Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat american pentru afaceri europene si eurasiatice, a sustinut, sambata dimineata, un scurt discurs si o sesiune de intrebari si raspunsuri in cadrul intalnirii avute cu un grup de comentatori si jurnalisti romani. Nuland a declarat, raspunzand unei intrebari pe marginea comparatiei facute de premierul Victor Ponta cu privire la condamnarea lui Adrian Nastase si cea a Iuliei Timoshenko, ca nu va comenta cazuri individuale, dar ca "este ingrijorator cind sint atacuri la independenta justitiei, cind politicieni din orice partid decid sa provoace indepedenta justitiei".

Victoria Nuland in conferinta de presaFoto: Privesc.eu

De asemenea, principalul mesaj pentru guvern transmis de Nuland a fost ca "SUA vor o Romanie cat mai puternica posibil, cat mai curata, cat mai democratica, sa fie marele nostru aliat in aceasta zona". Nuland a mai spus ca a discutat in Romania despre "preocuparile centrale - continuarea intaririi si aprofundarii statului de drept, a luptei impotriva coruptiei, cresterea transparentei", si a transmis ca SUA vor continua sa sustina presa libera din Romania.

Referindu-se la absenta premierului Victor Ponta din tara pe parcursul vizitei sale, Nuland a spus: "A fost, sincer, o intamplare faptul ca eu am putut veni in Romania intr-o zi in care el avea alte obligatii".

Victoria Nuland, aflata intr-o vizita de doua zile la Bucuresti, s-a mai intalnit sambata dimineata cu ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlatean, ocazie cu care a declarat ca a discutat despre "interesul profund al SUA in dezvoltarea continua a statului de drept, Justitiei, deschiderii economice, transparentei in Romania". Nuland s-a intalnit vineri seara cu presedintele Traian Basescu, in timp ce premierul Victor Ponta lipseste din tara, fara sa-si fi anuntat oficial agenda.

Principalele declaratii ale subsecretarului de stat american Victoria Nuland:

  • Este un an foarte important pentru Romania, ma aflu aici pentru a va felicita la 10 ani de la aderarea la NATO. Avem o alianta strategica puternica, ce este foarte importanta pentru SUA. Am realizat foarte multe impreuna pentru a promova securitatea transatlantica si pentru a contribui la cresterea economiei si a investitiilor aici si pentru a sustine tranzitia democrata in Romania, pentru care poporul roman a luptat din greu
  • Ma aflu aici pentru a intari toate aceste traiectorii pentru acest an important. SUA se concentreaza asupra parteneriatului si acordului de liber schimb cu UE, pentru a ne dezvolta si intari relatia economica, si asupra summitului NATO de la finalul anului, pentru a intari relatiile de securitate
  • Asa cum am spus in fiecare din locurile in care m-am oprit in ultimele 24 de ore, cel mai important este sa continuam sa intarim si sa aprofundam valorile democratice care ne definesc ca natiuni, ceea ce inseamna statul de drept, lupta impotriva coruptiei, transparenta, predictibilitatea - toate acestea sunt esentiale pentru economie, pentru investitii, datoram asta cetatenilor nostri
  • In mod clar am discutat despre aceste aspecte, au fost discutii foarte folositoare si productive, ultimele 24 de ore au fost foarte interesante.

Intrebare: Sunt SUA ingrijorate de libertatea mass-media din Romania, pentru ca - probabil asa cum stiti, cea mai mare parte a presei e controlata de politicieni?

Victoria Nuland: SUA considera oriunde in lume ca presa libera e fundamentala. Relatia intre guvern si media trebuie sa fie transparenta. SUA au un angajament aici in Romania pentru a sustine presa libera si vom continua sa facem asta.

Intrebare: Fostul premier Adrian Nastase a fost condamnat la inchisoare pentru a doua oara, unii au vorbit ca a fost o condamnare politica, premierul a vorbit despre o comparatie cu Iulia Timoshenko. Credeti ca aceasta dezbatere va afecta functionarea statului de drept?

Victoria Nuland: Nu voi comenta cazuri invidiuale. Asa cum mass-media libera e esentiala pentru o democratie vibranta, asa si justitia independenta e esentiala pentru o democratie puternica si predictibila. E ingrijorator cind sint atacuri la independenta justitiei, e ingrijorator cind politicieni din orice partid decid sa puna in discutie indepedenta justitiei. E ceva ce noi urmarim in toate tarile, iar cetatenii Romaniei au luptat enorm pentru o justitie indepedenta. Ati facut progrese majore, cel putin in ultimii cinci ani. Le cer tuturor politicienilor sa lupte pentru a tine justitia departe de influenta politica.

Intrebare: Ati cerut o intilnire cu premierul Ponta, care e absent acum? Aveti un mesaj pentru el? Are incredere SUA ca Ponta este un partener onest?

Victoria Nuland: Premierul a fost primit de vicepresedintele Biden nu demult, a fost o vizita buna. Au fost multe mesaje clare oneste in acea intalnire. A fost, sincer, o intamplare faptul ca eu am putut veni in Romania intr-o zi in care el avea alte obligatii. Sint increzatoare ca mesajele transmise ministrului de Externe vor fi transmise mai departe. Am incredere ca intilnirile pe care le-am avut aici in Romania au fost reprezentative. Nu voi intra in dezbaterea interna din Romania.

Intrebare: Premierul a promis ca va respecta independenta justitiei, dar promisiunea nu a fost respectata, pentru ca a existat incercarea de a promova legi care ar putea afecta independenta justitiei. Care vor fi consecintele daca aceste legi vor fi totusi promovate, consecinte in termenii relatiei SUA-Romania?

Victoria Nuland: Am fost foarte clari, Ambasada SUA a fost la acel moment, cu privire la schimbarile legislative, ne-am exprimat ingrijorarea. Am avut o discutie completa legata de toate chestiunile vitale pentru parteneriatul nostru strategic - in sfera economica, sfera de securitate, in sfera statului de drept. Am primit asigurari astazi din nou din partea guvernului cu privire la intelegerea reactiei internationale fata de acele evenimente specifice, dar este foarte important ca cetatenii Romaniei sa insiste pe respectarea statului de drept, pe transparenta si buna guvernare.

Intrebare: Legislatia privind amnistia si gratierea sint in continuare pe agenda, cum priviti aceste legi si va exista o reactie a SUA daca vor fi adoptate?

Victoria Nuland: Nu voi intra in procesele interne, pozitia noastra a fost clara la momentul respectiv.

Am fost informata in ultimele 24 de ore despre posibilele solutii de viitor aici si nu este deloc clar pentru mine care e traiectoria viitoare, dar cred ca este important sa existe o dezbatere sincera si deschisa despre importanta transparentei si importanta statului de drept.

Intrebare: Cum vedeti traseul european al Republicii Moldova in urma summitului de la Vilnius si cum privesc SUA declaratiile despre unirea cu Romania?

Victoria Nuland: SUA sustin suveranitatea si integritatea teritoriala a Republicii Moldova si dreptul R.Moldova de a-si alege propriul viitor. Am sustinut puternic Parteneriatul Estic si oportunitatile pe care UE le-a oferit tarilor din est prin asocierea la pactul de liber schimb, prin oportunitatile legate de acordarea vizelor. Credem ca este un enorm pas pozitiv pentru tari precum Moldova, Georgia, Ucraina. Stiti ca dl secretar de stat Kerry a fost in Moldova de curand pentru a felicita aceasta tara pentru acordul de asociere cu UE. Am fost in contact cu UE in legatura cu acest subiect pentru a incuraja accelerarea acestor procese.

Cred ca Romania are multe motive sa fie mandra de sprijinul si ghidajul ("mentoring" in original - n.red.) pe care l-a acordat R.Moldova pentru a deveni mai independenta, mai democrata, mai prospera si mai sigura. Vreau sa va felicit pentru sustinerea pe care le-o aratati pentru independenta energetica, educatie, pentru sustinerea aratata in interiorul UE si pentru dezvoltarea Parteneriatului Estic. SUA si Romania sunt partenere care sustin o Moldova independenta, suverana si democrata.

Intrebare: Care este cel mai important mesaj pentru Guvern?

Victoria Nuland: Cel mai important mesaj este ca SUA vor o Romanie cat mai puternica posibil, cat mai curata, cat mai democratica, sa fie marele nostru aliat in aceasta zona.

Vezi declaratiile VIDEO integrale

Potrivit ministrului de Externe, Victor Ponta nu se va intalni cu oficialul american, intrucat "programul premierului era facut de multa vreme, asa incat, din motive obiective, acel program nu a putut fi schimbat".

Reamintim ca Victor Ponta a confirmat, vineri, pentru HotNews.ro, ca nu este in tara, fara a preciza insa locul in care se afla.