UPDATE Traian Basescu: Predoiu a negociat cu toata lumea in Parlament cum sa arate Codul de procedura penala. Nu a fost un ministru al Justitiei corect, de aceea nu-l sustin/ Predoiu: Eu imi asum intreg codul. Fara negociere, legile nu trec

de V.M., I.R.     HotNews.ro
Joi, 30 ianuarie 2014, 15:17 Actualitate | Esenţial

Presedintele Traian Basescu l-a acuzat joi pe fostul ministru al Justitiei Catalin Predoiu ca "a negociat cu toata lumea in Parlament cum sa arate Codul de Procedura Penala" si ca de aceea nu-l sustine. "(...) cand am inteles acest lucru, mi-am dat seama ca nu a fost un ministru al Justitiei corect", a declarat Basescu.

Seful statului a declarat joi, intr-o declaratie de presa la Cotroceni, ca isi asuma eroarea de a nu fi inteles, atunci cand a promulgat Codul de procedura penala, ca articolul 140 permite folosirea tehnicilor de interceptare a potentialilor infractori doar dupa ce astia sunt anuntati, dar ca ii cere premierului Victor Ponta sa corecteze aceasta eroare.

"O sa ma intrebati de ce reactionez atat de tarziu. Pentru ca tot timpul a fost aceasta discutie - in mod deosebit anul trecut si anul acesta - si tot timpul discutia a fost ca se va interveni legislativ printr-o ordonanta de urgenta. Iata ca am ajuns in ultima zi si premierul nu gaseste altceva de facut decat sa spuna "pai, a fost din 2010". Da, domnule prim-ministru, s-a facut o eroare. Cel putin din partea mea. Din partea domnului Predoiu - si poate acum aveti explicatia de ce nu-l sustin - el a negociat cu toata lumea in Parlament cum sa arate Codul de procedura penala, iar cand am inteles acest lucru, mi-am dat seama ca nu a fost un ministru al Justitiei corect. Dar prim-ministrul Victor Ponta poate sa corecteze aceasta eroare iar eu ii cer public s-o faca", a afirmat presedintele Traian Basescu.

UPDATE 2 Catalin Predoiu pe Facebook: Codurile sunt bune pentru Romania. Au fost elaborate de catre procurori si judecători. Ele trebuie amânate pentru ca Ponta a pierdut doi ani si n-a pregatit sistemul. Eu imi asum intreg codul. Fara negociere, legile nu trec, dar art.140 nu a fost negociat.

UPDATE Catalin Predoiu a declarat joi ca, in ansamblul lor, noile coduri juridice sunt bune, dar ca trebuie implementate in buna regula iar eventualele modificari venite din partea sistemului judiciar trebuie sustinute fara patima politica din partea premierului si adoptate printr-o ordonanta de urgenta.

"Codurile penale in ansamblul lor sunt bune. Sunt coduri bune din punct de vedere tehnic, sunt coduri bune pentru romani, sunt coduri europene. Daca institutiile cu atributii in justitie, Inalta Curte, DNA, vor sa le faca si mai bune, au propuneri de imbunatatire, atunci cu atat mai bine. Se poate face acest lucru pe baza pozitiei CSM printr-o ordonanta de urgenta promovata de Guvern", a afirmat Predoiu intr-o conferinta de presa, citat de Agerpres.

El a adaugat ca, din cate stie, exista un proiect de ordonanta de urgenta in acest sens promovat de Ministerul Justitiei.

"As vrea de asemenea sa reamintesc ca aceste coduri au fost adoptate in anii 2009 si, respectiv, 2010. A existat un timp de patru, respectiv cinci ani, ca sistemul sa fie pregatit si orice imbunatatiri s-ar imagina sa fie promovate si sustinute. Aceste coduri, penal si de procedura penala, au fost elaborate pe baza de consens, pe baza solutiilor venite din partea specialistilor din sistemul judiciar. De aceea, si pe viitor orice solutie de imbunatatire a lor venita din partea sistemului judiciar trebuie sprijinita de Guvern, asa cum si Guvernul Boc a sprijinit solutiile venite din sistemul judiciar la vremea lui", a sustinut Predoiu.

Fostul ministru al Justitiei a reamintit ca in Parlament cele doua coduri juridice au fost adoptate prin 'larg consens politic'.

"A existat o mare majoritate pentru votarea lor in Parlament, au existat comisii pe cele doua tipuri de coduri, civil si penal, conduse nu numai de parlamentari de la putere din acel moment, ci si de catre parlamentari din opozitia de la acel moment, actualul prim-ministru, domnul Victor Ponta, fiind presedintele subcomisiei de drept penal pentru elaborarea codurilor", a declarat Predoiu.

Liderul PDL a adaugat ca avand in vedere consensul care a existat la momentul adoptarii codurilor, inclusiv un consens pe linia UE, cu Bruxelles-ul, in acest moment, propunerile venite din sistemul judiciar pentru imbunatatirea codurilor trebuie abordate 'fara patima politica'.

"Cred ca a incepe acum un meci politic legat de viitorul acestor coduri este pagubos pentru Romania. Fac un apel din acest motiv la premierul Ponta, la ministrul Justitiei, la toti actorii politici de a lucra in acest moment pentru implementarea codurilor asa cum s-a lucrat atunci la elaborarea lor", a spus Catalin Predoiu.

El a mentionat ca PDL s-a pronuntat deja, cu aproape o luna in urma, asupra faptului ca implementarea Codului penal si a Codului de procedura penala trebuie facuta in buna regula si ca exista in acest sens exista o problema de pregatire a sistemului judiciar.

"Planul de actiuni pentru implementarea codurilor elaborat la inceputul anului 2012 nu a fost realizat. Lipsesc la ora aceasta din sistem 150 de judecatori, 350 de grefieri si un important numar de personal de probatiune. Acest personal de probatiune ar fi trebuit angajat prealabil in sistem in perioada 2012-2013, pentru ca aceste coduri sa fie implementate in buna regula. De asemenea, ar fi trebuit facuta o restructurare a instantelor cu volum mic de activitate, care sa poata, in urma restructurarii, sa aplice codurile. La acest moment sunt instante care vor avea mari probleme sa aplice codurile. Iata de ce nu vad nici un fel de contradictie intre faptul ca aceste coduri sunt un produs juridic al sistemului judiciar si politic romanesc care a reprezentat un succes si faptul ca ele se cer a fi in trei-patru puncte imbunatatite", a mai declarat fostul ministru al Justitiei.





















Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

2075 vizualizari

  • -6 (6 voturi)    
    Basescu nu-l sustine pe Predoiu (Joi, 30 ianuarie 2014, 16:03)

    idiot-platitor-de-taxe [utilizator]

    Nu pentru ca n-ar fi fost corect ci, mai degraba, pentru ca a fost prea corect. Acum, desi il prefer pe Base in fata aliantei penale, de data asta n-am cum sa fiu de acord cu el. Prediu a aratat ce poate si cred ca ar avea o sansa reala sa stavileasca avalansa USLista.

    Pacat ca Base e si el Bandit, Doar nu se astepta ca Predoiu sa o salveze pe Ridzi.
    • +2 (2 voturi)    
      a aratat ? (Joi, 30 ianuarie 2014, 19:04)

      liviusmaximus [utilizator] i-a raspuns lui idiot-platitor-de-taxe

      ce-a aratat ? a inlocuit-o pe macovei si a facut praf munca ei. femeia aia trece legi prin parlamentul european, IN UNANIMITATE ! stii ce inseamna asta intr-o lume cu atatea "aripi" politice ? e un blaga 2. ce face guvernul ala din umbra al lui ? cate motiuni a initiat ? cate amendamente ?
  • +7 (7 voturi)    
    Predoiu este un fel de Blaga (Joi, 30 ianuarie 2014, 16:20)

    fane_grija [utilizator]

    Incearca sa se tina bine cu toata lumea. Este in non combat in fata USL. Un bolsevic vopsit de nevoie in democrat.
  • +3 (3 voturi)    
    Ce negociezi? (Joi, 30 ianuarie 2014, 17:42)

    BobMuller [utilizator]

    Predoiu, ce negociezi frate? Faptul ca infractorilor li se va spune ca li se asculta telefoanele? Cum sa negociezi asa ceva? Aceasta idee trebuie abolita instantaneu, ca ajungem si de rasul curcilor. Ma rog, Predoiu pare a avea aspiratii de sluga la USL.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri