Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat miercuri, pentru Mediafax, ca procedurile la interventia de dupa accidentul aviatic din Apuseni au fost corecte si respectate, din punctul de vedere al Ministerului Sanatatii (MS).

"Am fost ultima veriga in lantul de interventie, am stat in asteptare, iar din momentul in care victimele au fost localizate, au fost urmate procedurile pentru astfel de urgente. Toate aceste proceduri au fost corecte", a mai spus Nicolaescu.

Ministrul Sanatatii a precizat, in acest context, ca pentru fiecare dintre raniti a fost pregatit cate un echipaj de urgente medicale. De asemenea, a fost pregatit spitalul care sa preia ranitii, inclusiv din punct de vedere al personalului si aparaturii necesare.

"De la ora 15.55, cand am primit primul sms de la profesorul Radu Deac (presedintele Agentiei Nationale de Transplant - n.r.), in care mi s-a spus ca a avut loc accidentul, si pana cand supravietuitorii au ajuns in spital, am fost permanent in legatura cu secretarul de stat Raed Arafat, cu echipele medicale mobilizate din judetele Cluj, Alba, Bihor si Mures, dar si cu profesorul Irinel Popescu, venit la minister impreuna cu profesorul Deac", a mai relatat Nicolaescu

Potrivit ministrului Sanatatii, pregatirea echipelor medicale de interventie a fost, astfel, asigurata, insa, pana la localizarea victimelor accidentului, nu s-a stiut unde sa fie trimise acestea.

"Noi am fost pregatiti, dar nu am stiut unde sa trimitem echipajele medicale, pemtru ca nu ni s-a spus", a spus Eugen Nicolaescu.

Pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion si-au pierdut viata dupa ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul caruia se afla un echipaj medical a aterizat fortat, luni dupa-amiaza, intr-o zona muntoasa accidentata, la peste 1.400 de metri altitudine, la granita judetelor Cluj si Alba. La bord se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Catalin Pivniceru de la Spitalul Sf. Maria si Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beius, judetul Bihor -, Aurelia Ion, studenta in anul V la Institutul Medico-Militar din Bucuresti, si doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan si copilotul Razvan Petrescu.