare a DND?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version