Curtea Constitutionala a anuntat ca va judeca pe 15 ianuarie cele doua sesizari depuse de PDL privind articolele din Codul penal referitoare la conflictul de interese, definitia functionarului public si prejudiciul cauzat prin comiterea de infractiuni, potrivit Agerpres. In aceeasi zi, CCR va judeca si sesizarea Inaltei Curti cu privire la modificarile aduse Codului penal.

"Prima sesizare se refera la perfidul articol 253/1 din Codul penal prin care parlamentarii PSD si PNL s-au sustras conflictului de interese. A doua sesizare face referire la modificarile operate articolului 147 din Codul penal prin care parlamentarii USL s-au scos din sfera de definitie a functionarilor publici", a anuntat joi presedintele PDL, Vasile Blaga.

Camera Deputatilor a aprobat pe 10 decembrie, cu 266 de voturi "pentru", 32 de voturi "impotriva" si 6 abtineri, un proiect de modificare a Codului penal, respins de Senat in octombrie 2012.

Reamintim ca Parlamentul nu a cerut un aviz pentru aceste modificari ale Codului Penal nici de la CSM, nici de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Mai mult, Comisia Juridica a reafirmat joi, printr-un comunicat de presa, ca "nu avea obligatia de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii" pentru ca modificarile propuse "nu priveau organizarea activitatii judecatoresti sub aspectul completelor de judecata sau sub aspectul unor reglementari care vizeaza organizarea administrativa".

Citeste si: