Cativa protestatari din comuna vasluiana Pungesti au intrat marti in greva foamei, in semn de protest fata de prezenta jandarmilor in zona. Membrii Miscarii de Rezistenta de la Pungesti sunt nemultumiti si de faptul ca in Pungesti a fost instituita "zona speciala de siguranta publica", ei sustinand ca jandarmii comit o serie de abuzuri, potrivit Agerpres.

"Oamenii sunt terorizati de jandarmii din zona. Nu au voie nici sa iasa din case, nici sa mearga prin sat fara sa fie chestionati de jandarmi. Sunt niste abuzuri fara precedent ale Jandarmeriei", a afirmat Marius Ignat, unul dintre grevisti.

La Directia de Sanatate Publica Vaslui au fost inregistrate aproximativ 20 de cereri din partea protestatarilor care au anuntat intentia de a intra in greva foamei.

"Am anuntat Serviciul de Ambulanta Judetean Vaslui si medicul de familie din zona, in cazul in care va fi nevoie de asistenta medicala de urgenta pentru cei care au intrat in greva foamei", a declarat marti directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada.

Reprezentantii Jandarmeriei au anuntat pe 8 decembrie ca Pungesti a fost declarata 'zona speciala de siguranta' din cauza incidentelor violente din ziua precedenta, atunci cand cei aproximativ 500 de protestatari ar fi distrus gardurile amplasate pe terenul concesionat de Chevron, unde se lucreaza pentru amenajarea platformei pe care urmeaza sa fie amplasata prima sonda de explorare a gazelor de sist din judet.