Europarlamentarul Laszlo Tokes a dat in judecata, in prima zi lucratoare din 2014, Consiliul de Onoare al Ordinului National 'Steaua Romaniei', scrie cotidianul de limba maghiara Kronika. Decizia lui Tokes vine dupa ce pe 20 noiembrie 2013 Consiliul de Onoare al Ordinului 'Steaua Romaniei' a decis sa ii retraga aceasta decoratie.

Laszlo TokesFoto: Agerpres

Laszlo Tokes a solicitat in actiunea depusa la Curtea de Apel Bucuresti sa fie anulata decizia Consiliului de Onoare al Ordinului National 'Steaua Romaniei'. Motivarea deciziei date de Consiliul de Onoare i-a fost comunicata avocatului europarlamentarului pe 30 decembrie 2013, iar acesta a comparat materialul cu "o brosura a perioadei staliniste", se arata in cotidianul citat. "Este un rechizitoriu de dinainte fabricat, pe diferite paneluri, de un nivel slab, asemanator cu cele formulate de tovarasi acum o jumatate de secol", a declarat avocatul Kincses referitor la aceasta motivare.

Potrivit publicatiei Kronika, membrii Consiliului de Onoare - acad. Ionel Haiduc, g-ral Constantin Degeratu, Costin Georgescu, Mircea Geoana, Gabriela Firea si Ecaterina Andronescu - au aratat in expunerea de motive ca ambitiile de autonomie ale lui Laszlo Tokes sunt revizioniste, pun sub semnul intrebari Tratatul de la Trianon si pot genera conflicte interetnice.

Avocatul lui Laszlo Tokes a sustinut ca "regulamentul ordinului prevede in mod clar ca retragerea distinctiei se poate face daca persoana in cauza a fost condamnata definitiv pentru o fapta penala sau daca faptele sale il fac nedemn pentru a purta distinctia. Din pacate, membrii Consiliului de Onoare nu au fost in stare sa distinga intre declaratiile lui Tokes si faptele nesavarsite", scrie cotidianul de limba maghiara.

Amintim ca pe 20 noiembrie 2013 Consiliul de Onoare al Ordinului National 'Steaua Romaniei' a decis, cu cinci voturi pentru si o abtinere, retragerea distinctiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes. Pe 15 decembrie 2013, europarlamentarul a predat Bisericii Reformate din Timisoara medalia "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler si ordinul prin care i-a fost conferita, spunand ca, daca vreo persoana doreste sa ii ia inapoi distinctia, sa mearga la Timisoara.

Din Consiliul de Onoare al Ordinului 'Steaua Romaniei' fac parte detinatori ai acestui ordin, cu grade diferite: acad. Ionel Haiduc - in grad de Mare Cruce (presedinte), g-ral Constantin Degeratu - in grad de Mare Cruce, Serban Bradisteanu - in grad de Mare Ofiter, Costin Georgescu - in grad de Mare Ofiter, Mircea Geoana - in grad de Comandor, Gabriela Firea - in grad de ofiter si Ecaterina Andronescu - in grad de cavaler.

La sfarsitul lunii august 2013, vicepresedintele PSD Corina Cretu, care detine Ordinul National 'Steaua Romaniei', a solicitat in mod public retragerea decoratiei lui Laszlo Tokes, printr-o scrisoare transmisa Consiliului de Onoare al Ordinului. La scurt timp, presedintele PSD, premierul Victor Ponta, a anuntat ca lideri ai PSD si UNPR detinatori ai Ordinului 'Steaua Romaniei' solicita retragerea decoratiei lui Tokes.

Solicitarea a fost facuta ca urmare a unor declaratii facute de Tokes in luna iulie 2013, la Tabara de Vara de la Baile Tusnad. Pe 27 iulie 2013, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrarile Universitatii de Vara "Balvanyos", ca impreuna cu Guvernul pe care il conduce sa construiasca "un sistem de cooperare nationala", astfel incat sa ofere "protectorat" Transilvaniei, "asa cum a facut Austria cu Tirolul de Sud".

In replica, presedintele Traian Basescu a declarat, la Universitatea de Vara de la Izvoru Muresului (Harghita), ca "nu isi merita calitatea de cetatean roman cel care cerea ca Transilvania sa fie trecuta sub protectorat". La inceputul lunii septembrie 2013, presedintele Traian Basescu declara ca in cazul in care Consiliul de Onoare al Ordinului 'Steaua Romaniei' cere ridicarea decoratiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, atunci va emite decretul.

In decembrie 2009, presedintele Traian Basescu l-a decorat cu Ordinul National 'Steaua Romaniei' in grad de Cavaler pe Laszlo Tokes.

Potrivit decretului semnat de seful statului la acea data, conferirea decoratiei s-a facut 'cu prilejul implinirii a 20 de ani de la Revolutia din Decembrie, in semn de inalta apreciere a curajului si a demnitatii de care a dat dovada, declansand, prin exemplul personal, revolta istorica a poporului roman impotriva dictaturii comuniste'.

Citeste si: