Remus Pricopie, ministrul Educatiei Nationale, a semnat astazi, joi 31 octombrie, un protocol de colaborare cu ministrul delegat pentru Invatamant Superior, Mihnea Costoiu, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, presedintele Consiliul Superior al Magistraturii, Oana Andreea Schmidt-Haineala si procurorul general Tiberiu Nitu, anunta Ministerul. In baza acestui protocol, institutiile semnatare vor realiza un program de educare a elevilor din invatamantul preuniversitar "in spiritul respectului fata de lege, al echitatii sociale si al atitudinii civice".

Semnatarii isi propun ca educatia juridica sa inceapa inca de la varsta de integrare a copilului in invatamantul obligatoriu, prin facilitarea accesului la cunostinte elementare de drept, anunta Ministerul Educatiei Nationale (MEN). Elevii vor avea posibilitatea sa viziteze instantele si parchetele, sa participe la concursuri cu teme juridice, dar si la mese rotunde, se arata in comunicatul remis HotNews.ro.

Procurorii, judecatorii si personalul de specialitate care vor participa la aceste activitati vor fi selectati de reprezentantii Ministerului Public si de cei ai Consiliului Superior al Magistraturii. Comitetul de monitorizare, alcatuit din reprezentanti ai tuturor partilor semnatare, va autoriza, printre altele, temele care urmeaza a fi abordate in cadrul sesiunilor de informare, dar si continutul materialelor care va face parte din programul de educatie juridica.

Activitatea derulata de practicienii dreptului in temeiul prezentului protocol nu constituie activitate didactica si se realizeaza in mod voluntar si neremunerat, precizeaza MEN.

Pricopie a precizat ca modalitatile concrete de punere in practica a protocolului urmeaza sa se stabileasca la nivelul fiecarui inspectorat scolar, impreuna cu procuratura sau tribunalele, transmite Agerpres. Ministrul a precizat ca doreste extinderea acestei activitati si la nivelul universitatilor. "Poate ca este bine pentru studenti sa inteleaga aceasta dimensiune a aplicarii legii", a adaugat Remus Pricopie.

Robert Cazanciuc, ministrul Justitiei, a explicat ca ideea acestui protocol a pornit de la initiativa Zilei Portilor Deschise la Guvern, cand pe scaunul reprezentantului MJ s-a asezat o eleva de clasa a VI-a care, intrebata de ce a ales acel loc, a raspuns ca "pentru a face dreptate", scrie Agerpres.

Amintim ca marti, 29 octombrie, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, declara ca procurorii si judecatorii le vor preda Educatie civica elevilor din clasele a VII-a si a VIII-a, ore in timpul carora ii vor invata notiuni simple despre justitie. Elevii "vor invata ce inseamna o norma, ce consecinte sunt pentru nerespectarea unor norme, in masura in care poti sa ai acest dialog la clasa a VII-a sau a VIII-a. In cadrul unor ore de educatie civica, unde se vorbeste despre organizarea societatii, cu siguranta putem vorbi si despre justitie", a explicat Cazanciuc, citat de Mediafax.

Remus Pricopie, ministrul Educatiei Nationale, a anuntat in urma cu o luna ca va aproba prin ordin de ministru o strategie anticoruptie in sistemul de educatie si ca Ministerul pe care il conduce va realiza un protocol cu Ministerul Justitiei, pentru ca "persoane din zona justitiei sa vina in scoli si sa le vorbeasca elevilor despre lege, despre sistemul judiciar, despre fapte de coruptie". "De fapt, aceasta abordare transversala o facem nu doar in zona justitiei, o sa o facem si in zona medicala, educatie pentru sanatate, protectia mediului, literatura, teatru", a mai spus Remus Pricopie.

Citeste si: