“Sindromul ministrilor” este un fenomen psihologic interesant, care se manifesta in special la acei politicieni care au petrecut deja o anumita perioada de timp intr-unul dintre scaunele moi ale puterii si ajung sa piarda contactul cu realitatea.

Vlad MixichFoto: Cristian Stefanescu

Ei asculta si inregistreaza ca reale doar parerile acelor consilieri pe a caror loialitate pot conta, dar a caror obiectivitate este indoielnica. Cu timpul, aceste personaje dezvolta o mentalitate de transee, in care toti cei din afara ministerului/guvernului/institutiei sunt perceputi ca avand un singur scop in viata: sa-i atace personal pana la distrugere.

In astfel de conditii orice critica constructiva, orice dialog, devine inutil. Din nefericire, acest sindrom poate fi observat din ce in ce mai des si la membrii guvernului Ponta. Din fericire exista un remediu, ieftin si simplu.

Asadar domnilor ministri, pentru un contact nemijlocit cu realitatea din afara birourilor dumneavoastra, va poftesc la o cina intr-un spital de stat din Romania anului 2013.

In cele doua galeti, colorate intr-un rosu apetisant, se afla ceaiul care urmeaza sa fie servit pacientilor. Maglavais-ul din dreapta are o provenienta incerta si autorul fotografiei nu a indraznit sa-l testeze. Feliile de paine (care nu se vad in imaginea publicata) sunt armonios ordonate intr-un lighean asezat dedesubt.

Fotografia a fost facuta saptamana trecuta intr-un important spital din Craiova, aflat in subordinea directa a Ministerului Sanatatii condus de Eugen Nicolaescu.

Este politicianul care, tot saptamana trecuta, incercand sa-i convinga pe medici si asistenti sa nu intre in greva generala, facea “un apel catre profesionistii din sistemul sanitar sa dea dovada de responsabilitate fata de pacienti si sa nu afecteze, prin actiunile lor, buna functionare a sistemului sanitar”.

Pofta buna, domnule ministru Eugen Nicolaescu.

Ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, anunta in urma cu o saptamana ca salariile medicilor rezidenti vor fi crescute cu 100-150 de Euro impozabili (desi din declaratia premierului Ponta s-ar intelege ca nu sunt impozabili, dar pe cine sa mai credem?). Masura este inutila si de o ipocrizie fara margini: cu 100 de Euro in plus la un salariu mediu de 300 de Euro/luna traiul rezidentilor nu va deveni unul onorabil.

Exodul lor din tara va continua, posturile din spitalele universitare vor continua sa ramana inchise pentru cei fara pile, plicurile pacientilor vor continua sa ingrase conturile sefilor de clinici care castiga uneori si de 100 de ori mai mult decat medicul tanar alaturi de care lucreaza. Dar nu-i nimic, caci guvernul Ponta va putea clama in studiourile TV ca a marit salariile medicilor rezidenti.

Pofta buna, domnule ministru Daniel Chitoiu.

Si poate ii explicati si sefului dumneavoastra, premierul Victor Ponta, de ce afirmatia sa “sper sa reusim [sa dam rezidentilor] in jur de 150 Euro lunar, ceea ce inseamna aproape venitul pe care-l au in acest moment rezidentii pe toata durata rezidentiatului” dovedeste ca habar nu avea la momentul declaratiei despre veniturile reale si problemele unui medic tanar care profeseaza in Romania.

Si daca tot a venit vorba de Victor Ponta, domnia sa are un mod cel putin special de a calcula bugetul alocat in 2014 pentru sanatatea romanilor. Acest buget a fost in acest an de 9,7 miliarde de lei, iar in 2014 va fi de 7,8 miliarde lei. O scadere limpede, doar ca premierul Victor Ponta ne baga degetele in ochi: “Sa fie foarte clar, sunt mai multi bani in 2014 decat in 2013”.

Cum asa? Din cele 9,7 miliarde din 2013 domnul Ponta scade vreo 3 miliarde – datoriile pe care statul a trebuit sa le achite in contul medicamentelor neplatite catre companiile farma. E vorba asadar de bani pentru medicamente. Adica pentru Sanatate. Nu pentru altceva. Aceasta precizare poate parea inutila, dar logica speciala practicata de premierul Romaniei ne obliga la astfel de sublinieri.

Realitatea devine nesemnificativa si poate fi invartita si rasucita pana ce ea se muleaza pe dorintele politicianului. Nemaivorbind de faptul ca pentru plata firmelor de medicamente s-au gasit trei miliarde la buget, dar pentru salariile medicilor tineri sau pentru conditii decente asigurate pacientilor din spitalele de stat nu se gasesc cateva zeci de milioane.

Pofta buna, domnule prim-ministru Victor Ponta.

Si daca doriti cumva ca, dupa o masa copioasa, sa va spalati pe maini sau sa va relaxati cu o baie fierbinte, puteti alege linistiti din facilitatile prezentate mai jos.

Toate fotografiile de mai sus sunt facute de pacienti in spitalele romanesti de stat ale anului 2013. Daca doriti sa ne trimiteti fotografii din spitale le puteti incarca pe www.medalert.ro, alaturi de o sesizare.