Sambata, vremea se va mentine in general frumoasa si va fi mult mai calda decat in mod obisnuit pentru aceasta perioada. Cerul va fi variabil spre senin, cu unele innorari la sfarsitul intervalului in vestul si nord-vestul tarii, unde vor fi conditii ca izolat sa ploua slab, transmite Mediafax.

Vantul va mai avea unele intensificari pe crestele montane si va sufla slab pana la moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 14 si 22 de grade, iar cele minime intre 3 si 13 grade, mai coborate in depresiuni, spre -3 grade. Dimineata si mai ales noaptea, in zonele joase indeosebi in sud si in est, va fi ceata.

  • Bucuresti

Vremea va fi mult mai calda decat in mod obisnuit la aceasta data si se va mentine in general frumoasa. Cerul va fi variabil spre senin, iar vantul va sufla in general slab. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 20 de grade, iar cea minima va fi de 5...7 grade. Dimineata si mai ales noaptea va fi ceata.

  • La munte

Vremea se va mentine in general frumoasa si va fi mult mai calda decat ar fi normal la aceasta data. Cerul va fi variabil, cu unele innorari spre sfarsitul intervalului in Carpatii Occidentali. Vantul va sufla slab pana la moderat, cu intensificari trecatoare pe creste. Noaptea si dimineata, izolat in depresiuni si pe vai vor fi conditii de ceata.

  • Duminica

In vestul si nord-vestul tarii vremea se va raci, cerul va prezenta innorari si local va ploua. In restul teritoriului valorile termice se vor situa peste cele caracteristice perioadei, desi vor fi in scadere usoara fata de intervalul anterior. Cerul va fi variabil cu innorari spre seara si noaptea cand se vor semnala ploi cu caracter local in centru si pe spatii restranse in celelate regiuni. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari pe crestele montane, iar trecator, la inceputul intervalului, in Moldova si Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 12 si 19 grade, iar cele minime intre 2 si 12 grade. Dimineata, in zonele joase, vor mai fi conditii ca izolat sa se formeze ceata.

  • La munte

Vremea se va mentine mai calda decat ar fi normal la aceasta data. Cerul va fi temporar noros si local va ploua slab. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari trecatoare pe creste. Noaptea si dimineata, izolat in depresiuni si pe vai vor fi conditii de ceata.