Comisiile din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) au analizat 30.887 dosare ale unor detinuti si vor sesiza instantele de judecata, pentru ca acestea sa se pronunte asupra eventualei incetari a executarii pedepsei privative de libertate pentru un numar de aproximativ 400 de cazuri, ca urmare a intrarii in vigoare a noilor coduri penale, relateaza Agerpres.

"Conform HG nr. 836 din 30 octombrie 2013 si OUG 116 din 23 decembrie 2013, la nivelul tuturor unitatilor penitenciare s-au constituit si au functionat comisii mixte, formate din judecatori, procurori si personal administrativ. Acestea au avut sarcina de a evalua incidenta legii penale mai favorabile in cazul tuturor persoanelor aflate in executarea pedepselor si a masurilor educative privative de libertate, din perspectiva noilor reglementari penale si procesual penale", se arata intr-un comunicat al ANP, publicat vineri.

Astfel, pana la data de 30 ianuarie 2014, comisiile au analizat un numar de 30.887 dosare ale persoanelor private de libertate.

Urmare a acestei analize, s-a constatat ca se impune sesizarea instantelor de judecata, pentru ca acestea sa se pronunte asupra eventualei incetari a executarii pedepsei privative de libertate, pentru un numar de aproximativ 400 de cazuri.

"Inaintam aceasta cifra sub rezerva ca, potrivit legii, modificarea unei pedepse ori a unei masuri educative definitiv aplicate reprezinta atributul exclusiv al instantei de judecata, comisiile avand doar sarcina de a sesiza instantele competente in situatiile in care apreciaza ca se impune modificarea sanctiunii, ca urmare a succesiunii in timp a legilor penale", precizeaza ANP.