Fostul presedinte al ANRM in 1997-2000, Mihail Ianas, a sustinut, miercuri, la Comisia Rosia Montana, ca scrisoarea in original prin care fostul ministru al Industriilor Radu Berceanu a solicitat transferul licentei de explorare de la Minvest Deva catre Gabriel Resources ar fi disparut, relateaza Mediafax.

"Doamna care a urmat dupa mine, Stratulat, mi-a spus urmatorul lucru, eu nu pot sa il verific, ca a disparut aceasta scrisoare in original si nu se mai gaseste decat in copie, la cineva care a facut controlul. Control a venit de la prim-ministru, Curtea de Conturi, Politia Economica si diverse parchete. (...) Cineva a luat scrisoarea originala", a aratat Mihail Ianas.

Acesta a precizat ca respectivele controale ale unor institutii ale statului au fost facute, cate trei-patru pe an, in perioada guvernarii Nastase.

Ianas a aratat ca inainte de acordarea licentei nu a avut nicio discutie cu fostul ministru al Industriilor, Radu Berceanu, ci cu secretarul de stat Staiculescu.

"Mi-a venit o scrisoare de la minister fara semnatura ministrului pentru transfer si i-am dat-o inapoi, semnata de directorul general al Directiei Miniere de la momentul respectiv si contrasemnata, s-ar putea, de secretarul de stat. Am solicitat, chiar prin scrisoare, sa fie semnata de ministrul Industriilor si mi-a venit scrisoarea semnata de ministrul Industriilor, chiar cu stampila", a aratat el.

Afirmatiile fostului sef al ANRM l-au facut pe presedintele comisiei, Darius Valcov, sa exclame: "O scrisoare pierduta".

"Scrisoare pierduta. Caragiale a fost roman", a replicat Mihail Ianas.

Intrebat de un membru al comisiei daca aceasta scrisoare este semnata indescifrabil, asa cum a sustinut in fata comisiei ministrul Dan Sova, fostul director a raspuns negativ.

Presedintele Comisiei Rosia Montana, Darius Valcov (PSD), a afirmat, la finalul sedintei, ca aceste informatii vor trebui sa ajunga la toate institutiile statului.

"Am fost cu totii prezenti si am vazut ce afirmatii, din punctul meu de vedere, a facut Mihail Ianas si aceste informatii trebuie sa ajunga la toate institutiile statului. In momentul in care spui, ca fost presedinte al ANRM, ca s-a plecat pe o asociere ilegala ceruta de ministrul de resort, in momentul acela cred ca, daca toti ne facem in continuare ca nu vedem si nu auzim, cu totii avem o problema", a spus Valcov.

Intrebat cat de mult vor influenta aceste noi informatii decizia pe care o va lua comisia, social-democratul a raspuns: "In momentul in care am intrat in aceasta comisie credeam ca sunt probleme doar de natura mediului, de patrimoniu cultural sau referitoare la partea socio-economica. De fapt, ne-am dat seama cu totii ca sunt foarte multe probleme de natura juridica, la modul in care aceasta asociere a pornit intre statul roman sau reprezentantul statului roman, Minvest, si firma canadiana".