Statele Unite au alocat, in bugetul pe 2014, 80 de milioane de dolari pentru constructiile militare de la baza Deveselu, potrivit bugetului Pentagonului, transmite Mediafax. Aceasta suma se adauga celor 20,8 milioane de dolari care au fost alocate in anul fiscal 2013.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pentagonul a cerut o alocare de 85 de milioane de dolari, dar Congresul a aprobat doar 80 de milioane de dolari.

Ceremonia de marcare a inceperii lucrarilor principale de constructie la Facilitatea antiracheta de la Baza Militara Deveselu a avut loc la 28 octombrie 2013, in aplicarea Acordului intre Romania si Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de aparare impotriva rachetelor balistice al Statelor Unite in Romania din 13 septembrie 2011.

Romania a acceptat instalarea pe teritoriul sau a acestei baze, in cadrul scutului american antiracheta in Europa, in septembrie 2011. Baza ocupa un teren de aproximativ 175 de hectare si in ea vor fi stationati aproximativ 200 de militari si tehnicieni americani.

Potrivit ministrului Apararii, Mircea Dusa, statul roman are misiunea de a realiza lucrari de amenajare, iar partenerii americani de dotare a bazei, care trebuie sa fie operationala din 2015.

Dusa a precizat ca statul roman a alocat 8 milioane de lei in 2013 pentru amenajarea bazei de la Deveselu, urmand a aloca bani si in 2014 si 2015 pentru aceasta facilitate militara, chiar daca suma pentru urmatorii doi ani nu a fost inca stabilita.

In 2014 statul roman trebuie sa realizeze sistemul de supraveghere a bazei, iluminatul si construirea pavilioanelor in care vor fi cazati militarii romani.

Compania americana KBR a anuntat, in luna iulie 2013, ca a obtinut un contract in valoare de 134 milioane dolari de la Corpul de Ingineri al Armatei americane in Europa pentru a construi instalatiile primului sistem de aparare antiracheta in Europa, la Deveselu.

Potrivit acestui contract, KBR va muta structura unei cladiri de patru etaje, in care va fi instalat un radar, de pe Coasta de Est a Statelor Unite in Romania. De asemenea, firma anunta ca va construi in Romania diverse instalatii si infrastructura necesara sustinerii sistemului AEGIS, inclusiv drumuri, cladiri pentru asistenta, comunicatii, securitate si utilitati.

Lucrarile includ construirea instalatiei de lansarea rachetelor, cladirea pentru radarul Aegis, rezerve de carburant pentru generatoare, cladiri de comandament, stocare si transmisiuni, construirea zonei de locuit si crearea de sisteme de securitate fizica (intrari, perimetre).

Amplasamentul de la Deveselu va consta dintr-un sistem radar pentru dirijarea tirului si sistemul Aegis de comanda, control si comunicatii aferent. Separat, va gazdui un numar de module de lansare care contin sisteme de interceptare SM-3.