Controale mai stricte in aeroporturi: Echipamente speciale pentru controlul lichidelor din bagajul de mana

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 30 ianuarie 2014, 17:03 Actualitate | Esenţial

Toate aeroporturile din Uniunea Europeana vor avea de vineri, 31 ianuarie, echipamente speciale pentru controlul lichidelor din bagajul de mana, atat la plecare, cat si la transfer, anunta Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB), preluata de agentia Mediafax.

"Incepand cu data de 31 ianuarie 2014, pe aeroporturile din Uniunea Europeana, atat la plecare, cat si la transfer, lichidele, gelurile si aerosoli aflate in bagajul de mana al pasagerilor, care se incadreaza in urmatoarele categorii: lichide, aerosoli, geluri achizitionate din magazinele de tip duty free din aeroporturi sau de la bordul aeronavelor, ambalate in pungi speciale, prevazute cu elemente de probare a integritatii, sigilate, numite STEB (Security Tamper Evident Bag); medicamentele si produse necesare unor diete speciale, inclusiv alimentele pentru bebelusi, vor putea fi transportate doar dupa ce au fost supuse controlului de securitate", se arata intr-un comunicat remis, joi, de CNAB.

Altfel spus, pe langa controlul obisnuit al bagajului de mana, pasagerii vor fi obligati sa prezinte, la solicitarea personalului de securitate, recipientele cu lichid, pentru a fi supuse unui control suplimentar, efectuat cu echipamente speciale, au explicat, reprezentantii CNAB.

"La efectuarea controlului, personalul de securitate poate solicita pasagerilor o dovada a autenticitatii produselor sau deschiderea recipientelor in care se afla lichidele si poate refuza transportul acestora. Singurele lichide, aerosoli si geluri care vor putea fi transportate, in continuare, fara restrictie, in bagajul de mana, sunt cele aflate in recipiente individuale de maximum 100 ml si amplasate intr-o punga de plastic transparenta, resigilabila, al carei volum nu trebuie sa depaseasca un litru", a mai precizat CNAB.

Toate recipientele si produsele ce contin lichide vor trebui, astfel, scoase din bagajele de mana si prezentate separat la controlul de securitate.

CNAB pune la dispozitia structurilor responsabile de efectuarea controlului de securitate echipamente speciale pentru controlul lichidelor. Acestea vor fi amplasate pe filtre dedicate, pe care pasagerii le vor putea identifica cu ajutorul signalisticii sau a personalului aeroportuar.

Aceste metode de analiza a lichidelor, aerosolilor si gelurilor cu echipamente speciale la controlul de securitate din aeroporturile comunitare au ca scop ridicarea treptata a restrictiilor privind transportul acestor produse in bagajul de mana, pentru cresterea gradului de confort al pasagerilor, proces care urmeaza sa fie finalizat in 2016. Pana atunci, celelalte lichide, geluri si aerosolicare nu se incadreaza in categoriile mentionate vor putea fi transportate doar in bagajul de cala.

Noile reguli referitoare la transportul lichidelor, aerosolilor si gelurilor sunt prevazute in Regulamentul de punere in aplicare (UE) nr. 246/2013 al Comisiei din 19 martie 2013 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 185/2010 in ceea ce priveste controlul de securitate al lichidelor, aerosolilor si gelurilor in aeroporturile din UE.

Pentru detalii suplimentare privind noile masuri de securitate referitoare la lichidele, aerosolii si gelurile transportate, pasagerii se pot adresa personalului de la ghiseele de check-in sau personalului de securitate din aeroport.























1720 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    OK (Joi, 30 ianuarie 2014, 17:34)

    Orpheus [utilizator]

    Si daca as cumpara o sticla de vin, probabil mai mare de 100 ml, ce fac?

    Sunt total pentru combaterea terorismului, dar asta e o prostie.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi