LISTA Neveste de politicieni, platite cu salarii de mii de euro la Autoritatea de Supraveghere Financiara

de C.Z.     HotNews.ro
Miercuri, 29 ianuarie 2014, 19:07 Actualitate | Esenţial

Sotii, foste neveste si copii ai unor politicieni importanti sunt platiti cu salarii de mii de euro pe luna la Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), institutie a statului roman care se ocupa cu reglementarea pietei de capital.

Potrivit unui document obtinut de jurnalistul Sabin Orcan si prezentat la postul B1TV, pe statele de plata ale ASF figureaza fosta sotie a presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, sotia deputatului George Sutaru sau fiica vicepremierului Gabriel Oprea.

Lista politicienilor cu neveste sau alte rude la ASF:
  • Laura Chitoiu este sotia ministrului Finantelor, vicepremierul Daniel Chitoiu (PNL). Ea incaseaza 5.880 euro pe luna ca director la ASF. In declaratia ei de avere din august 2013, Laura Chitoiu a trecut venituri anuale de peste 292.000 de lei. Laura si Daniel Chitoiu sunt finii lui Dan Radu Rusanu, presedintele Autoritatii de Supraveghere Fiscala.
In prezent, doamna Chitoiu este urmarita penal intr-un dosar in care este acuzata ca ar fi ajutat in mod ilegal o persoana sa obtina un aviz de la ASF pentru a ocupa o functie de conducere intr-o societate de asigurari.
  • Razvan Wlassopol este sotul primaritei Craiovei, Lia Olguta Vasilescu (PSD). Wlassopol incaseaza de la ASF 2.560 de euro, potrivit listei prezentate de Sabin Orcan la B1Tv. In declaratia de avere a Liei Olguta Vasilescu, primarita a declarat un venit anual castigat de sotul ei de 153.000 de lei, in calitate de consilier la Comisia Natioanala a Valorilor Mobiliare (CNVM), institutie absorbita de ASF.
  • Catalin Remus Campeanu este fiul Marianei Campeanu, ministrul Muncii (PNL). El castiga la ASF peste 2.000 de euro pe luna.
  • Daniela Motreanu este sotia deputatului PNL Dan Motreanu, fost ministru al Agriculturii in Cabientul Tariceanu. Doamna Motreanu ia un salariu de 4.120 de euro pe luna la ASF. Potrivit declarartiei de avere a deputatului Motrenu din iunie 2013, sotia sa a incasat un venit anual de peste 43.000 de lei in calitate de consilier al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), o alta institutie inghitita de ASF.
  • Grigoreta Cristina Zgonea a fost sotia actualului presedinte al Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea (PSD). Doamna Zgonea incaseaza peste 2.400 euro pe luna de la ASF. In august 2013, Cristina Zgonea declara un venit anual de peste 134.000 de lei ca director adjunct la Autoritatea de Supraveghere Financiara.
  • Iuliana Luiza Scutaru este sotia lui George Scutaru, liderul grupului parlamentar al PNL de la Camere Deputatilor. Ea incaseaza un salariu lunar de 4.720 de euro pe luna de la ASF. In august 2013, ea a declarat un venit anual de peste 170.000 de lei in calitate de consilier al conducerii ASF.
  • Aura Socol este sotia lui Cristian Socol, consilier al premierului Victor Ponta. Doamna Socol incaseaza 2.460 euro pe luna de la ASF, potrivit listei prezentate la postul B1TV.
  • Ana Maria Tudor este fiica vicepremierului Gabriel Oprea (UNPR). Ea incaseaza un salariu lunar de 2460 de euro la Autoritatea de Supraveghere Financiara. Si sotul ei (ginerele lui Gabriel Oprea) a lucrat la ASF, ca sef serviciu la secorul pensii private, de unde obtinea un venit anual de 13.113 de lei, potrivit unei declaratii de avere din iunie 2013.
In prezent, la Autoritatea de Supraveghere Financiara activeaza politicieni cunoscuti, printre care:
  • Dan Radu Rusanu - presedinte al ASF. Potrivit listei prezentate de postul B1Tv, el incaseaza 18.000 de euro pe luna, insa Autoritatea a venit cu precizari potrivit carora salariul lunar net al luiRusanu este de 14.000 de euro. Dan Radu Rusanu a fost viceporesedinte al PNL, parlamentar in mai multe legislaturi, secretar de stat la Ministerul Finantelor. Rusanu este nasul ministrului de Finante, viceporemierul liberal Daniel Chitoiu.
  • Fostul presedinte al UNPR Marian Sarbu este membru al boardului ASF, de unde ia 3.350 euro pe luna. Sarbu a fost ministru PSD al Muncii in guvernarile Nastase si Boc 1 si parlamentar in mai multe legislaturi.
  • Dan Mircea Popescu ia 2.460 euro pe luna la ASF. El a fost parlamentar PSD si ministru al Muncii.
  • Doru Fruzulica a fost parlamentar PSD. El a renuntat la calitatea de paramentar pentru a mrege la Consiliul de Supraveghere a Asigurarilor si apoi la ASF. In iunie 2013, Guvernul a mai redus componenta conducerii ASF, Frunzulica ramanand atunci pe dinafara. Potrivit informatiilor prezentate la B1TV, Frunzulica este angajat in cadrul ASF in prezent, de unde ia un salariu lunar de 2.650 de euro.
In februarie 2011, Doru Frunzulica, pe atunci deputat PSD, s-a intalnit la un hotel din Bucuresti cu un jurnalist care se pretindea om de afaceri din Emiratele Arabe si care i-a propus astfel o afacere fictiva. Jurnalistul Daniel Befu a relatat in ziarul Romania libera cum l-a prins in plasa pe Frunzulica.

"La scurt timp dupa ce i-am trimis SMS-ul cu propunerea de afaceri, deputatul PSD Doru Frunzulica (ex-secretar de stat in Ministerul Muncii, fost director general in Ministerul Afacerilor Externe, vicepresedinte al UGIR etc.) m-a sunat de pe un numar privat. (...) Parlamentarul mi-a lasat urmatorul mesaj (am pastrat integral continutul textului, cu topica si ortografia originala): <<Misses Fischer, you sent me a message. This is Doru Frunzulica, I proposing you to meet, if possible for a coffee, around 9.30 at Hotel Pullman, ex Sofitel at World Trade Center. If you agree send me a message. Thank you. Bye" (n.r. - Doamna Fischer, mi-ati trimis un mesaj. Va propun o intalnire, daca e posibil la o cafea, in jurul orei 9.30, la Hotelul Pullman).
Deputatul Doru Frunzulica a fost foarte dezamagit atunci cand, la intalnire, i-am intins cartea de vizita cu antetul Romaniei Libere: <<Stiti, nu e chiar corect ce ati facut dumneavoastra. Trebuia sa ne sunati cu o lista de intrebari, nu asa, sa ne testati cu SMS-uri>>, mi-a spus parlamentarul", a relatat jurnalistul.

Bineinteles, activitatea de lobby nu este reglementata in Romania. 

Autoritatile de supraveghere - numai bune de muls

Autoritatea de Supraveghere Financiara este o institutie a statului roman, aflata sub autoritatea Parlamentului, insa nu primeste bani de la bugetul de stat. ASF se autofinanteaza din taxele pe care le platesc obligatoriu firmele din piata de capital pe care o reglementeaza: societati de asigurari, firme de serviici financiare, sistemul de pensii private.

Acesta este si scuza folosita de ASF si institutiile care au precedeat-o si pe care le-a absorbit pentru a acorda salarii si bonsuri mari sefilor si angajatilor.

Prevalandu-se de faptul ca nu primesc bani de la bugetul de stat, unii angajati ai ASF nu au depus declaratii de avere si de interese, motiv pentru care Agentia Nationala de Integritate a si amendat  112 salariati de la ASF, adica un sfert din totalul personalului acestei institutii, potrivit unor informatii obtinute de jurnalistul Sabin Orcan de la ANI, prezentate la postul B1Tv.

Acesta este contextul in care o serie de politicieni de la mai multe partide s-au dus ei insisi la institutiile de supraveghere ori sotiile lor au fost angajate acolo.

De exemplu, cand PDL era la putere, Carmen Negoita, sotia fostului lider democrat-liberal Livi Negoita, fost primar al sectorului 3, a condus Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. In anul 2012, ca presedinte al CNVM, ea a declarat un venit anual de 637.000 de lei de la Comisie.

La randul ei, Daniela Popa a renuntat la functia de deputat si de presedinte al Partidului Conservator pentru a merge membru in Consiliul de Supraveghere a Asigurarilor, in anul 2010.

Si ea si Doru Frunzulica au evitat sa precizeze cat au incasat de la CSA, trecand in declaratia de avere doar mentiunea "conform fisei fiscale".

Citeste si:



Citeste mai multe despre   






















20768 vizualizari

  • +24 (24 voturi)    
    v-ati enervat? veniti sambata la protest! (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 19:09)

    21unas [utilizator]

    https://www.facebook.com/events/638312282895623/641250302601821/?ref=notif&notif_t=plan_mall_activity
    • +11 (11 voturi)    
      de ce sa venim (Joi, 30 ianuarie 2014, 9:40)

      GeorgeT [utilizator] i-a raspuns lui 21unas

      Basescu e de vina, nu bietul Ponta & clanul, doar ati vazut la televizor ce sincer si dragalas este Pontica al nostru.

      Chiar daca ne iau painea copiilor de la gura ca sa isi plateasca imparateste familia mafiota, noi suntem multumiti de lupta lor impotriva dictatorului.

      Si noi tinerii din zilele astea avem alte treburi mai importante, atunci cind nu dam examen la una din facultatile unde cu prezenta neobligatorie
    • +5 (5 voturi)    
      se va implica si nou partid PMP (Joi, 30 ianuarie 2014, 10:07)

      GeorgeT [utilizator] i-a raspuns lui 21unas

      Este noul partid PMP gata sa ajute concret sau esde doar preocupat de alegerile europarlamentare ?

      Eu i-am intrebat pe :
      https://www.facebook.com/PartidulMiscareaPopulara.Eu?ref=br_tf
  • +26 (26 voturi)    
    nomenclatura (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 19:30)

    andimi [utilizator]

    aceasta este noua nomenclatura!
    • +18 (18 voturi)    
      Asta este........"Lista rusinii"....!!!!!! (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 20:00)

      polonyca [utilizator] i-a raspuns lui andimi

      Tre sa pastram lista asta.......sa le crape obrazul de rusine !!!!
      • +18 (18 voturi)    
        Lor nu le (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 20:07)

        , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui polonyca

        este rusin e de nimic!
        Ba, mai au si prosti care ii sustin!
  • +30 (30 voturi)    
    de unde si zicala (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 19:33)

    zarzache [utilizator]

    Prost sa fii, politician in familie sa ai.
  • +26 (28 voturi)    
    Ce colcaiala !! !! ! (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 19:47)

    UnOarecare [utilizator]

    De lipitori, jefuitorii si distrugatorii tarii: USL-isti!!
    Avem ce meritam!
  • +28 (28 voturi)    
    nenorociti (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 19:50)

    tot [utilizator]

    Si vrem ca profesorii si medicii sa mai aiba salarii decente...Ce tupeu pe capul nostru...
  • +13 (13 voturi)    
    Oui,monser, (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 20:13)

    rutger [utilizator]

    " Qui peut (citeste chi peo), oase reo !" cum spune un vechi proverb din Obeur (Obor !!). Pentru cei care parintii le-au dat carte si cei 7 ani de acasa, asemenea slujbe nu sunt abordabile caci nu au CV-ul adecvat ! Doar mai trebuie sa si munceasca cineva in Ro ca sa asigure lefuri nesimtite puslamalelor de la guvernare ! Sa trait bine ca iarna nu-i ca vara, vorba unui clasic in viata !
  • +17 (17 voturi)    
    ... (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 20:28)

    adonis84 [utilizator]

    Cine a zis ca viata nu-i frumoasa? Cum sa nu fie, cand ai mii de euro moca, iar prostii, asistentele medicale le platim cu 300 de euro dupa 10 ani de experienta?
  • +16 (16 voturi)    
    asta meritam. (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 21:08)

    CristiRu [utilizator]

    Tara asta este "mulsa" din toate directiile . Cred ca acesti domni si doamne are trebui sa castige mai putin 350 eur,( auzi 14.000)!!! iar cei care risca pe pietele financiare si stau in stres sa plateasca mai putine comisioane si altele. E sfidator e ceva care ....NO COMMENT! Oua in cap ...merita ....
  • +10 (10 voturi)    
    Sunt salarii si mai mari (Miercuri, 29 ianuarie 2014, 22:19)

    rideron [utilizator]

    Va fac cunoscute 2 declaratii de avere a 2 consilieri din CGMB:
    http://doc.pmb.ro/declaratii_cgmb/decl13/avere/d_avere_naghi_gabriel.pdf
    http://doc.pmb.ro/declaratii_cgmb/decl13/avere/d_avere_sava_ioan_razvan.pdf
    De interes sunt salariile sotiilor dansilor care lucreaza de asemenea la ASF, fost CNVM.
    ASF e o gaura neagra!
    • +4 (4 voturi)    
      corupția este endemică în România (Joi, 30 ianuarie 2014, 12:47)

      dragos_c [utilizator] i-a raspuns lui rideron

      Deci soția consilierului USL Sava Ioan Răzvan încasează aproximativ 12.000 euro lunar de la stat .. în România, nu în City of London sau pe la Frankfurt.

      Îmi amintesc și de cazul din timpul guvernării PDL, când la Autoritatea Aeronautica Civila Romana (AACR) o pițipoancă încasa 35.000 lei lunar.

      De analizat și situația din AGA, consiliile de administrație sau comitetele de conducere din Regiile autonome, Teatrele și Operele Naționale, Agențiile de dezvoltare, de Mediu, Camerele agricole, Agențiile de reglementare din comunicații, Agenția Apele Române, Institutele de "cercetare", .. sunt literalmente sute de instituții publice sau finanțate din banii contribuabililor unde această poveste este replicată - în toate județele.

      Jefuitori sunt toți - din PNL, USL, PDL, PC, UDMR, Partidul minorităților etc.
      • 0 (0 voturi)    
        coruptia.. (Vineri, 31 ianuarie 2014, 15:28)

        liviuga [utilizator] i-a raspuns lui dragos_c

        ..este generalizata.In toate structurile este la fel.Nepotismul e la loc de frunte in toata tara.Unde mai pui ca-s si incompetenti!
        PS:ma gandeam sa nu comentez,dar nu m-am putut abtine.
      • 0 (0 voturi)    
        Endemica? (Vineri, 31 ianuarie 2014, 17:31)

        Ioanas [utilizator] i-a raspuns lui dragos_c

        Cred ca vroiai sa spui pandemica.
  • +3 (3 voturi)    
    O modesta contributie (Joi, 30 ianuarie 2014, 6:35)

    jetta [utilizator]

    O modesta contributie la veniturile familiei. Doar nu credeti ca veniturile lunare ale sotilor sunt doar la nivelul celor obtinute de catre doamne.
    Asta nu inseamna ca unii sau altii nu sunt capabili pentru posturile ocupate. Ca ocuparea acestor posturi s-a facut (poate) in stil dambovitean, asta da, poate fi un subiect de discutie. Pentru fiecare caz in parte !
  • +6 (6 voturi)    
    Competitie acerba! (Joi, 30 ianuarie 2014, 7:00)

    hotnewsfil [utilizator]

    Nevestele trebue sa se tina bine pe primul loc, fiindca le sufla in ceafa amantele.
  • +4 (4 voturi)    
    Unde se indreapta ASF (Joi, 30 ianuarie 2014, 7:11)

    Mirobo [utilizator]

    Acum 2 ani un taxi ma accidenteaza, avand asigurare RCA la carpatica. M-am reparat pe asigurarea facultativa cu regres,insa cei de la carpatica refuzau sa imi dea constatul amiabil in original. Pe atunci CSA avea o reprezentanta locala unde am rezolvat problema imediat.
    Anul trecut istoria se repeta cu un sofer ce avea RCA la euroins,bineinteles ca m-am dus sa ma repar avand Casco fara fransiza.
    Surpriza, neplacuta bineinteles, vine in momentul in care dintr-o comunicare defectuoasa intre service si euroins, ma trezesc ca ar fi trebuit sa platesc eu o parte din reparatii. Le-am explicat ca eu nu am fransiza si ca motivul invocat de lichidator (nume predestinat) cum ca vopseaua ar fi fost exfoliata inainte de a intra vehiculul in reparatii nu este veridic,lucru confirmat si de catre directorul sucursalei locale.
    Am renuntat imediat la contract si am facut o sesizare on-line la ASF (deoarece sucursala fusese desfiintata cu o saptamana inainte de producerea evenimentului).
    Raspunsul primit dupa MAI MULT DE 30 DE ZILE probabil ca il intuiti: sa imi reglez conflictul in justitie.
    Imi cer scuze ca v-am plictisit cu amanunte,dar nu vreau ca si altii sa se mai increada intr-o institutie platita de catre noi sa le rezolve eventualele probleme.
  • +2 (2 voturi)    
    Unde esti tu Mazeto? (Joi, 30 ianuarie 2014, 9:26)

    Sani [utilizator]

    Hai bai postac, un comment ceva?
    Colcaie de basisti prin zona si nu apare nici un USL-ist care sa combata?

    Sunteti ocupati cu namaratul banilor mai dragi postaci USL-erlopi?
  • +5 (5 voturi)    
    Nepotismul la mare inaltime (Joi, 30 ianuarie 2014, 10:02)

    OmulNou [utilizator]

    ASF pare a fi fost creata special pentru a stoarce fonduri de la firme si a da familiilor unor politicieni de lucru, pentru ca nu le-ar fi angajat nicio companie care angajeaza pe merit.
  • 0 (0 voturi)    
    o intrebare (Vineri, 31 ianuarie 2014, 6:13)

    gopo111 [utilizator]

    taxe platesc, ca tot romanul de rind, sau ei protipendada sint mai presus de taxele romanesti
  • 0 (0 voturi)    
    "consilierii" (Vineri, 14 februarie 2014, 20:47)

    adma [utilizator]

    functia de consilier ar trebui scoasa in afara legii. de fiecare data cand citesc despre nu stiu ce caz de nepotism sau pitipoance ajunse director la nu stiu ce companie de stat, respectivii ocupa sau au ocupat de nenumarate ori onorabila functie de consilier remunerata doar cu mii de euro. sub acoperirea aceastei functii stimatii politicieni s-au invatat sa isi tot numeasca rubedeniile in posturi bine remunerate.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version