Zeci de organizatii internationale, membri si parteneri ai retelei IFEX, cer premierului Victor Ponta si presedintilor celor doua camere ale Parlamentului sa nu reincrimineze insulta si calomnia, intrucat masura ar fi "un grav atac impotriva libertatii de exprimare".

Redam mai jos textul scrisorii:

Organizatiile semnatare, 35 membri si parteneri ai retelei IFEX, ne exprimam profunda ingrijorare fata de reincriminarea insultei si a calomniei de catre Parlamentul Romaniei, parte a unui demers extins de modificare a Codului Penal. Acest vot anuleaza progresul facut de Romania in ultimii opt ani in protejarea libertatii de exprimare. Incriminarea insultei si a calomniei constituie un grav atac impotriva acestui drept, avand efectul de a intimida acele voci care aduc critici structurilor de putere din societate, expunand abuzul, coruptia si ilegalitatile.

Exista inca posibilitatea ca aceste modificari sa nu intre in vigoare, in cazul in care Presedintele refuza sa le promulge. In acest caz, legea se va intoarce la Parlament unde va fi supusa din nou procedurii de vot. Cerem Presedintelui sa isi respecte promisiunea de a respinge modificarile aduse Codului Penal, iar autoritatilor romane sa faca tot ce le sta in putere pentru a impiedica intrarea in vigoare a acestor modificari.

Amintim ca in anul 2006, Parlamentul a hotarat abrogarea infractiunilor de insulta si calomnie. In anul 2007 si 2013, Curtea Constitutionala a decis ca infractiunile de insulta si calomnie nu sunt abrogate, insa numai prin votul Parlamentului din 10 decembrie 2013 insulta si calomnia au fost reintroduse in Codul Penal.

Dezincriminarea insultei si calomniei a adus statului roman felicitari din partea OSCE si a condus la cresterea rating-ului de tara in clasamente internationale relevante, cum ar fi cel al Reporteri fara Frontiere.

Un proiect de lege vechi din 2011 (Pl-x 680/2011) propunea abrogarea unui singur articol din Codul Penal, respectiv articolul 74/1. In conditii cel putin suspecte, acest proiect de lege a fost radical schimbat cu o noapte inainte de a fi adoptat de Camera Deputatilor in sedinta din 10 decembrie 2013 (chiar de ¬Ziua drepturilor omului¬), prin introducerea, pe langa alte prevederi, a infractiunilor de insulta si calomnie.

Aceasta decizie, luata fara consultare publica, arunca la cos zece ani de eforturi facute de societate pentru dezincriminarea insultei si calomniei. Ea elimina Romania din randul democratiilor care nu accepta ideea ca un om poate sa fie condamnat penal pentru cuvintele pe care le spune.

Amintim politicienilor ca deciziile Curtii Constitutionale, invocate drept pretext pentru introducerea in Codul penal a infractiunilor de insulta si calomnie, trebuie sa respecte Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta CEDO ¬ care au putere de lege in Romania. Impunerea obligatiei ca defaimarea sa fie sanctionata penal nu este sustinuta de niciun articol din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si de nicio hotarare pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Pe de alta parte, din cauza grabei cu care s-a procedat la completarea si modificarea Codului Penal, s-a ajuns la reintroducerea unui text desuet, in vadita contradictie cu jurisprudenta CEDO, si anume articolul 207 ¬ proba veritatii. Prin acest articol i se impune celui care face o afirmatie sa probeze adevarul absolut al faptelor relatate, dovada imposibila in multe situatii, in special cand e vorba de investigatii jurnalistice in cazuri complexe/dificile. Potrivit jurisprudentei CEDO (a se vedea cazul Dalban v. Romania, spre exemplu), cel care face o afirmatie, chiar eronata/exagerata, nu poate fi sanctionat sub nicio forma daca probeaza existenta unei baze factuale rezonabile pentru afirmatia sa.

Este absolut necesar ca articolele 205-207, ce reincrimineaza insulta si calomnia, sa fie scoase din Codul Penal, actuala forma a legii fiind o grava agresiune la adresa libertatii presei si a libertatii de exprimare in general.

  • Vezi semnatarii si textul complet al scrisorii, atat in engleza cat si in romana, in documentul atasat.

*******

Camera Deputatilor a adoptat, in 10 decembrie, un proiect de lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente, printre care si aduse in completarea articolelor privind insulta si calomnia, noteaza Mediafax.

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentara a Camerei si a fost votat fara ca raportul comisiei sa fie publicat si fara dezbatere in plen. Comisia juridica a intocmit raportul luni seara, in aceeasi sedinta controversata in care a fost adoptat si proiectul Legii amnistierii.

Potrivit articolului 205, insulta, "atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseste".

Comisia juridica, printr-un amendament, a completat acest articol in ce priveste pedeapsa pentru insulta, care poate fi amenda de la 150 de lei la 500 de lei.

Potrivit articolului 206 - Calomnia, "afirmarea sau imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretului public, se pedepseste cu amenda de la 250 de lei la 13.000 de lei.

Comisia juridica a propus, printr-un amendament, cresterea limitei minime a amenzii pentru calomnie, de la 250 de lei la 500 de lei.

Membrii Comisiei au aratat in raport ca au luat in considerare pentru aceste modificari mai multe aspecte derivate din considerentele deciziilor Curtii Constitutionale.

Astfel, prin Decizia nr. 62/2007, Curtea Constitutionala, avand ca practica si decizia CC din 2000, a stabilit ca abrogarea articolelor 205, 206, respectiv 207 - privind insulta, calomnia si proba veritatii - este neconstitutionala. Astfel, pe cale de consecinta, efectele abrogarii au incetat, iar prevederile legale care au format obiectul abrogarii au continuat sa produca efecte, articolele 205, 206 si 207 fiind in vigoare, potrivit raportului Comisiei.

Membrii Comisiei au aratat in raport ca Parlamentul nu poate abroga articolele privind insulta si calomnia, ci se poate pronunta doar cu privire la cuantumul sanctiunii.

"Libertatea de reglementare pe care o are Parlamentul in aceste cazuri se exercita prin reglementarea conditiilor de tragere la raspundere penala pentru faptele antisociale care aduc atingere valorilor prevazute si garantate de Constitutie", se arata in documentul citat.

Totodata, membrii Comisiei au mentionat ca, desi CC s-a pronuntat in 2007, unele instante au considerat ca infractiunile prevazute la articolele 205 si 206 au ramas dezincriminate.

In aceste conditii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dat in 2010 o hotarare de unificare a practicii prin care a decis ca infractiunile prevazute la articolele 205 si 206 au ramas dezincriminate, fiind abrogate.

"Hotararea este prost motivata si se bazeaza pe confuzia dintre ᅡabrogarea abrogariiᅡ si ᅡdeclararea neconstitutionala a abrogariiᅡ. Diferenta este enorma: ᅡabrogarea abrogariiᅡ nu repune in vigoare textul abrogat conform Legii 24/2000; ᅡdeclararea neconstitutionala a abrogariiᅡ face sa inceteze efectele abrogarii, adica repune in vigoare textul abrogat conform DCCR nr. 62/2007 si a DCCR nr.20/2000", se arata in raportul Comisiei juririce a Camerei Deputatilor.

Pe de alta parte, membrii Comisiei au aratat in raport ca Parlamentul a incalcat decizia Curtii Constitutionale din 2007, deoarece in noul Cod Penal nu a mai prevazut infractiunile de insulta si calomnie, acestea fiind astfel dezincriminate.

Comisia mentioneaza ca CC si-a pastrat jurisprudenta si a stabilit din nou, in 2013, ca abrogarea articolelor din Codul Penal privind insulta si calomnia este neconstitutionala.