Vicepremierul Liviu Dragnea a anuntat, sambata, 19 octombrie la Brasov, ca dosarul "Frauda la Referendum" a pornit pe baza declaratiei unui mort, incercand sa arunce in derizoriu rechizitoriul procurorilor care l-au trimis in judecata in 7 octombrie, avand primul termen pe 15 noiembrie la Inalta Curte. La cateva zile dupa declaratia lui Dragnea, incepe vanatoarea de morti. Antena 3 anunta ca asa numitul denuntator la care se refera Dragnea s-ar numi Gheorghe Jianu, numai ca omul este mort de-a binelea de vreun sfert de veac si ingropat undeva prin Teleorman.

Televiziunea face transmisii live din cimitir, se amuza de sesizarea mortului si adauga urmatoarele informatii: "Plângerea a rămas în dosar, deşi există un document care atestă faptul că denunţătorul său a murit în urma cu un sfert de veac. Dragnea a arătat procesul-verbal prin care se constată că Jianu este mort, dar asta nu explică de ce plângerea lui a rămas în dosar."

In paralel, in aceeasi zi, adica tot pe 22 octombrie, ziarul Gandul sustine ca l-a gasit pe mortul la care se referea Dragnea in persoana lui Romica Parpalea. „Să ştie şi domnul Dragnea, eu am făcut plângerea penală şi sunt în viaţă deocamdată. Nu îmi este teamă de el. Eu încă sper că suntem într-un stat democractic”, a declarat Romică Părpălea pentru Gandul. Ziarul face cateva precizari importante: "Cercetările din acest dosar au pornit mai întâi la autosesizarea DNA. Plângerea lui Părpălea a fost înregistrată ulterior". Dosarul Dragnea a fost deschis pe 3 august, sesizareea lui Parpalea vine abia doua saptamani mai tarziu, pe 20 august, cand ancheta procurorilor avanseaza.

Antena 3 si ziarul Gandul se refera asadar la sesizari diferite si le interpreteaza fie fortat (Antena 3 cand spune ca dosarul Dragnea a pornit de la sesizarea unui mort, plangerea lui Jianu fiind inregistrata la pe 27 septembrie, deci la doua luni de la deschiderea dosarului), fie eronat (Gandul, cand deduce din rechizitoriu ca Dragnea s-a referit la Parpalea, care chiar traieste numai ca nu el este cel vizat de vicepremier). Nici una din cele doua sesizari nu a stat la baza constituirii dosarului. Antena 3 preia integral teza vicepremierului Liviu Dragnea, potrivit careia tot dosarul ar fi pornit de la sesizarea unui mort desi evident ca nu e asa. Ziarul Gandul a cautat pur si simplu in rechizitoriu in lista cu denuntatori si martori, identificand astfel numele Romica Parplalea, tragand concluzia in mod eronat ca la el se referea Dragnea.

Spre deosebire de Antena 3, Gandul precizeaza totusi ca cercetarile au pornit de la autosesizarea DNA, denuntul lui Parpalea fiind inregistrat doua saptamani mai tarziu. In tot cazul, afirmatia ca "mortul din dosarul Dragnea este viu" este gresita, deoarece vicepremierul nu s-a referit la Romica Parpalea, ci la Gheorghe Jianu, nume care apare in evidentele politiei la decedati dupa cum atesta o adresa pastrata la dosar. Pe de alta parte, Antena 3 manipuleaza grosolan cand spune ca pe "Dragnea l-a denuntat un mort", deoarece Jianu nu este mentionat ca denuntator in dosar. In plus, cum am tot subliniat, nu de la reclamatia "mortului" s-a constitutit "Dosarul Referendumul".

In realitate, dosarul "Frauda la referendum" a pornit de la autosesizarea DNA, dupa cum scrie negru pe alb in rechizitoriu (pag 14). "Toate aceste împrejurări au condus la sesizarea ex-officio a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, prin procesul – verbal din data de 03.08.2012". Procurorul de caz, Lucian Papici, avea sa fie si mai clar, intr-un interviu acordat pe 14 octombrie revistei Kamikaze, explicand ca sesizarea din oficiu a procurorilor a avut loc in urmatorul context: "Eu eram in concediu in vara lui 2012 cand Daniel Morar (pe atunci seful DNA, n.r.) m-a sunat ca trebuie sa ma intorc neaparat din vacanta caci sunt informatii coplesitoare din partea serviciilor cum ca se pregateste o frauda de proportii la referendum si ca va trebui sa facem o investigatie preliminara. Nu mi-a prea convenit, dar am venit, eram seful sectiei", afirma Lucian Papici, care a fost revocat recent de procurorul sef Tiberiu Nitu din functia de sef al Sectiei I a DNA. Papici a explicat ca in analiza dosarului Frauda la referendum au fost angrenati sase procurori, "jumatate din efectivele sectiei I".

In concluzie, apare limpede ca nu o simpla sesizare a stat la baza constituirii dosarului, ci informarile SRI care au dus in final la autosesizarea DNA. Odata deschis dosarul pe data de 3 august 2012, procurorii incep sa stranga tot ce poate constitui proba, intre care si alte posibile sesizari. Una din aceste sesizari a venit pe 27 septembrie , deci la aproape doua luni dupa deschiderea dosarului, intr-un plic pe care scria Gheorghe Jianu fara alte coordonate. Politistii din Turnu Magurele au verificat numele, decoperind cu aceasta ocazia ca singurul Gheorghe Jianu din Teleorman a locuit in satul Izvoarele, dar a murit in 1991. Greu de spus daca denuntatorul s-a ascuns voit in spatele unui mort sau daca a scris un nume la intamplare pe plic. Atat plangerea lui Jianu, care contine informatii foarte generale despre presupuse fraude, cat si verificarile politistilor care atesta persoana cu numele Gheorghe Jianu este decedata au ramas la dosar ca orice alt document. In rechizitoriu Gheorghe Jianu nu apare ca reclamant, ci este doar mentionata adresa politiei din Turnu Magurele la care este atasata plangerea "mortului".

Pe scurt, Liviu Dragnea, ajutat ulterior de Antena 3, a manipulat o informatie. Dragnea pare sa fi procedat intocmai ca Dan Voiculescu. Acesta din urma si-a botezat propriul dosar "Telepatia", dupa ce a extras din context o informatie, prezentand-o in mod voit distorsionat. Vezi aici De unde vine formula de ridiculizare 'Dosarul Telepatia', folosita de Dan Voiculescu si Antene: Procurorii spun ca vinovatia liderului PC si a complicilor ar putea fi contrazisa doar prin telepatie sau prostie. Insa si Voiculescu, si Dragnea manipuleaza opinia publica cu scopul de a arunca dosarul in derizoriu si de a se prezenta in acest fel victime politice.