Deputatul PSD Vlad Cosma a vandut in 2012, contra sumei de 134.000 de euro, 19% dintr-un imobil detinut in Ploiesti catre firma SC Conti SA, acuzata de procurori alaturi de alte 32 de firme de evaziune fiscala in dosarul Pavaleanu. Potrivit presei locale, Conti SA a semnat acum cateva zile un contract in valoare de 8, 4 milioane de lei cu Primaria Ploiesti pentru reparatii la scolile din municipiu, contract castigat fara licitatie, pe baza unei cereri de oferta. Compania este anchetata in dosarul Pavaleanu si are bunurile sechestrate.

  • Potrivit site-ului telegrama.ro, SC Conti SA este abonata la contracte cu statul in judet. In vara ar fi incheiat, in asociere cu Uti Grup SA, un contract de 4, 3 milioane de lei cu Consiliul Judetean Prahova, condus de Mircea Cosma, tatal deputatul PSD Vlad Cosma care a vandut anul trecut o parte dintr-un imobil acestei firme.
  • Deputatul PSD Vlad Cosma nu a putut fi contactat pana la aceasta ora de HotNews.ro, nu a raspuns la telefon si la mesaje.

Potrivit declaratiei de avere, deputatul PSD Vlad Cosma este actionar cu 15% si membru in Consiliu de Administratie la SC Unitehnica SA, care are acelasi sediu pe strada Paris din Ploiesti cu SC Conti SA, acuzata de evaziune fiscala in dosarul Pavaleanu. Tot potrivit declaratiei de avere, Cosma a vandut in 2012 contra sumei de 134.000 de euro 19% din imobilul din strada Paris catre Conti SA. Printr-o hotarare votata in februarie 2012, Consiliul Local al Primariei Ploiesti aproba o comasare de terenuri, din care rezulta ca imobilul din strada Paris nr 6 in suprafata de 307 mp este "proprietatea SC Unitehnica SR, SC Conti SA si Cosma Vlad Alexandru".

Datele care au putut fi accesate de HotNews.ro arata ca actionari majoritari la Conti SA figurau in 2008 Ionescu Dragos Ioan si Ionescu Camelia.

Pe de alta parte, implicarea familiei Cosma in dosarul Pavaleanu a devenit si mai clara odata cu anchetarea Andreei Cosma, sora deputatului PSD Vlad Cosma. Andreea Cosma este acuzata de evziune fiscala si spalare de bani. Fiica presedintelui CJ Prahova ar fi infiintat mai multe firme fantoma prin intermediul carora ar fi realizat returnari ilegale de TV si creditari fictive.

Andreea Cosma, care este notar public, i-a avut invitati, la nunta sa din Beirut, pe Marcel Pavaleanu, fostul consilier guvernamental arestat intr-un dosar de evaziune fiscala de 35 de milioane de euro, si pe Razvan Alexe, catalogat de presa locala ca interlop, cercetat in acelasi dosar si care in prezent este fugit din tara, dupa cum a scris recent Centrul de Investigatii Media.

In urma cu doua saptamani procurorii l-au arestat preventiv pe Marcel Pavaleanu, fost consilier la Secretariatul General al Guvernului, sub acuzatia de evaziune fiscala de 35 de milioane de euro. Traseul lui Marcel Pavaleanu pana la Secretariatul General al Guvernului si apoi in arest preventiv, pentru presupuse infractiuni de spalare de bani, porneste de la PSD Plopeni, unde era presedinte de organizatie, si trece prin compania de stat Ploiesti Industrial Parc, detinuta de Consiliul Judetean Prahova.

Dosarul in care fostul consilier al Secretariatului General al Guvernului Marcel Pavaleanu este arestat preventiv pentru presupuse infractiuni de evaziune fiscala si spalare de bani este disjuns dintr-un caz privind o tentativa de introducere frauduloasa in Romania a deseurilor toxice de pe nava Flaminia, cunoscuta drept "bomba plutitoare", blocata de 5 luni in Portul Constanta.

Asa cum a mai aratat HotNews.ro, fostul angajat al Guvernului Marcel Pavaleanu are legaturi evidente cu Razvan Alexe, pe care presa locala prahoveana il catalogheaza drept interlop, insa cercul relational ajunge si la deputatul PSD Vlad Cosma, fiul presedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma.