VIDEO Traian Basescu: In Romania nu exista un antisemitism de masa. Sunt insa declaratii sporadice, uneori chiar ale unor oameni politici, si ne amintim cazul ministrului Sova

de I.C.     HotNews.ro
Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 11:08 Actualitate | Esenţial

Traian Basescu
Foto: Agerpres
Presedintele Traian a declarat, intr-un interviu acordat postului de radio Kol Israel, citat de Mediafax, ca in Romania nu exista un antisemitism de masa, insa sunt declaratii sporadice, uneori chiar ale unor oameni politici, el amintind cazul ministrului Dan Sova, care creeaza o impresie care nu reflecta realitatea. Intrebat despre manifestari antisemite care apar in Romania, in ciuda legilor clare in acest sens, presedintele Traian Basescu a aratat ca este in primul rand o chestiune de educatie.

Basescu a amintit faptul ca Romania a preluat, a recunoscut Holocaustul ca fiind o realitate a inceputului anilor '40 si a luat un set de masuri legislative extrem de importante care interzic orice atitudine antisemita.

"Eu am convingerea ca daca vom continua implementarea concluziilor raportului Wiesel, care implineste zece ani, anul acesta - sunt zece ani de cand Romania a recunoscut Holocaustul, printr-un raport al unei comisii conduse de Elie Wiesel - daca vom implementa concluziile acestui raport, cu certitudine, vor fi tot mai putini romani care sa aiba atitudini antisemite", a mentionat Traian Basescu.

Seful statului a tinut sa sublinieze ca in Romania nu exista un antisemitism de masa.

"Sunt, insa, declaratii sporadice, uneori chiar ale unor oameni politici, si ne amintim cazul ministrului Sova, care creeaza o impresie care nu reflecta realitatea. Romanii, v-o pot spune cu certitudine, nu sunt antisemiti, dar avem de lucru pentru a-i face sa inteleaga si sa recunoasca existenta Holocaustului pe teritoriul Romaniei", a spus seful statului.



Potrivit presedintelui Basescu, faptul ca pe teritoriul Romaniei s-au tiparit manuale despre Holocaust, anul acesta avand deja 109 scoli in care se invata despre evrei si Holocaust in Romania, este un lucru bun, care va merge inainte.

"Faptul ca am reusit sa avem un Monument al Holocaustului, chiar aici, la cateva zeci de metri de palatul prezidential, in centrul Bucurestiului, este iarasi un element care va ajuta in educarea populatiei si in recunoasterea acestui fenomen dramatic din istoria Romaniei, de catre toti romanii", a mai spus Traian Basescu.

Presedintele Traian Basescu a mai spus ca intentia Romaniei de a prelua, in 2016, presedintia International Holocaust Remembrance Alliance (IHRA) este exact in acest sens.

"Vrem sa afirmam si international ca Romania a recunoscut greseala trecutului de la inceputul anilor '40 si vrem sa vada si toti romanii ca nu ne este rusine sa ne recunoastem greselile, prin asumarea presedintiei acestei organizatii", a mai spus Traian Basescu.

























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

4334 vizualizari

  • +16 (44 voturi)    
    Și-acum o să vină... (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 11:37)

    CosminMaricari [utilizator]

    ...comentariile despre masoni, protocoalele înțelepților de la Sion, bancherii evrei, Antonescu - eroul României, Zelea Codreanu, sionism și buletine cu cip și numărul Satanei. Pentru că românul e multe, da-n primul rând e ortodox verde și mândru.

    Eu cred că antisemitismul e mai răspândit în România decât crede președintele, însă la un nivel destul de inofensiv (în măsura în care poate fi considerat astfel, orice scânteie riscând a aprinde vâlvătăia), la nivel de zvonistică și ecouri îndepărtate de când PRM-ul era popular și Vadim capabil să lege o propoziție. O relativă cizelare a avut totuși loc în ultimii 20 de ani, acum atitudinile antisemite sunt dezvăluite mai pe ascuns, mai cu fereală. Nu știu dacă-i civilizație, sau frica de-a părea penibil. Sau dacă nu cumva civilizație este exact frica respectivă.
    • +7 (21 voturi)    
      MĂ UIMIȚI ȘI ÎNCÎNTAȚI ! (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 13:20)

      pointless man [utilizator] i-a raspuns lui CosminMaricari

      Vă rog postați mai des.
    • -7 (33 voturi)    
      dupa cum vorbesti esti antiroman...si-nca unu agre (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 13:41)

      alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui CosminMaricari

      Care-s antisemitii de care vorbesti?
      Unde-i gasim?
      In ce procent "mult mai mare ar fi ei" de fapt?

      Adu dovezi altfel a acuza fara probe e o dovada de
      primitivism..

      Dupa cum vorbesti esti antiroman...si-nca unu primitiv si agresiv ....."a spune ca romanii nu sunt antisemiti doar pentru ca le e frica" e o mizerie fara margini...

      Daca unu ca Banciu spunea la adresa evreilor porcariile care le-a
      spus la adresa moldovenilor nu-l mai iertau evreii in veacul vecilor si pe buna dreptate

      Dar asa ca anti-moldovean notoriu : apare bine mersi pe sticla...

      Cat despre Sova (Sova=Bufnita in rusa) ma-ndoiesc ca e fiu de taran roman ....Antisemitismul lui Sova vine de la rasarit .

      Eu cred ca greseala organizatiilor evreiesti si a celor impotriva discriminarii este ca nu sunt la fel de determinate in a condamna orice iesire rasista
      nu numai cele antisemite.

      Daca ar face asta sustinerea marii mase a populatiei impotriva unor astfel de fenomene ar creste semnificativ...

      Aparitia unui antisemitism accentuat in Franta in aceste zile a fost clar determinata si influentata de manifestarile anti-rome prezente la toate nivelurile in societatea franceza....de la politic, la televizor pana in strada...Rezultatul: isteria s-a intins in prezent si la forme antisemite.

      La fel in Germania:
      Brok , de exemplu, a propus amprentarea
      DOAR a romanilor si bulgarilor (un rasism grobian similar stelei galbene naziste) si din pacate Institutul Wiesel nu a zis nimic.

      Sper sa nu avem si acolo evolutii similare celor din Franta....

      Isteria rasista antiromaneasca e la cote maxime in Anglia si nici o organzatie impotriva discriminarilor nu zice nimic....ca sa nu mai zic de Olanda si de aberatiile de acolo.

      La fel Organizatiile impotriva Discriminarii, trebuiau sa se sesizeze si la mizeriile rasiste ale lui Banciu spuse contra Moldovenilor.

      Aici o mare vina are si Statul Roman in frunte cu Basescu care la discriminarile repetate la care sunt supusi romanii si romii nu a facut NIMIC.
      • +11 (29 voturi)    
        Antiromân? (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 14:09)

        CosminMaricari [utilizator] i-a raspuns lui alex4321

        Și de ce, mă rog? Pe lângă faptul că mă citați greșit (nicăieri n-am zis ”mult mai mare”) sau incomplet (nu de frică, ci de frica de-a fi penibili), mă mai și acuzați că sunt antiromân aiurea-n tramvai.

        Iar despre antisemitismul românilor... E de ajuns să citiți comentariile de pe site-urile diverselor ziare on și offline ca să vedeți cantitatea enormă de lături rasiste, antisemite, xenofobe, antioccidentale și discriminatorii, cu acuze provenite direct din Evul Mediu și sentințe tot de-acolo, postate de proromâni.

        Nu cred că atunci când spui ceva de rău despre România devii automat antiromân, la fel cum atunci când spui despre copilul tău că e obraznic nu devii antipărinte.
        • -4 (18 voturi)    
          cand spui minciuni e grav (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 14:25)

          alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui CosminMaricari

          1. cand spui minciuni e grav
          nu ai adus nici o dovada dar ai vorbit superior
          si agresiv si jignitor la adresa romanilor care "in fond ar fi ei primitivi si antisemiti dar de frica si rusine se ascund"

          2. nu o mai da cotita : daca poti sustine cu dovezi ce zici arata dovezile

          3. Dar sa trecem la ceea ce e mult mai grav:
          Mai bine cereti scuze in public
          pentru ca expresii rasiste
          antiromanesti generalizante (adica care ataca pe toti romanii) cum sunt:
          "Pentru că românul e multe, da-n primul rând e ortodox verde și mândru."

          Ca sa realizezi ce rasism grobian
          proferezi in public
          Inlocuieste "romani" de mai sus cu "evreu"
          "ortodox verde" cu "iudaism galben"
          si o sa ai imaginea catastrofala a rasismului
          tau notoriu.
          • +5 (21 voturi)    
            Aha (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 15:41)

            CosminMaricari [utilizator] i-a raspuns lui alex4321

            1-2. Am început cu ”eu cred”, ceea ce precede de obicei o opinie personală. Nu văd ce studiu ar putea da o cifră exact a antisemitismului unui popor. Și nu am generalizat, cum lăsați să se înțeleagă, ci am spus că este mai răspândit decât a lăsat să se înțeleagă președintele. Atât.

            3. Rasismul se referă la rasă, deci nu am spus nimic rasist. Și cam atât cu rasismul meu ”notoriu”. (Poate v-ar ajuta să știți definiția unui cuvânt înainte de a-l folosi.)

            Când am spus că ”românul este ortodox, mândru și verde”, am folosit o sinecdocă hiperbolizatoare, pentru a descrie un mod de a fi al unei categorii destul de importante de români, potopiți de-un patriotism în egală măsură găunos, lăcrămos și fals de fiecare dată când ascultă o horă. Într-un cuvânt: PRM. Cu care probabil vă identificați, având în vedere discursul avântat, indignat și prea puțin argumentat.

            Și de cerut scuze, mi-oi cere când o să-și ceară și Caragiale pentru ”Românii verzi”.

            Mulțumesc.
            • -3 (11 voturi)    
              Jenant sa-l invoci pe Caragiale (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 16:59)

              alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui CosminMaricari

              Jenant sa-l invoci pe Caragiale
              ca sa-ti acoperi rasismul (fii linistit ca stiu la ce ma refer cand te-am facut rasist: caci ura ta vizeaza o rasa intreaga) si antiromanismul de doi bani

              De ce nu-l invoci pe Caragiale si in scrierile sale despre evrei, ca sa-ti acoperi si justifici ura etnica pe care o arati in public?

              Crezi ca daca l-ai invoca pe Caragiale, n-ai mai trece de antisemit?

              Au trecut 150 de ani de atunci si nu tot ce se scria atunci iti poate acoperi potlogoriile
              care fac trimiteri grobiene la ura etnica.
              (ca cea "cu copilul obraznic" pe care "il indrepti tu doct" chiar asa?)

              Daca crezi altceva te-nseli.

              Invata sa te porti civilizat : antiromanismul
              tau grobian e egal cu antisemitismul si cu orice alta forma de discriminare etnica...
        • 0 (6 voturi)    
          SA SPUNEM ADEVĂRUL (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 16:50)

          AlexandruTeodoreanu [anonim] i-a raspuns lui CosminMaricari

          în primul rând nu cred că un român poate spune ceva rău despre România.Poate despre anumite categorii sociale sau referitor la psihologia socială a poporului român sau referitor la anumite personalităţi negative care au făcut mai mult rău decât bine României (şi toate astea după o analiză ştiinţifică făcută de specialişti de bună credinţă).
          În al doilea rând trebuie să încercăm să fim obiectivi şi să recunoaştem că Raportul Comisiei Wiesel este profund subiectiv, fiind întocmit de o comisie formată din 2/3 istorici străini (evrei) care au avut acces nelimitat în toate documentele arhivelor naţionale din Bucureşti (unele cu caracter secret) prin grija kgb-istului Ion Iliescu.Astfel, concluzia că în România ar fi avut loc DOAR UN HOLOCAUST ANTIEVREIESC se bazează pe dovezi şi mărturii indirecte, neexistând decrete, hotărâri, decizii oficiale semnate de membrii guvernului Antonescu prin care să se ordone execuţia în masă a populaţiei evreieşti, sau trimiterea acesteia în lagărele de exterminare special construite în Germania sau Polonia, aşa cum s-a întâmplat în Germania, Ungaria, Polonia, Franţa. Mareşalul Antonescu ar fi fost achitat de orice tribunal internaţional la acea vreme pentrucă prin ordinele sale a determinat respectarea, de către Armata Regală Română şi de către forţele de ordine militarizate, REGULILE DREPTULUI RĂZBOIULUI DE LA HAGA OPERABIL LA ACEA DATĂ (orice specialist în DIU de azi poate demonstra acest lucru).Mai mult de atât: membrii Comisiei Wiesel şi-au permis să scoată din context sute de declaraţii politice, texte din presă şi extrase din măsurile luate de guvernele României de la A.I.Cuza încoace, pentru reglementarea problemei evreilor pe teritoriul României, fără a preciza cauzele, motivaţiile, comportamentul negativ al populaţiei de origine evreiască în anumite perioade istorice (ex. 1860-1900) pentru a trage, cu rea credinţă, concluzia falsă că POPORUL ROMÂN AR FI ANTISEMIT şi alături de acesta şi marile noastre personalităţi: VA URMA
          • +2 (4 voturi)    
            legat de Antonescu... (Duminică, 19 ianuarie 2014, 11:47)

            Xorciser [utilizator] i-a raspuns lui AlexandruTeodoreanu

            iti recomand cartea lui Dennis Deletant: Hitler's Forgotten Ally. Dupa cum poti ghici e vorba de Antonescu.

            O personalitate enigmatica in perioade tulburi. Si legat de evrei, pe unii i-a protejat (evreii din Transilvania) in timp ce pe cei din Moldova/Basarabia i-a trimis direct in lagarele de concentrare- nu in Germania/Polonia ci in special in Transnistria. Exista o metoda prin care nu putea fi acuzat ca ii duce in lagarele de concentrare- de obicei erau trimisie trenurile neanuntate in Transnistria, iar germanii baieti planificati nu stiau despre ce e vorba ii trimiteau inapoi, samd- dupa cateva curse de genul asta erau decimati in vagoane (frig, boli)- e greu de stiut ca la un anumit nivel nu se anticipa ca acesta este finalul acestor transporturi.

            Masacrele propriu-zise in parte au fost autorizate si de Antonescu (Odessa, Bogdanovka) dar au existat si initiative ale ofiterilor locali. Insa au fost pedepse pentru asemenea initiative odioase? Nu.

            Atitudinea brutala a armatei romane in zona Moldovei/Basarabiei fata de evrei deriva in principal din ideea ca evreii au sustinut armata sovietica si i-au jignit (scuipat, smuls insemne militare etc) pe militarii romani care se retrageau din Basarabia in 1940. Antonescu a girat razbunarile asupra evreilor din aceasta zona atunci cand armata romana a reocupat pozitii in 1941. Mi-e greu sa cred ca episoade succesive de barbarie au avut loc fara stiinta comandantului suprem.

            PS: poporul roman in ansamblu nu e antisemit, dar probabil 10% are atitudini antisemite (ortodocsii fundamentalisti, partidele de extrema dreapta, simpatizantii lui Antonescu samd). Ramane de vazut cum vom evolua, in situatii de criza economica/sociala devin prevalente opiniile extremiste. E ingrijorator insa ca la nivelul clasei medii (sau mai bine zis al majoritatii tacute) apar opinii antisemite: vezi episodul cu colinda de la Cluj, vezi comentariile nenumarate de pe internet etc.
    • -1 (5 voturi)    
      Nu vreau sa ma leg de un post frumos (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 17:01)

      Kappa [utilizator] i-a raspuns lui CosminMaricari

      Semiti sint si Armenii si Arabii.
      Daca pe linga astia a'ncaput si neamul lui Itzic, asta e. N-au decit sa se paruiasca intre ei.
      Oricum corabia lui Noe naufragiaza pe Ararat si asta nu-i in Israel.
      In rest, Shalom !
      E valabil si-n araba si-n iudaica.
    • -1 (1 vot)    
      Unde o sa puna??? (Duminică, 19 ianuarie 2014, 20:44)

      cristian_n [utilizator] i-a raspuns lui CosminMaricari

      Agrafa pt kippa?
      Ca acum are chelie......gol pi afara,gol pi inauntru....
  • -21 (39 voturi)    
    oho (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 12:02)

    Mazeta [utilizator]

    Am trăit s-o văd și p-asta: Traian Băsescu dă lecții de educație („găozar”), toleranță religioasă („cea mai bună faptă a mea: am creștinat un musulman”) și etnică („țigancă împuțită”). Aleluia!
    • +6 (12 voturi)    
      Pentru toți postacii NEPLĂTIȚI (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 13:25)

      pointless man [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      și cititorii de bună credință.

      ...Fostul „om comunist” a fost supus ― încă de la naşterea lui, în cele mai multe cazuri ― unei extraordinare şi contradictorii presiuni psihice. Mitologia ştiinţifică ― demonstrînd superioritatea istorică a „lumii noi” ― i s-a insinuat în spirit, în doze variabile. Pe de altă parte, a fost martor, şi participant, al unui dramatic regres istoric, poate cel mai grav de la sfîrşitul Antichităţii pînă astăzi. S-a tot adîncit o prăpăstie între ceea ce ştia şi ceea ce trăia. Nicicînd în istorie nu a existat un asemenea divorţ între ideologia afirmată şi rezultatele aplicării sale efective. Nu o simplă neconcordanţă, ci o opozitie de 180 de grade. O societate în derivă îşi proclama bunăstarea şi îşi sărbătorea zilnic triumful.
      A-ţi structura ideile şi comportamentul pe două axe contradictorii, în fiecare moment cu sentimentul de a avea şi de a nu avea dreptate, este un exercitiu care poate deforma pînă şi spiritele cele mai ferme. Sistemul dublei gîndiri... a făcut ravagii, pornind de la această dublă realitate: imaginară şi materială.

      Lucian Boia MITOLOGIA ŞTIINŢIFICĂ A COMUNISMULUI pag.199
      • -4 (16 voturi)    
        Lucian Boia? Asta e un pseudo-istoric (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 14:13)

        alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui pointless man

        Lucian Boia? Asta e un pseudo-istoric

        care sustine alaturi de Djuvara alt jenant ca Basarab I ar fi fost Cuman

        1. Desi Basarab I era Crestin Ortodox ingropat in Manastirea Ortodoxa ctitorita chiar de el si de fiul sau

        2. Desi regele Ungariei il numeste la acea vreme pe Basarab I : "valah" si "schismastic" ("schismatic"="ortodox" , "valah"="rom^an")

        3. Si desi nu exista nici un cuman ortodox cunoscut in istorie : Cumanii erau pagani si doar mult mai tarziu o parte din ei au trecut la Catolicism in Ungaria ca si conditie pusa de regele Ungar)

        4. -> Pseudo istorici ca Boia si Djuvara continua sa sustina in mod jenant ca Basarab I ar fi fost cuman

        5.Si tu il citezi pe acest Boia :cu limba de lemn
        de mai sus ca pe "Tatal Nostru"?

        Intr-o tara care ii are ca istorici pe Hasdeu, Iorga, Parvan, Bratianu (istoricul), Giurescu (tatal si fiul) etc...etc...

        6.Religion (wikipedia)


        It is alleged that the Cumans practiced Shaminism and Tengrinism. Their belief system comprised animistic and shamanistic elements; they celebrated the cult of ancestors and provided the dead with objects whose lavishness paralleled the recipient's social rank. The Cumans referred to their shamans as Kam.[75] Funerals for important members involved firstly creating a mound, then placing the dead inside, along with various items deemed useful in the afterlife, a horse (like the Bulgars) and sometimes a servant or slave.[76] Cuman divination practices used animals, especially the wolf and dog. The dog “It/Kopec” was sacred to the Cuman-Kipchaks, to the extent that an individual, tribe or clan would be named after the dog, or type of dog. Cumans had shamans who communicated with the spirit world — they were consulted for questions of outcomes.[40] The Cumans in Christian territories were baptised in 1227 by Róbert Archbishop of Esztergom in a mass baptism in Moldavia on the orders of Bortz Khan, who swore allegiance to King Andrew II of Hungary.[77]
        • -1 (9 voturi)    
          Lasati-i Domnule (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 17:10)

          Kappa [utilizator] i-a raspuns lui alex4321

          in pace pe astia.
          Astia zic ce le zic "zidarii".
          Cu stima.
          • +1 (3 voturi)    
            E jenant cum ii citeaza ca pe "Tatal-Nostru" (Duminică, 19 ianuarie 2014, 8:36)

            alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui Kappa

            In principiu aveti dreptate....

            DAR nu pentru aplaudacii lor scriu : caci ei sunt oricum rau intentionati ci pentru cei de buna credinta :
            care nu au intotdeauna timpul necesar sa se informeze in detaliu despre afirmatiile unora si ale altora.

            Apoi e jenant cum aplaudacii
            ii citeaza pe facatorii de minciuni
            ca pe "Tatal Nostru..."
            (si se mai vorbea in epoca Ceausista de cultul personalitatii , pai e suficient sa citim si odele unora de azi (vedeti mai sus) ca sa vedem ca acest cult e bine mersi si astazi si chiar prospera)

            Apoi : E bine de aratat si acest lucru :
            ca exista o gasca de "pseudo-istorici"
            care lucreaza la unison si creaza baliverne
            doar pentru a propaga minciuna "ca romanii incepand cu descalecatorul de Tara Basarab I, n-ar fi avut in viata lor vreun conducator roman"...(adica "ar fi incapabili sa se conduca singuri" care sa intelegetii ura viscerala pe care o au acesti "domni" despre tot ce este romanesc si unde bat ei cu aceste teze mincinoase)

            Pe directia asta, au generat baliverna cu "cumanii ortodoxi" (cautand "adn-ul cuman chiar prin manastirile ortodoxa" ca sa intelegeti mizeria), cand cumanii erau pagani (samanisti etc...) si doar mai tarziu au trecut unii dintre ei la Catolicism nicidecum la Ortodoxie )

            Daca teoria "cumanilor ortodocsi, Domni ai Tarii Romanesti" ar fi adevarata n-ar fi nimic de comentat: adevarul e adevar indiferent
            ca ne place sau nu.

            Dar daca ce spun acesti pseudo-istorici se dovedeste a fi o minciuna grosolana cum am aratat mai sus?

            Cum e sa te dai "istoric" si sa propagi "minciuni grosolane"?

            Cand Regele de atunci al Ungariei il numeste pe Basarab I ("vlah"(=rom^an) si "schismatic" (=ortodox))

            Basarab I, insusi, e ingropat intr-o manastire ortodoxa pe care a ridicat-o el insusi impreuna cu fiul sau...

            Apoi nu exista in istorie, atestati, cumani ortodocsi

            Si cu toate acestea. minciuna e fabricata si lansata in carti cica de "istorie"
            Dar de ce propaga oameni ca Djuvara si Boia aceste minciuni, am explicat
      • -7 (9 voturi)    
        pentru toti postacii PLATITI (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 15:21)

        U_swamp [utilizator] i-a raspuns lui pointless man

        ..tz, tz, tz... las' ca mai vorbim noi prin toamna, un marinel stie intotdeauna cum sa interpreteze cind sobolanii parasesc corabia...
      • +3 (5 voturi)    
        „V-AM PRINS VRĂJITOARELOR !” (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 17:33)

        pointless man [utilizator] i-a raspuns lui pointless man

        Vrăjitoare bolșevice desigur. Pe Brătianu-istoricul l-ați mekenit, așa cum ați fi procedat și cu Iorga dacă nu v-o luau înainte „frații” verzulii, iar pe Giurescu-fiul îl aveți pe statul de plată din fragedă tinerețe (a lui, nu a voastră). Cît despre „marele istoric” Hasdeu, liberal anti-carlist de ziua a șaptea, mult place la ceaușeii neamului cu patriotismele lui de hrubă.
        • +1 (1 vot)    
          Daca atat istorie ai citit tu... (Duminică, 19 ianuarie 2014, 8:42)

          alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui pointless man

          Daca atat istorie ai citit tu...

          incat Hasdeu, Parvan, Iorga, Bratianu, Giurescu sunt "nimeni in drum" si "rezultat al propagandei ceausiste"

          atunci da-mi voie sa-ti spun ca n-ai prea deschis multe carti la viata ta:
          Nici macar nu esti in stare sa enumeri titlurile...

          Pentru oameni fara carte ca tine care-l numesc pe Hasdeu "liberal anti-carlist de ziua a șaptea"
          tin sa le spun celorlalti ca Hasdeu e primul istoric care a datat pentru prima data corect cand a avut loc Bataliei de la Rovine

          "Datare

          În 1876 istoricul ceh Konstantin Jireček propunea pentru bătălia de la Rovine data de 10 octombrie 1394[14] după o mențiune găsită în cronicile sârbești publicate de Pavel Jozef Šafárik în 1851[15].

          Cu un an mai târziu, Hasdeu observa că data morții unuia dintre vasalii lui Baiazid căzuți la Rovine, Constantin Dragaș, este pomenită într-un document contemporan, un ustav[16] de la mânastirea Hilandar, și astfel stabilea data bătăliei la 17 mai 1395. Observația lui Hasdeu a fost susținută de bizantinologul român Constantin Litzica în 1901, care pe baza unui alt document contemporan emis de mânastirea Petra din Constantinopol confirma data morții lui Dragaș în primăvara lui 1395[17].

          În 1928 istoricul sârb Đorđe Spasojević Radojičić a aratăt că data de 10 octombrie apare în cele mai recente cronici sârbești aparținând unei aceleiași tradiții privind lupta de la Rovine și este așadar o interpolare târzie. De asemenea a susținut data de 17 mai cu argumentele lui Hasdeu și Litzica[18]. Argumentul său a fost adoptat, cu puține excepții[19], atât de istoriografia internațională[20], dar mai recent și de unii istorici români[21].

          Alți istorici români au considerat ambele mărturii autentice, pomenind astfel două bătălii: cea de la Rovine, la 10 octombrie 1394 și o a doua la 17 mai 1395[22].
          "
          Pentru cei care n-au citit nici macar o carte a lui Hasdeu dar il injura : pot face o minima alfabetizare citind macar Wikipedia
      • +1 (3 voturi)    
        tavarasci...HNW (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 21:38)

        oxxxxxyyyyya [utilizator] i-a raspuns lui pointless man

        stati bine cu cenzurarea........democratia e numai pt catei, nu si pt. dulai......este?

        aveti un art. ingrijorator privind extensia rusiei in ue, acolo aparati democratia aici aparati,.jidocratia.
  • -22 (36 voturi)    
    asta e din discursul de tip (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 12:17)

    adrian8 [utilizator]

    "cum sa discreditez usl , chiar daca discreditez Romania"

    asemenea lipsa de responsabilitate ... merita premiata de 'fanii' de pe aici !
    • -12 (14 voturi)    
      el e cel mai tare! (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 13:44)

      U_swamp [utilizator] i-a raspuns lui adrian8

      Mai mult, cum sa risc sa discreditez useleu' cind eu insumi m-as discredita prin apelul la memoria colectiva...
      • +5 (7 voturi)    
        auzi (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 18:04)

        baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui U_swamp

        ma, de ce n-ati ramas, tu si adrian88 plus alex 123456, patriotul din spitalul de boli nervoase, in satul de unde v-a adus idolul vostru, cizmarul analfabet si criminal ceasca, si sa va conversati acolo, in circiuma din sat, ascultind manele si crapind seminte?
        Ce zici, ma, n-am dreptate, asa e ca v-ati simti mult mai bine? La grea corvoada va supune varanul cel intunecat.
  • +14 (16 voturi)    
    singurul motiv (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 12:38)

    Ar3s [utilizator]

    pentru care romanii ar fi antisemiti este ciuda. Le este ciuda ca Premierul Israelului si Primarul Ierusalimului nu sunt romani. O chestiune ce afecteaza un pic mandria nationala.
  • +16 (24 voturi)    
    Viorel demonteaza minciunile presedintelui! (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 12:41)

    hotnewsfil [utilizator]

    Viorel va sari in ajutorul prietenului sau Sova, colegul lui de afaceri tenebroase. Ne va spune ca, si de aceasta data, 'Basescu minte', denigreaza personalitatile politice de marca, pe acei atat de putini, pe care ii are tara.
    Viorel ne va dezvalui ca lucrurile stau chiar invers decat a inventat rauvoitorul Base.
    Astfel, vom afla, din gura celei mai informate persoane - mitomanul, ca, de fapt, un strabunic de-al lui Sova a fost un rabin foarte bine cunoscut si venerat, care se numea, in original, SHEIVA, nume transformat, in timp, de catre romani, in Sova; vom afla ca, daca nu ar fi atat de pudic, domnul Sova si-ar da pantalonii jos si ar demonta astfel, instantaneu minciunile lui Base, ne-ar arata urmele masurii igienice, care i s-au aplicat si miculului SHEIVA, imediat dupa nastere (obicei stravechi, al poporului evreu, caruia i-a apartinut strabunicul ministrului Marilor Proiecte.
    Un singur leac l-ar putea vindeca pe Vionel, de meteamna de a fi, mereu, bascalios :
    Baietii de la coltul blocului au fantezie, au mintea mai limpede decat soarecii de bibioteca.
    Sugestia baietilor ar trebui sa fie raspandita, rapid, in toata tara. Lui Viorel sa i se spuna simplu, direct, cu simpatie : Domnul Bascalie; apropiati sa i se adresezee, prietenos, cu : : ce mai faci ma’ Bascalie? Subalternii, de la guvern si din PSD, sa i se adreseze cu : Domnule premier/presedinte Bascalie.
  • +13 (19 voturi)    
    Singurul leac pentru mitomanul Bascalie! (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 12:52)

    hotnewsfil [utilizator]

    Preotul Ilie Sarbu, socrul lui Ponta-Bascalie, ar trebui, ca ultima solutie, sa ii faca lui ginerica, cateva seri la rand, cate o sfestanie, prin care sa ceara ajutorul cerului, ca bascaliosul sa se dezbare de naravul de a fin bascalios.
    Baietii de la coltul blocului vor sa apeleze la el, sa ii invete arta bascaliei, a mintitului de-ngheata- apele si a plagiatului. Vor si ei sa isi faca un masterat, sa isi ia un doctorat, asa cum a reusit si el, Printul-Premier-Bascalie.
    Baietii de la coltul blocului il adora, l-au declarat sef de banda, l-au inobilat print, ii zic Printul-Bascalie. L-au invitat intre ei, la un barbut, sa ii intretina cu bascalii de ultima ora, din salile palatului Victoria si din conferintele de presa, facute de print, 'la smecherie'.
  • +2 (12 voturi)    
    Ne putem reaminti (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 13:09)

    derblauereiter [utilizator]

    chiar de declaratiile presedintelui Basescu ref. la generalul Ion Antonescu:

    http://www.dailymotion.com/video/xjh8v7_basescu-maresalul-antonescu-nu-este-mai-criminal-de-razboi-decat-regele-mihai_news

    oricum, faptul ca si-a "ameliorat" discursul este un semn de evolutie si e de salutat.
    • -9 (19 voturi)    
      E doar reclama de 2 bani inaintea vizitei in Israe (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 13:51)

      alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui derblauereiter

      E doar reclama de 2 bani pe care Basescu si-o face singur inaintea vizitei in Israel

      Basescu nu vorbeste niciodata "in principiu"
      el vorbeste "numai si numai in interes personal"

      Deci aceste declaratii sunt numai si numai pentru a arata ce "mare democrat si filosemit este el" "si ce gunoaie antisemite zac prin Guvernul Romaniei" (care ce-i drept are gaurile lui negre) : si toate astea spuse inainte sa plece in Israel....

      Numai ca nici evreii nu-s prosti sa nu vada cand si de ce face declaratii Basescu..
    • +1 (7 voturi)    
      SA SPUNEM ADEVĂRUL (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 16:51)

      AlexandruTeodoreanu [anonim] i-a raspuns lui derblauereiter

      în primul rând nu cred că un român poate spune ceva rău despre România.Poate despre anumite categorii sociale sau referitor la psihologia socială a poporului român sau referitor la anumite personalităţi negative care au făcut mai mult rău decât bine României (şi toate astea după o analiză ştiinţifică făcută de specialişti de bună credinţă).
      În al doilea rând trebuie să încercăm să fim obiectivi şi să recunoaştem că Raportul Comisiei Wiesel este profund subiectiv, fiind întocmit de o comisie formată din 2/3 istorici străini (evrei) care au avut acces nelimitat în toate documentele arhivelor naţionale din Bucureşti (unele cu caracter secret) prin grija kgb-istului Ion Iliescu.Astfel, concluzia că în România ar fi avut loc DOAR UN HOLOCAUST ANTIEVREIESC se bazează pe dovezi şi mărturii indirecte, neexistând decrete, hotărâri, decizii oficiale semnate de membrii guvernului Antonescu prin care să se ordone execuţia în masă a populaţiei evreieşti, sau trimiterea acesteia în lagărele de exterminare special construite în Germania sau Polonia, aşa cum s-a întâmplat în Germania, Ungaria, Polonia, Franţa. Mareşalul Antonescu ar fi fost achitat de orice tribunal internaţional la acea vreme pentrucă prin ordinele sale a determinat respectarea, de către Armata Regală Română şi de către forţele de ordine militarizate, REGULILE DREPTULUI RĂZBOIULUI DE LA HAGA OPERABIL LA ACEA DATĂ (orice specialist în DIU de azi poate demonstra acest lucru).Mai mult de atât: membrii Comisiei Wiesel şi-au permis să scoată din context sute de declaraţii politice, texte din presă şi extrase din măsurile luate de guvernele României de la A.I.Cuza încoace, pentru reglementarea problemei evreilor pe teritoriul României, fără a preciza cauzele, motivaţiile, comportamentul negativ al populaţiei de origine evreiască în anumite perioade istorice (ex. 1860-1900) pentru a trage, cu rea credinţă, concluzia falsă că POPORUL ROMÂN AR FI ANTISEMIT şi alături de acesta şi marile noastre personalităţi:
      • -1 (3 voturi)    
        Nu cred (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 20:02)

        Kappa [utilizator] i-a raspuns lui AlexandruTeodoreanu

        ca pot pune atitea plusuri cite ar merita comentariul Dvs.
      • -1 (3 voturi)    
        Axiome (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 20:45)

        ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui AlexandruTeodoreanu

        1. Nici un popor nu poate fi calificat in nici un fel.
        Nu exista popoare antisemite, precum nu exista
        popoare anti-creștine, anti- islamiste, anti-americane, anti-gay etc.
        2. Oricare dintre popoare poate fi CONDUS de conducătorii lui
        lumești sau religioși spre istorii mai mult sau mai puțin condamnabile, dar totdeauna apare simultan
        și reacția de corecție.
        3.Nu exista în Europa tara care nu are in istoria ei manifestări anti-semite. Ușoare, grave, sau criminale.
        4.Majoritatea războaielor și a reverberațiilor lor prin generații au cauze religioase.
        • +1 (1 vot)    
          CONTINUARE (Duminică, 19 ianuarie 2014, 22:25)

          AlexandruTeodoreanu [anonim] i-a raspuns lui ipolitic

          răspund prin continuare
          şi marile noastre personalităţi: Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Brătianu, Ion Antonescu ş.a.
          Se ştie acum că Tribunalul procomunist care l-a judecat pe Antonescu, sub presiunea tancurilor sovietice, a refuzat să-şi decline competenţa pentru un tribunal internaţional şi pentru faptul că exista recomndarea (ordinul) lui Stalin (descoperită în arhive de istoricul Larry Watts, menţionată în cartea acestuia „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”) ca „Antonescu să fie executat, iar Horthy să fie iertat” (ceeace s-a şi întâmplat)!Şi era f.important ca această crimă să fie comisă cu mâna românilor.
          În al treilea rând trebuie să afirmăm apăsat (trecând repede la fapte) că în România a avut loc ÎN PRIMUL RÂND, ÎNCEPÂND CU ANUL NEGRU 1940, UN HOLOCAUST (GENOCID) ANTIROMÂNESC, având ca tragice consecinţe: uciderea prin împuşcare, înfometare, înjunghiere cu baioneta, spânzurare, maltratare şi muncă forţată în lagărele comuniste din Siberia sau din România a peste un milion de români din Ardeal şi până în Bucovina, Basarabia şi Ţinutul Herţa (vezi cartea aceluiaşi istoric americano-român Larry Watts care cuprinde dovezi de necontestat din arhivele româneşti, germane-STASI şi ale Kremlinului).Sute de mii au fost răniţi sau au rămas invalizi pe viaţă. Până nu vom avea un monument al acestor victime nevinovate (aveau o singură „vină”: erau români harnici cu credinţă în Dumnezeu) în toate oraşele mari şi nu se va preda o lecţie de istorie specială în memoria lor în toate manualele de istorie, de la clasa a IV-a până la clasa a XII-a, nu putem recunoaşte alte HOLOCAUSTURI ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC .

          PUTEM RECUNOAŞTE CĂ POPULAŢIILE EVREIASCĂ ŞI ŢIGĂNEASCĂ au îndurat suferinţe grele în anii 1941-1944 soldate cu zeci de mii de victime datorate:
          deportărilor – LEGALE CONFORM DREPTULUI DE LA HAGA,
  • -10 (16 voturi)    
    sova nu e singurul (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 13:42)

    U_swamp [utilizator]

    Sau sa ne amintim de mustruluiala rasiala a unui presedinte (fost, ca acum a fost demis de popor...): Tiganca imputita!
    • +4 (4 voturi)    
      lol (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 17:50)

      verisoaraluifelix [utilizator] i-a raspuns lui U_swamp

      ala nu e antisemitism gogule :)) e o opinie personala pe care o avem cei mai multi, si pe care din diferite motive ( in cazul lui Basescu, demnitatea de presedinte ) ne abtinem sa ii dam voce.

      Sa lasam ipocrizia.
  • +4 (4 voturi)    
    in masa nu (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 14:17)

    thebblack [utilizator]

    dar pe la guvern sigur da. sa nu uitam ca mentionatul sova, dupa declaratiile respective a fost premiat.
  • +4 (4 voturi)    
    Şova (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 15:54)

    silviust [utilizator]

    Exagerează Băse, în cazul lui Şova nu e vorba de antisemitism, e doar prostie în stare pură.
  • +7 (9 voturi)    
    So(a)va ( groapa ) educatiei romanesti (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 15:56)

    Plagarus [utilizator]

    Daca ai terminat o facultate de istorie dupa 1990 si ai " cunostintele " lui Sova , uita ca ai facut o scoala si da-te autodidact cu dizabilitati intelectuale !
  • 0 (6 voturi)    
    PENTRU ADEVAR (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 16:52)

    AlexandruTeodoreanu [anonim]

    în primul rând nu cred că un român poate spune ceva rău despre România.Poate despre anumite categorii sociale sau referitor la psihologia socială a poporului român sau referitor la anumite personalităţi negative care au făcut mai mult rău decât bine României (şi toate astea după o analiză ştiinţifică făcută de specialişti de bună credinţă).
    În al doilea rând trebuie să încercăm să fim obiectivi şi să recunoaştem că Raportul Comisiei Wiesel este profund subiectiv, fiind întocmit de o comisie formată din 2/3 istorici străini (evrei) care au avut acces nelimitat în toate documentele arhivelor naţionale din Bucureşti (unele cu caracter secret) prin grija kgb-istului Ion Iliescu.Astfel, concluzia că în România ar fi avut loc DOAR UN HOLOCAUST ANTIEVREIESC se bazează pe dovezi şi mărturii indirecte, neexistând decrete, hotărâri, decizii oficiale semnate de membrii guvernului Antonescu prin care să se ordone execuţia în masă a populaţiei evreieşti, sau trimiterea acesteia în lagărele de exterminare special construite în Germania sau Polonia, aşa cum s-a întâmplat în Germania, Ungaria, Polonia, Franţa. Mareşalul Antonescu ar fi fost achitat de orice tribunal internaţional la acea vreme pentrucă prin ordinele sale a determinat respectarea, de către Armata Regală Română şi de către forţele de ordine militarizate, REGULILE DREPTULUI RĂZBOIULUI DE LA HAGA OPERABIL LA ACEA DATĂ (orice specialist în DIU de azi poate demonstra acest lucru).Mai mult de atât: membrii Comisiei Wiesel şi-au permis să scoată din context sute de declaraţii politice, texte din presă şi extrase din măsurile luate de guvernele României de la A.I.Cuza încoace, pentru reglementarea problemei evreilor pe teritoriul României, fără a preciza cauzele, motivaţiile, comportamentul negativ al populaţiei de origine evreiască în anumite perioade istorice (ex. 1860-1900) pentru a trage, cu rea credinţă, concluzia falsă că POPORUL ROMÂN AR FI ANTISEMIT şi alături de acesta şi marile noastre personalităţi:
  • +1 (3 voturi)    
    Mazeta (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 17:19)

    KostasP [utilizator]

    De la o vreme nu mai esti fruntas la postari. Ce se intimpla, ai inceput sa pui interesele personale in fata celor de partid?
  • +2 (2 voturi)    
    Oameni buni (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 19:06)

    Miscarea Focul Dacic [utilizator]

    Copiindu-l intr-un anume fel pe Nicolae iorga eu cred ca fiecare natiune, fiecare popor si fiecare tara isi merita trecutul, prezentul si viitorul. Si chiar nu conteaza numele acelui natiuni, acelui popor sau acelei tari.
  • +2 (2 voturi)    
    HN (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 19:14)

    Kappa [utilizator]

    e'n regula cu cenzura.
    Toti fac asa.
    Bye, Bye.
  • -3 (7 voturi)    
    Dle Basescu (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 21:20)

    sentenced [utilizator]

    Eu va spun un lucru: Traiasca Legiunea si Capitanul!
    De ce? Pentru ca din punctul meu de vedere, Legiunea, in frunte cu Zelea Codreanu, au fost singurii patrioti autentici ai acestei tari. De-aia au si fost maziliti, pt. ca la noi in tara nu e loc de asa ceva.

    Sa vedem acum cum se respecta dreptul la libera exprimare pe acest minunat site de propaganda.
    • 0 (2 voturi)    
      da (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 23:14)

      baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui sentenced

      ma, ce nu stii tu este ca corneliu zielinski, ulterior numit codreanu, era o mixtura de neamt cu polonez si n-avea nici un pic de singe romanesc.. Asta n-ar fi nimic, dar saracul de el, in afara de un antisemitism visceral si ortodoxism primitiv, basca un antiliberalism imbecil, nu prea stia altceva. Un semidoct frustrat si complexat, un mic hitler, alt semidoct frustrat, imbracat in costum moldovenesc.
    • 0 (4 voturi)    
      primesti minusuri......din red. HNW. (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 23:44)

      oxxxxxyyyyya [utilizator] i-a raspuns lui sentenced

      ................................................................................................
      POVESTEA CU DEMOCRATIA E GARGARA IEFTINA
  • -4 (4 voturi)    
    presedinte sau nu (Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 23:51)

    evoque [utilizator]

    reprezentantul statului roman in orice caz basescu nu este. Cu asemenea declarații nu mai poate reprezenta romania.
    Indiferent ce declara un cretin de politician trebuie sa înțelegi ca esti președintele tuturor romanilor. Basescu confirma din nou ca el nu mai reprezintă statul roman.
    Rusine.
    • +1 (1 vot)    
      si (Duminică, 19 ianuarie 2014, 2:18)

      baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui evoque

      cine reprezinta ma, statul roman, ponta, bombonela, voiciorescu, gidea, badea, bianca dragusanu, guta salam si restul legiunii? Daca ma gindesc mai bine, cred ca ai dreptate, ma, chiar ca astia il reprezinta, iar tu ii reprezinti pe ei, ma nea evoche.
    • +2 (2 voturi)    
      stii cine mai erau romani? (Duminică, 19 ianuarie 2014, 8:45)

      thebblack [utilizator] i-a raspuns lui evoque

      evreii din iasi.
  • -2 (2 voturi)    
    Nu am citit textul ci doar titlul (Duminică, 19 ianuarie 2014, 1:15)

    MarinOprea [anonim]

    Nu sariti asa repede cu minusuri OK?

    Cati stiu Istoria Evreiilor?- nu prea multi asta va spun eu
    Ce inseamna a fi antisemit in Romania?
    Eu cred ca cei mai multi care vorbesc impotriva Evreiilor sunt cei care vorbesc impotriva , de fapt a actiunilor lor, a ce fac ei, si mai precis , economic.

    Nu cred ca nimeni le vor raul ca popor, sau ca au ceva impotriva lor ca natie, dar faptul ca sunt asa de agresivi din punct de vedere economic, si neaparat politic, deoarece numai asa asi pot realiza planurile economice, le aduce acea , nu ura , ca e mult spus, dar scarba de felul cum o fac.

    Egoismul si minciuna e la ea acasa cand vine vorba despre modul in care ei asi fac planurile economice, fara sa tina seama de urmari, fara sa tina seama de restul populatiei , atata timp cat ei realizeaza pentru ei ce asi planuiesc.
    Sa critici aceste metode, esti desemnat "Antisemit"?
    Nu e bine!
  • +2 (2 voturi)    
    Indemn pentru Antena3! (Duminică, 19 ianuarie 2014, 7:29)

    hotnewsfil [utilizator]

    Sfatul unei tinere care a aflat ca mai are de trait cateva luni : 'Nu-ti pierde vremea suparandu-te pe oameni. Iarta-i. Viata e mult prea scurta!'.
    Tanara a murit dupa cinci zile, de la adresarea acestui apel la pacea intre oameni..
    Vorbele ei testamentare ar trebui sa fie scrise la intrarea in biserici, in toate institutiile politice, sa ne fie, tuturor, subiect de meditatie.
    Este un sfat pe care ar trebui sa il urmeze si politicienii, si societatea civila, si presa (chiar si Antena3!), si noi, partenerii de comentarii, si 'activistii de partid', si tot romanul.
    Ca sa ne fie pe deplin folositor, tamaduitor, indemnul nefericitei tinere, trebue sa ne gandim profund asupra acestei filozofii de viata, sa ne-o intiparim definitiv in minte, sa atingem performanta de a ne deveni chiar un ghid instinctual, implacabil, astfel incat sa ne purtam cu semenii nostri, ca in 'mostenirea pe care ne-a lasat-o ea, fara sa mai asteptam imboldul mintii.
  • 0 (2 voturi)    
    antisemitismul,vechea gogoasa (Duminică, 19 ianuarie 2014, 10:27)

    Berazequin [utilizator]

    Poporul roman e antisemit,fara indoiala. Si poporul maghiar e antisemit. Si germanii,si francezii,si croatii, si grecii, de poloni si ucraineeni nu mai vorbesc. Rusii sunt si ei pe acolo. Cred ca nici italienii nu sunt scutiti. Spaniolii sunt obar, portughezii la fel. Nu stiu nimic despre georgieni dar n-as baga mana'n foc ca ei sunt imuni. In Europa numai elvetienii si olandezii nu au buba antisemita si nu e deloc de mirare. Scandinavii si islandezii nu se pun, austriecii sunt o mare necunoscuta dar as paria ca,undeva in adancul inimii lor,nutresc sincere sentimente antisemite. Englezii fac nota distincta,cum altfel!
    Sa trecem si la Asia. Pai despre antisemitismul popoarelor musulmane din Orientul Mijlociu nici macar nu se poate vorbi. Sunt direct dusmani de moarte ai evreilor. Antisemitismul e o copilarie. Restul,adica popoarele galbene,chinezi japonezi,coreeni,indonezieni,filipinezi,etc.,au tot timpul sa devina antisemiti daca le iese un profit dintr'asta, drept care ii putem considera anticipat antisemiti.
    Deci,ce ne facem cu atatia antisemiti care ne populeaza planeta?? Unde sa-i mai ascudem pe evrei de urgia lor?? Exista loc pe planeta asta care sa nu fie antisemit,cu exceptia Antarticii,desigur. Desi n-as baga mana'n foc ca alde Eli Wizal nu vor demonstra intr-o buna zi ca frigul mai rau de -25 C vine special ca sa congeleze evrei.
    Aaaaa,stiu!! Exista un popor si o tara care nu sunt antisemite. Ba dimpotriva. Au toate motivele si conditiile sa-i iubeasca pe evrei. E vorba de poporul sovietic si de URSS. Cu siguranta,acestia sunt sanul lui Avraam al evreilor. Prin urmare,trebuie sa luam cu totii exemplul lor si sa ne facem sovietici sub protectia parinteasca a marii Uniuni Sovietice a popoarelor. Simplu,nu! Si toata lumea e multumita iar evreii pot trai linistiti fara teama ca se va mai gasi cineva sa-i boscorodeasca. O sa fie o pace universala deplina si eterna. Nu sunt sigur insa, ca evreilor o sa le convina si,...
  • 0 (2 voturi)    
    atisemitismul (Duminică, 19 ianuarie 2014, 10:28)

    Berazequin [utilizator]

    ...nu vor continua sa ne acuze de antisemitism pentru ca ii lasam in pace.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri