Avocatii sotilor Adrian si Daniela Nastase au facut, luni, o cerere de recuzare a presedintelui completului de cinci judecatori, Ionut Matei, vicepresedinte al ICCJ, pe motiv ca acesta s-a pronuntat in dosarul "Trofeul calitatii" si a stabilit o pedeapsa cu executare in cazul fostului premier, anunta Mediafax.

Adrian NastaseFoto: HotNews / DP

Judecatorul Ionut Matei va ramane insa in completul de cinci magistrati de la instanta suprema care judeca recursul in dosarul Zambaccian, cererea de recuzare a acestuia formulata luni de avocatii lui Adrian Nastase fiind respinsa.

Contestatiile facute de Adrian si Daniela Nastase, precum si de ceilalti inculpati in cazul pedepselor dispuse la 30 martie 2012 in dosarul Zambaccian sunt judecate de un complet de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie format din vicepresedintele instantei supreme Ionut Matei, Ioana Bogdan, Angela Dragne, Luminita Zglimbea si Cristina Rotaru.

La termenul de luni al recursului din dosarul Zambaccian, avocatii sotilor Adrian si Daniela Nastase l-au recuzat pe judecatorul Ionut Matei, pe motiv ca acesta s-a pronuntat in dosarul "Trofeul calitatii" si a stabilit o pedeapsa cu executare in cazul fostului premier.

Potrivit avocatilor, judecatorul Ionut Matei a facut parte dintr-un alt complet care l-a condamnat pe fostul premier, aratand ca la acel moment s-a motivat ca Adrian Nastase "reprezinta personificarea coruptiei din clasa politica romaneasca".

Un alt complet de cinci judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins cererea de recuzare a judecatorului Ionut Matei, acesta ramanand in continuare presedintele completului care judeca recursul in dosarul Zambaccian.

La 30 martie 2012, in dosarul Zambaccian, legat de modul in care sotii Adrian si Daniela Nastase au achizitionat bunuri provenind din China, fostul premier a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare pentru santaj, fiind achitat pentru luare de mita.

Sotia fostului premier, Daniela Nastase, a fost condamnata atunci tot la trei ani de inchisoare cu suspendare, pentru "participatie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamala", fiind achitata pentru complicitate la luare de mita si santaj.

Fostul sef al Inspectoratului de Stat in Constructii Irina Paula Jianu a primit o pedeapsa de trei ani de inchisoare cu executare. Instanta a dispus in cazul acesteia o pedeapsa de doi ani de inchisoare pentru folosirea bunurilor societatii comerciale impotriva scopurilor acesteia si o alta pedeapsa, de trei ani de inchisoare, pentru participatie improprie la folosirea de documente false la vama. Cele doua pedepse au fost contopite de instanta, Jianu urmand sa exercute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de inchisoare, daca sentinta va deveni definitiva. Irina Jianu a fost achitata de magistrati pentru dare de mita, spalare de bani si fals intelectual, celelalte fapte pentru care procurorii o acuzasera in acest dosar.

Sentinta din 30 martie 2012 a completului de trei judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost contestata atat de inculpati, cat si de procurori, la Completul de cinci judecatori, care va da o decizie definitiva in aceasta cauza.

In 5 mai 2010, Directia Nationala Anticoruptie i-a trimis in judecata pe Adrian Nastase, Daniela Nastase si Irina Paula Jianu, pentru fapte de coruptie.

Procurorii DNA sustin ca, in perioada 2002 - 2004, in calitate de premier - cu atributii de coordonare a activitatii membrilor Guvernului, de numire a conducatorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului si a altor persoane ce indeplinesc functii publice, cu atributii de control in ce priveste activitatea ministrilor si atributii de control asupra autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale prin Aparatul de lucru al primului ministru - Adrian Nastase ar fi primit, in mod direct si prin intermediul Danielei Nastase, foloase necuvenite in valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004.

Aceste foloase constau in contravaloarea unor bunuri importate din China si cheltuielile aferente acestor importuri, precum si contravalorea unor lucrari efectuate la imobilele lui Nastase din localitatea Cornu si din Bucuresti.

In 20 iunie 2012, Adrian Nastase a fost condamnat definitiv, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul "Trofeul calitatii", in care a fost acuzat in legatura cu strangerea de fonduri pentru campania electorala din 2004, cand a candidat pentru Presedintie din partea PSD.

In 18 martie, Nastase a fost eliberat din penitenciar, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis cererea lui de eliberare conditionata.