Medicul Valentin Calu, ranit in accidentul din Apuseni, spune ca momentul prabusirii avionului este "tulbure" pentru el, intrucat s-a lovit la cap si, fiind inconstient, a fost impins afara din aeronava de doctorul Ianceu, adaugand ca are "un respect de nedescris" pentru motii care i-au salvat, relateaza Mediafax.

Reprezentantii Spitalului Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) din Cluj-Napoca au sustinut, marti, o conferinta de presa, in cadrul careia medicul Valentin Calu, internat in aceasta unitate sanitara dupa accidentul aviatic de saptamana trecuta din Muntii Apuseni, a raspuns, prin telefon, mai multor intrebari ale jurnalistilor.

"Ma simt din ce in ce mai bine, iar acest lucru se datoreaza echipei medicale din acest spital. Multumesc echipei medicale care ne-a ingrijit intr-un mod exemplar, oamenii sunt minunati", a afirmat el.

Intrebat ce s-a schimbat in viata sa dupa accidentul aviatic, medicul Calu a raspuns: "Dupa un astfel de accident din care, de obicei, scapa cei norocosi, se ordoneaza lista de prioritati, adica lucrurile simple, pe care un om obisnuit le face fara sa le aprecieze, devin niste descoperiri interesante. Leziunile pe care eu le-am suferit sunt reversibile si tratabile, ma voi intoarce la locul de munca si imi reiau activitatea chirurgicala si o sa incerc sa acord mai multa importanta si partii frumoase a vietii".

El a fost intrebat apoi ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi fost gasiti de localnici.

"Este un subiect extrem de emotionant pentru mine. Am un respect de nedescris pentru oamenii aia, nu pot sa spun in cuvinte ce am simtit cand am vazut lanterne si cand am auzit strigatele de chemare in padure. Asta e Romania adevarata, sunt oameni extraordinari si deosebiti. Si-au dat jos hainele de pe ei, ne-au facut foc, ne-au purtat pe brate ca pe copiii lor. Ne-au gasit cand trebuia, focul nostru incepea sa se stinga si, ca medic, vreau sa va spun ca nu mai rezistam mult timp", a povestit Calu.

El a spus ca "este dificil sa fii pacient oriunde in lume" si ca a incercat sa fie pacient si nu medic, ca este un pacient foarte cuminte si cand isi va relua activitatea se va gandi de doua ori cand va prescrie anumite investigatii.

Referitor la prabusirea avionului, medicul Calu a spus ca pentru el este un moment "tulbure", intrucat s-a lovit la cap.

"Eu m-am lovit la cap si tin minte doar momentul primului impact, stiu ca am ajuns undeva afara si unul dintre colegi, dr. Ianceu, mi-a spus ca m-a impins afara din avion ca eram in stare de inconstienta. Stiu ca am sunat-o pe dr. Safta, i-am spus ca ne-am prabusit, dupa care a venit un numar mare de apeluri si mi s-a descarcat bateria la telefon", a spus Calu.

El a adaugat ca doreste sa fie externat, ca orice pacient.

"Nu doresc sa nu stau nicio zi in spital mai mult decat este necesar, cand echipa medicala de la Cluj decide ca eu sunt externabil si transportabil la Bucuresti, voi pleca", a afirmat el.

Intrebat ce l-a impresionat la actiunea de salvare, medicul a raspuns: "M-au impresionat motii, am a doua zi de nastere acum, m-am nascut in Tara Motilor, o sa imi iau probabil si un nume de mot la un moment dat. M-a impresionat lantul uman care ne-a scos de acolo. M-au impresionat colegii de la SMURD, nu stiam ca simti asa o binefacere cand intri intr-o ambulanta SMURD, ar trebui sa le vopseasca tavanele in roz, este o mare speranta cand te duci la SMURD, acolo".

El a mai spus ca este convins ca Dumnezeu i-a dat o noua sansa.

"Sunt convins ca Dumnezeu mi-a dat o noua sansa. Unii oameni vor pune intrebari cu iz de ateu, ca de ce nu a dat si celorlalti sau cum s-a intamplat. Asta nu cred ca noi suntem in masura sa facem judecati. Din punctul meu de vedere, Dumnezeu mi-a dat o noua sansa", a afirmat Valentin Calu.

Medicul Valentin Calu este unul dintre cei cinci supravietuitori ai accidentului aviatic din Muntii Apuseni in urma caruia au murit pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion.

Pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion si-au pierdut viata dupa ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul caruia se afla un echipaj medical a aterizat fortat, in 20 ianuarie, intr-o zona muntoasa accidentata, la peste 1.400 de metri altitudine, la granita judetelor Cluj si Alba.

La bord se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Catalin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" si Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beius, judetul Bihor -, studenta de 23 de ani si doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan si copilotul Razvan Petrescu.

Echipa medicala din avion mergea la Oradea, unde urma sa preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.

Epava avionului si victimele au fost gasite de localnici, dupa o cautare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, politisti, salvamontisti, angajati ai Parcului National Muntii Apuseni si localnici.

Medicul Radu Zamfir a fost externat pe propria raspundere, in 21 ianuarie, de la Spitalul Judetean de Urgenta (SCJU) din Cluj, ajungand in Capitala la bordul unui avion de linie. Ulterior, medicul a sustinut o conferinta de presa la Institutul Fundeni, el spunand ca datorita lui Iovan sunt cinci oameni in viata.

Zamfir a fost externat duminica, iar luni si-a reluat activitatea in Centrul de chirurgie digestiva si transplant hepatic Fundeni, a declarat, pentru Mediafax, managerul unitatii sanitare, dr. Carmen Orban.