O sala de la Judecatoria Sectorului 4 a fost evacuata, miercuri, dupa ce un detinut s-a taiat cu un cutit in zona gatului, in fata judecatorului, si a amenintat ca se omoara daca nu i se face dreptate, transmite Mediafax.

Reprezentantii Judecatoriei Sectorului 4 au declarat pentru agentia de presa citata ca o sala de judecata a fost evacuata, dupa ce un detinut a amenintat in fata instantei ca se sinucide.

Sedinta de judecata a fost suspendata si persoanele aflate in sala au fost evacuate de jandarmi.

Detinutul care ameninta ca se sinucide a sarit din boxa acuzatilor si s-a urcat pe un grilaj din sala de judecata, fiind pazit de jandarmi si de agentii de la Penitenciarul Giurgiu care l-au adus la instanta.

Detinut vrea sa discute cu un reprezentant al unei asociatii de aparare a drepturilor omului.

Martorii aflati la fata locului spun ca detinutul a scos un cutit de sub haine si a strigat ca este disperat si ca vrea sa i se faca dreptate.