Suzette Boon, fondatorul Societatii Europene pentru Trauma: Ma intreb sub ce presiune se afla psihologul sef al Armatei Romane pentru a da astfel de raspunsuri

de Vlad Mixich     HotNews.ro
Marţi, 17 septembrie 2013, 9:28 Actualitate | Esenţial

Suzette Boon
Foto: www.modum-bad.no
​​Un fenomen extrem de straniu a iesit la lumina atunci cand psihologul sef al Armatei Romane, colonelul Adrian Prisacaru, a afirmat intr-o declaratie pentru jurnalistii Gandul ca in Romania „nu exista militari diagnosticati cu stres posttraumatic”. Sindromul de stres posttraumatic este o afectiune specifica soldatilor intorsi din teatrele de lupta din Afganistan sau Irak: 20% dintre soldatii americani mobilizati si 8% dintre cei canadieni au primit acest diagnostic, care in Romania lipseste cu desavarsire.

Explicatiile oferite de psihologii Armatei Romane pentru aceasta absenta oficiala sunt considerate foarte surprinzatoare de psihologul olandez Suzette Boon, unul dintre cei mai experimentati terapeuti europeni in afectiuni posttraumatice si co-fondatorul Societatii Europene pentru Trauma si Disociere.

„A gasit Romania formula magica prin care trimite in teatrele de razboi doar oameni tari, solizi din punct de vedere psihic, perfect pregatiti sa faca fata unei traume?”, se intreaba jurnalistii Gandul intr-o investigatie despre „Sindromul NU” in armata romana. Unul dintre cei mai importanti experti europeni in trauma, psihologul olandez Suzette Boon, s-a aflat in aceste zile in Romania pentru o conferinta organizata de Institutul Dianoia din Timisoara.

Am rugat-o sa asculte declaratiile psihologilor oficiali ai Armatei Romane. Suzette Boon, co-fondatorul Societatii Europene pentru Trauma, a ramas aproape fara cuvinte.

Vlad Mixich: Peste 30.000 de romani au luptat in Afganistan si Irak, unde au murit 23 de soldati si au fost raniti 135. Dar psihologul sef din cadrul Statului Major General al Armatei romane, col.psih.dr. Adrian Prisacaru, a declarat jurnalistilor de la Gandul ca oficial „nu exista militari diagnosticati cu stres posttraumatic”. Este posibil asa ceva?

Suzette Boon: As fi foarte surprinsa. Noi am trimis la fel de multi soldati in ultimii ani in Irak si Afganistan si avem cam la fel de multe victime si, da, in Olanda exista cazuri de sindrom posttraumatic printre soldatii care s-au intors de acolo. Avem clinici speciale unde acestia sunt tratati. Prin urmare tind sa cred ca asa ceva nu este posibil. Sindromul posttraumatic e destul de comun printre soldatii care merg in astfel de misiuni pentru ca sunt intr-o tensiune continua si multi si-au vazut prietenii murind. In Olanda, soldatii care intra in astfel de misiuni castiga mai mult decat daca ar ramane acasa. Asta atrage o anumita tipologie de oameni. Dar selectia celor care intra in Armata a fost in trecut foarte proasta. Si exista oameni care vin deja dintr-un mediu nu foarte stabil sau sunt deja traumatizati si sunt atrasi de ideea de a intra in Armata. Ei sunt cu atat mai vulnerabili sa dezvolte sindromul posttraumatic decat cineva care vine dintr-un mediu stabil.

"EXISTA VREUN GENERAL CARE SPUNE CA NU VA PUTETI OCUPA CU ADEVARAT DE CEI CU SINDROM POSTTRAUMATIC?"  

V.M.: Un alt psiholog militar roman, Maria-Magdalena Macarenco de la UM01783, le-a explicat jurnalistilor de la Gandul ca soldatilor romani nu le este frica pentru ca „in momentul in care iti vezi colegul omorat de o mina antipersonal si ai curajul sa te duci acolo, sa te apropii de el, de jumatatea de om care a mai ramas, sa-i strangi de pe camp resturile umane, inseamna ca nu ai experimentat nici frica, nici neputinta, nici oroare. Si asta face ca militarul respectiv, desi trauma este extrem de severa, sa nu aiba tulburarea de stres posttraumatic.” Este aceasta o explicatie stiintifica valida?

Suzette Boon: ... Nu sunt sigura ca inteleg... Pot asculta va rog din nou declaratia? E vorba de un soldat aflat in actiune?

V.M.: Da.

Suzette Boon: Daca e vorba de un soldat aflat in actiune, care trebuie sa adune ramasitele umane ale unui coleg si el nu simte nimic, asta inseamna ca a intrat pe pilot automat, ca e depersonalizat, ca mecanismul de supravietuire a intrat in functiune si atunci nu exista frica in acel moment. Dar pentru acesti soldati frica revine dupa eveniment. Frica, rusinea si cosmarurile vin dupa ce s-au intors din misiune, atunci cand sunt deja acasa. In armata exista o cultura intreaga in care nu poti arata ca te temi, nu poti vorbi despre fricile tale si cosmarurile tale pentru ca asta inseamna ca esti nebun, las, o veriga slaba. Asa ca soldatii nici macar nu indraznesc sa spuna ceva pentru ca le este rusine. Pur si simplu neaga. Asta se intampla si in Olanda, unde suntem mult mai familiarizati cu sindromul posttraumatic.

V.M.: Credeti ca acest fenomen este mai puternic intr-o societate unde stigma asociata cu tulburarile psihice este foarte intensa?

Suzette Boon: Sunt sigura. Daca intreaga societate are prejudecati puternice despre sanatatea mintala, atunci motivele de a nu vorbi despre asta sunt duble.

V.M.: Psihologul sef din cadrul Statului Major General al Armatei Romane, col. psih. dr. Adrian Prisacaru, explica absenta sindromului posttraumatic in randul soldatilor romani astfel: „pentru ca oamenii sunt echilibrati, au o structura armonios dezvoltata. Personalul nostru este hiperspecializat, pregatit, cu o inalta calificare profesionala”. Ce mesaj util ati transmite psihologului sef al Armatei Romane?

Suzette Boon: ... Ca sa fiu foarte onesta, ma intreb in primul rand sub ce presiune se afla pentru a da astfel de raspunsuri. Exista vreun general care-i spune ca nu poate sa se ocupe cu adevarat de sindromul posttraumatic? Pentru ca sunt foarte, foarte surprinsa. Cinstit va spun: sunt foarte surprinsa de asta. Orice armata incearca sa trimita in misiuni oameni cat se poate de echilibrati, dar chiar si pentru cei echilibrati exista doar o anumita cantitate de orori cu care se pot descurca. Exista un anumit procent de oameni care sunt mai vulnerabili de a suferi de sindrom posttraumatic astfel incat, tot ce pot sa spun e ca nu inteleg aceste raspunsuri. Stiu ca in anumite tari nu se vorbeste despre anumite probleme din armata. Dar nu pot comenta asta pentru ca sunt pentru prima oara in Romania si nu vreau sa-i judec ideile. Dar sunt foarte surprinsa.

Si ma intreb daca au vorbit intr-adevar cu toti acei soldati? In Olanda este o regula ca soldatii care revin din misiunile de razboi sa fie trimisi pentru cateva zile la „debriefing”: acolo sunt ajutati sa vorbeasca despre experientele lor, sa faca tranzitia de la mediul din Afganistan la cel din Olanda. Ei nu sunt trimisi de pe campul de lupta direct la familiile lor. Insa si asa se intampla ca unii sa nu poata vorbi despre asta in acele zile si sa dezvolte simptome la cateva luni dupa. Astfel ca, in Olanda ei sunt urmariti cel putin jumatate de an pentru ca anumite simptome apar la o perioada de timp dupa ce s-au intors. Este ciudat ca, in timp ce toate armatele care trimit soldati pe front au cazuri de sindrom posttraumatic, Romania nu are. Eu as continua sa ma ocup si sa am grija de acesti soldati si luni dupa ce s-au intors din misiune pentru a vedea daca au reusit sa se adapteze la viata normala.

DACA ACEST SINDROM NU EXISTA OFICIAL, CUM POATE INTELEGE SOTIA CE SE INTAMPLA CU BARBATUL EI?

V.M.: Ce se poate intampla cu soldatii la care sindromul de stres posttraumatic nu este tratat, desi el exista?

Suzette Boon: Starea lor incepe sa se deterioreze. Incep sa au probleme in familiile lor, in cuplu, probleme la serviciu. Sindromul posttraumatic netratat inseamna ca acel individ este capabil in anumite momente sa participe normal la viata cotidiana, dar exista momente cand nu poate face acest lucru: este agitat, are izbucniri de manie, crize emotionale, nu poate functiona. Viata lor devine cu adevarat dificila. Iar daca sunt trimisi in aceeasi situatie de razboi si-ar putea pierde controlul.

V.M.: Poate apare sindromul de stres posttraumatic si in cazul celor implicati in accidente rutiere?

Suzette Boon: Oamenii care vin pentru prima data in contact cu astfel de accidente, cum ar fi pompierii, cei care trebuie sa participe la descarcerari, cei din politie, sunt supusi riscului de a dezvolta sindrom posttraumatic pentru ca sunt in contact frecvent cu oameni desfigurati, oameni care mor, care sufera. Pentru un membru al familiei celui care are sindrom de stres posttraumatic este foarte dificil. Pentru ca nu intelege ce se intampla. Daca oficial acest sindrom nu exista... Imaginati-va  ca aveti un iubit care a fost intr-o misiune in Afganistan si se intoarce cu astfel de probleme. Dar nu poate vorbi despre ele sau ele nu sunt recunoscute. Si tu, ca sotie a lui, il vezi cum este. Si cum isi poate ea explica ce se intampla? Cum te poti intelege pe tine insuti daca problema stresului posttraumatic nu exista? Si asta poate dauna intregii familii, poate distruge familia.

V.M.: Este acest sindrom vindecabil?

Suzette Boon: Da. In special sindromul de stres posttraumatic. Cei care sufera de tulburari disociative trebuie insa sa traiasca cu o parte din simptomele lor. Dar pot invata cum sa o faca. Daca sindromul de stres posttraumatic este recunoscut, el poate fi tratat si vindecat.

V.M.: Ne explicati va rog ce este o tulburare disociativa?

Suzette Boon: Principala problema a cuiva care are o astfel de tulburare este ca personalitatea lui este impartita in cel putin doua parti diferite. O parte functioneaza in viata de zi cu zi, deci as fi chiar eu, iar cealalta parte este blocata in ceea ce numim „timpul traumei”, este blocata in trauma. Pentru ca o tulburare disociativa este un mecanism de supravietuire in fata experientelor traumatice. Tulburarile disociative complexe apar dupa traume petrecute in copilarie, atunci cand vorbim despre neglijenta cronica sau despre abuzul fizic sau sexual in copilarie si care continua in adolescenta. Daca un copil e abuzat in copilarie dar trebuie si sa mearga zilnic la scoala, sa-si faca prieteni, partea copilului care e prinsa in intamplarile traumatice se desparte de cea preocupata de lucrurile cotidiene. Aceasta este esenta unei tulburari disociative.

ADESEA, TRAUMELE DIN CAUZA ABUZULUI IN COPILARIE NU SUNT RECUNOSCUTE DE SOCIETATE


V.M.: Care sunt consecintele pe termen lung ale abuzului in copilarie?

Suzette Boon: Sunt multe consecinte pe termen lung. Prima este ca abuzul de acest fel se intampla de obicei in familie, in cadrul unor relatii care ar trebui sa fie de incredere. Desigur ca, daca oamenii importanti din viata unui copil il abuzeaza, primul lucru care se intampla e ca acel copil nu mai poate avea incredere in alti oameni. Una dintre consecintele pe termen lung este ca acei copii care au fost abuzati au dificultati ca adulti in a avea incredere in alti oameni. Apoi aprecierea de sine este foarte negativa: neincredere, convingerea ca nu e o persoana buna. Si perceptia asupra lumii este una tulburata: aceasta lume nu este una sigura, este una in care exista monstri la coltul fiecarei strazi. Prin urmare, astfel de oameni experimenteaza subestimarea propriei persoane, neincredere in alti oameni si teama de a fi in lume. Pe deasupra, apar problemele de stres post-traumatic, ceea ce inseamna ca acele amintiri traumatice revin in vise, in asa-numitele flashback-uri in care retraiesc acum ceea ce li s-a intamplat in trecut. Astfel de oameni au probleme cu somnul, devin foarte vulnerabili, au mari probleme in a-si controla emotiile. Uneori nu simt nimic, alteori simt mult mai mult decat ar trebui. Sunt coplesiti de sentimente de teama, de rusine, de umilire, de furie si suparare. Pot deveni dependenti de droguri sau de alcool pentru ca acestea ii ajuta sa uite.

V.M.: E simplu pentru medici sa recunoasca si diagnosticheze aceste tulburari?

Suzette Boon: Uneori clinicienii nu pot recunoaste istoricul de trauma din spatele tuturor acestor probleme pentru ca oamenii sunt atat de rusinati si se tem atat de tare de aceste amintiri incat prefera sa nu vorbeasca despre ele. Sindromul postraumatic simplu, adica cel legat de un singur eveniment traumatic din viata, este recunoscut mai usor. Sunt multe traume pe care le putem cu totii identifica: cum ar fi dezastrele naturale sau cele din trafic. Aceste cazuri de sindrom postraumatic pot fi usor identificate. Dar trauma din cauza abuzului in familie adesea nu e recunoscuta de societate. Nu se discuta despre asta si oamenii prefera sa spuna ca asa ceva nu exista in tara noastra sau in cartierul nostru. Si victimelor, supravietuitorilor acestor evenimente, nu le este prea usor sa vorbeasca despre asta. De aceea aceste tulburari de stres postraumatic cronice sunt mai greu de recunoscut de psihologi si clinicieni.

V.M.: Dar exista instrumente de diagnostic pentru ele?

Suzette Boon: Da, desigur. Exista chestionare la care cineva raspunde si daca raspunzi „da” la un anumit numar de intrebari atunci exista o posibilitate mai mare decat media de a avea simptome de stres posttraumatic sau de tulburare disociativa. Stiu ca unele dintre ele au fost deja traduse in limba romana.

V.M.: Exista anumite voci care sustin ca sindromul de stres posttraumatic este o notiune inventata de societatea post-moderna si ca nu e in realitate o boala adevarata.

Suzette Boon: Nu sunt deloc de acord cu asta. E un non-sens. Poti diagnostica foarte clar acest sindrom cu un set foarte clar de simptome. Exista cercetari si studii numeroase despre acest sindrom, care au fost facute in intreaga lume. E adevarat ca exista anumite mode in privinta unor boli. Un exemplu este ADHD-ul (tulburarea hiperkinetica si de deficit de atentie) despre care nu se stia nimic si, deodata, diagnosticarea lui a aparut si brusc multi copii au primit Ritalin pentru a li se trata aceste simptome. Exista asadar diagnosticari excesive ale anumitor boli nou identificate. Dar asta nu inseamna ca cineva care sufera de sindrom de stres posttraumatic va fi ajutat daca boala nu-i va fi identificata si tratata.

Suzette Boon este psiholog si psihoterapeut cu o experienta consistenta in diagnosticul si tratamentul tulburarilor disociative complexe. In prezent lucreaza la Top Referent Trauma Center din Altrecht, in Olanda. Este autorul unui manual pentru pacientii cu trauma tradus in 8 limbi si a fost primul presedinte al Societatii Europene pentru Trauma si Disociere. Are un doctorat in psihologie la Free University din Amsterdam si a primit mai multe distinctii internationale pentru aportul ei la tratamentul tulburarilor posttraumatice si disociative.

Investigatia „Sindromul Nu”, publicata de jurnalistii de la gandul.info, despre absenta oficial a cazurilor de sindrom de stres posttraumatic in armata romana este parte a burselor jurnalistice oferite de The Carter Center din Statele Unite si Centrul Roman pentru Jurnalism Independent.


Citeste mai multe despre   





Citeste pe Stirile ProTV

Sotia pune poze pe Facebook din Italia, iar el schimba scutece. Povestea lui Radu, romanul care isi creste singur cei 5 copii

Mirajul unei vieti mai bune in strainatate destrama tot mai multe familii din Romania. Victime ale fenomenului sunt copiii care raman in tara, ingrijiti de un singur parinte sau de bunici. Intr-o comuna din Cluj, un tata isi creste cu greu cei 5 copii, cel mai mic in scutece, dupa ce sotia plecata la munca in Italia i-a spus ca nu se mai intoarce acasa.








11383 vizualizari
  • +1 (25 voturi)    
    As zice ca romanii sunt mai obisnuiti (Marţi, 17 septembrie 2013, 9:48)

    MG [utilizator]

    As zice ca romanii sunt mai obisnuiti cu violenta in general - si nu e neaparat o chestie buna; La noi barbatii TREBUIE sa se descurce fara prea mult ajutor de la altii. Multi vin din mediul rural unde nu sunt "fete mari" cand vine vorba de o rana/moarte etc. Si nici nu au prea multe dileme filozofice - fiind mai pragmatici tocmai datorita celor de mai sus. La noi inca se taie porcul/mielul cu cutitul fara probleme de constiinta. Asta-i viata..!
    • +13 (17 voturi)    
      M-as mira sa fie romanii deosebiti (Marţi, 17 septembrie 2013, 10:04)

      D [anonim] i-a raspuns lui MG

      Cunosc un caz in care un militar roman s-a sinucis. A fost in Irak, a vazut colegi cum mor langa el.
      • +2 (2 voturi)    
        asa e (Marţi, 17 septembrie 2013, 15:57)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui D

        Si eu am o ruda care a fost de 3 ori in Afganistan, pentru bani. Toti au venit traumatizati,daca era unul sanatos la cap la intoarcere, era lucru mare.
        Numai ca nu se recunoaste de conducerea armatei romane, la fel cum nu se recunoaste ca armamentul e invechit, tancurile nu pot merge nici pe asfalt, elicopterele sunt la mana a doua, si daca le incarci si cu munitie, si cu oameni, nu se mai pot ridica de la sol, ca mancarea e proasta, painea mucegaita si cu gandaci, ciorba are pietricele....etc
        • 0 (0 voturi)    
          nu e obisnuinta, e minciuna (Miercuri, 18 septembrie 2013, 12:16)

          Dodo [anonim] i-a raspuns lui bancher

          Pai probabil ca daca ar recunoaste ar trebui sa se ocupe de problema, sa bage bani in rezolvarea ei. Asa e mai simplu: nu ai problema deci nu ai nevoie de solutii.

          @MG Cred ca este o mare diferenta intre a taia un pui de gaina sau a injunghia un porc si a-ti aduna amicul de pe jos in 6-10 bucati diferite. Amicul cu care pana ieri jucai table si te bateai pe umar si cau care ai impartit ceasca de cafea azidimineata. Amicul care a apucat sa calce pe mina inaintea ta.
    • +7 (11 voturi)    
      sunt romanii mai obisnuiti ? (Marţi, 17 septembrie 2013, 10:54)

      mercedes [utilizator] i-a raspuns lui MG

      Va amintesc ca "tinem drapelul" in statistica tarilor cu cei mai multi sinucigasi. Oare nu trebuie sa ne intrebam ce fel de psihologi avem? Majoritatea se inghesuie la televiziuni sa faca politica de o parte sau de alta a baricadelor. Sa fie oare un alt rezultat al sistemului de educatie ?
    • -4 (8 voturi)    
      Ce urmareste insa d-na Suzeta Bumbum? (Marţi, 17 septembrie 2013, 12:15)

      MiticaPalarierul [utilizator] i-a raspuns lui MG

      Ce urmareste insa d-na Suzeta Bumbum?

      Vreo suma mare de bani, cu care sa aline suferintele soldatilor romani ?

      Evident dupa ce alina propriile suferinte pecuniare ...


      "Patria si Dreptul Meu!"
      .
  • +21 (25 voturi)    
    inca un prost (Marţi, 17 septembrie 2013, 10:03)

    iondelaafumati [utilizator]

    explicatia simpla este ca psihologul sef al Armatei Romane este un tampit!
    • +5 (7 voturi)    
      eh (Marţi, 17 septembrie 2013, 11:17)

      hollow [utilizator] i-a raspuns lui iondelaafumati

      lasa ca nici cu psiholoaga de la UM01783 nu mi-e rusine. Zici ca a invatat psihologie din filme, nu mai vorbesc ca intreaga ei declaratie e un nonsens, cu propozitii care se contrazic intre ele. Cred ca oricare dintre comentatorii de aici ar putea sa para mai profesionist decat ea.
  • +8 (26 voturi)    
    Interesant (Marţi, 17 septembrie 2013, 10:04)

    Gelum [utilizator]

    "...acolo sunt ajutati sa vorbeasca despre experientele lor, sa faca tranzitia de la mediul din Afganistan la cel din Olanda.".

    Ei asta e de fapt cheia, si ce nu intelege acea doamna: mediul din Romania nu se deosebeste de cel din Afganistan. Cel putin la presiunile psihologice: in amandoua mediile instinctul de supravietuire primeaza.
  • -13 (17 voturi)    
    Marota (Marţi, 17 septembrie 2013, 10:19)

    xolv [utilizator]

    Marota sindomului post traumatic. Nu degeaba in Romania se spunea ca armata te face barbat. In SUA, asa-zisii soldati sunt tinerii (preponderent din sud) fara alte posbilitati de a-si dezvolta o cariera in alt domeniu, care indoctrinati de mesianismul "America, the greatest country in the world", se trezesc "soldati". Sa nu uitam, ca americanii sunt urati de tot Orientul pentru cei 12 ani de "pace" si "democratie" cadou.
  • -3 (11 voturi)    
    alecsandri - ia să vedem ce spunea el (Marţi, 17 septembrie 2013, 10:35)

    pointless man [utilizator]

    ...Așa ne spuse-n graiul său
    Sergentul Mătrăgună
    Și noi ne-am dus cu Dumnezeu
    Ne-am dus cu voie bună...

    ...Dar cel sergent făr´ de musteți
    Răcnea: „Să n-aveți teamă
    Românul are șepte vieți
    În pieptu-i de aramă !”... [Peneș Curcanul]

    Ei bine ! oameni vitregi cu inimele sterpe,
    Legați de cîrma țării cu-ncolăciri de șerpe,... [Eroii de la Plevna]

    N-ați învățat la școală ? Ba ați învățat - mecanic, ca niște roboți - FĂRĂ SĂ GÎNDIȚI !
    • 0 (2 voturi)    
      pentru greii de cap (Marţi, 17 septembrie 2013, 11:32)

      pointless man [utilizator] i-a raspuns lui pointless man

      „Sergentul Mătrăgună” - prin grația comunismului - a ajuns COLONEL. Vezi și generalul ascuns în portbagaj !Și nici un Alecsandri n-are curajul să zbiere din rărunchi: RUȘINEEE !

      Comandanți de calibrul lui Carol I oricum nu avem (ȘI NICI NU AM AVUT).
    • +2 (4 voturi)    
      Propaganda nationalista (Marţi, 17 septembrie 2013, 12:12)

      MiticaPalarierul [utilizator] i-a raspuns lui pointless man

      Well ... Alecsandri si Cosbuc au fost mari propagandisti nationalisti la vremea lor. De aici ciclurile Ostasii nostrii, etc. care premaresc un eroism al oamenilor simpli, a taranilor deveniti soldati.

      Acesti soldati deveniti soldati au avut in fapt mari probleme odata intrati in teatrul de razboi. Cea mai severa problema era data de atitudinea religioasa fata de viata si moarte. Soldatii romani - in cea mai mare parte crestini ortodocsi - nu erau pregatiti sa omoare.
      Evident ca au fost dezlegati de preot de porunca a sasea "sa nu ucizi", insa ei tot trageau in vant, considerand ca daca nu au pacatuit, Domnul va avea grija de ei.
      O alta problema a fost refuzul de a purta biletul (apoi placuta) matricol (a) - deoarece ar interveni prin numarul nou in destinul omului, asa cum este el "scris".

      "Patria si Dreptul Meu!"
      .
      • +1 (3 voturi)    
        multe prostii (Marţi, 17 septembrie 2013, 13:02)

        pointless man [utilizator] i-a raspuns lui MiticaPalarierul

        am citit pe forumuri dar se pare că unii vor să transgreseze orice limită. PĂI TURCII ERAU PĂGÎNI ! CE dezlegare era necesară ? Sau și oștenii lui Ștefan cel Mare aveau nevoie de tratament... ANTE...traumatic ? Sau osmanlîii de dezlegare fiindcă foloseau carabine (creștine) Winchester ?

        Pentru @„un oarecare”: literatura REFLECTĂ istoria - imperfect, sentimental-subiectiv, dar o reflectă. Și, în nici un caz, Alecsandri nu era vreun ziarist gargaragiu sau idiot ca să se screamă de-a proasta.

        Mă sufoc de atîta obtuzitate - sau v-am atins la orgoliu cu „învățătura robotică, fără gîndire” ?
    • +2 (4 voturi)    
      ... (Marţi, 17 septembrie 2013, 12:25)

      un oarecare [utilizator] i-a raspuns lui pointless man

      ce are literatura cu istoria ...hm... ca sa nu mai zic cu stresul posttraumatic.
      Raspunsul e simplu. La noi nu exista personal sa trateze aceste aspecte de aici....nu exista astfel de probleme.
      Daca treci cu vederea poti spune ca nu exista probleme :) ... Aici nimanui nu ii pasa de astfel de probleme. Le negam si trecem mai departe
  • +11 (11 voturi)    
    ... (Marţi, 17 septembrie 2013, 10:42)

    a.nonim [utilizator]

    Sunt doua explicatii posibile. In primul rand la noi afectiunile psihice nu sunt luate foarte in serios (exista si foarte putini specialisti care sa puna un diagnostic corect).
    In al doilea rand pentru romani salariile primite intr-un teatru de lupta pot sa reprezinte si de zece ori salariul pe care l-ar castiga in tara, iar din cauza asta multi sunt dispusi sa accepte multe, chiar sa ignore eventualele afectiuni psihice.
    • +5 (5 voturi)    
      al treilea rand (Marţi, 17 septembrie 2013, 11:47)

      miluch [utilizator] i-a raspuns lui a.nonim

      Deriva din randul II - salariile primite ii 'stimuleaza" sa nu declare orice afectiune psihica ar avea, stiu ca asta i-ar face inapti-combatant si adio salarii "grase".

      Am pus ghilimele la ultimul cuvant pentru ca din cate am inteles oricum remuneratia nu este comparabila cu ceilalti soldati din aceleasi teatre de operatiuni.
  • +11 (13 voturi)    
    Hiperspecializati! (Marţi, 17 septembrie 2013, 11:15)

    Alfabetix [utilizator]

    Armata noastra e compusa din Superman, Batman, Ironman si Roman. Ei nu stiu ce-i frica, mananca jar si beau gazolina.
    Vine doamna asta te-miri-de-unde Olanda sa-i explice lui Mos Teaca de stres! Auzi mata obraznicie!
  • +14 (14 voturi)    
    despre psihologii armatei romane (Marţi, 17 septembrie 2013, 11:22)

    laura [anonim]

    dupa 6 luni de Irak, niciunul nu ne-a intrebat nimic si ne-am dus direct acasa
    • +3 (3 voturi)    
      Stresul posttraumatic (Marţi, 17 septembrie 2013, 12:06)

      Dr.Mihai Ion Turcu, psihopatolog [anonim] i-a raspuns lui laura

      sunt ex psiholog militar. universitar em. Anul trecut am predat prima data stresul posttrumatic, ciclului masterat, dupa literatura germana. Sindromul este in curs de teoretizare si instrumentare clinica. Cum spune militarul demobilizat, nu avem un sistem institutionalizat de asistenta psihologica a militarilor demobilizati. Sindromul se poate exprima dupa ani de la traumatizare.Nu se constituie obligatoriu in toate cazurile de persoane expuse la stres de razboi. Indicat este sa nu ne exprimam despre ce institutional nu avem in lucru.
      • +4 (4 voturi)    
        raspuns (Marţi, 17 septembrie 2013, 14:46)

        viorel paun [anonim] i-a raspuns lui Dr.Mihai Ion Turcu, psihopatolog

        Stimate Domn,
        Ca si Dvs si eu sunt un ex, dar medic militar, nu psiholog. Ca atare, respect opinia legata de momentul exprimarii, am fost in Irak de doua ori si consider ca nu sunt afectat de "Post war syndrome", dar hai sa recunoastem ca exista "Sindromul NU'' in armata romana. Numai daca privim site-ul oficial MApN, vedem ca exista numai ibformatii pozitive, laudative, vizite ale ministrului si sefului SMG, primiri, etc. Iar atmosfera de teroare exista din plin printre angajati.
        Dar cum va spuneam, am fost acolo si am vazut evolutii ale militarilor romani dupa un numar de misiuni, chiar si in timpul misiunii. Asa ca.....sa spunem ca am plecat nepregatiti in primele misiuni(medical cat si dpdv psihologic, stim cum se faceau testarile psihologice atunci, nu mai stiu acum, de asemenea vizita medicala, dupa baremul pentru in tara, nu aveam bareme pt misiuni externe). Si continuand, as spune ca acum psihologii nostri nu sunt inca pregatiti sa diagnosticheze acest sindrom iar mai marii MApN nu vor sa accepte ca exista.

        Cu stima,
        V Paun
      • +4 (4 voturi)    
        o opinie (Marţi, 17 septembrie 2013, 18:56)

        laura [anonim] i-a raspuns lui Dr.Mihai Ion Turcu, psihopatolog

        Va trebuie cam mult timp sa intrati in rand cu lumea. Din 2004-2005 de cand participam in teatrele de operatiuni ati fi putut avea macar un psiholog care sa stea de vorba cu cei care revin de acolo, ca sa nu mai vorbim ca si in Irak si Afganistan ar fi fost nevoie de prezenta unui psiholog alaturi de romani pentru ca realmente au fost clipe cumplite. Teoretizati prea mult in loc sa aplicati in pratica ceea ce presupun ca stapaniti! Asta v-o transmit ca medic care a fost acolo si a vazut multe.
    • 0 (0 voturi)    
      Q.E.D.! (Marţi, 17 septembrie 2013, 20:56)

      Gabu [utilizator] i-a raspuns lui laura

      Mister dezlegat, Vlad.
  • +8 (8 voturi)    
    Cheia e in stresul pe care l-am acumulat deja (Marţi, 17 septembrie 2013, 12:42)

    dbdb [utilizator]

    traind in Romania
    VM: Ce se poate intampla cu soldatii la care sindromul de stres posttraumatic nu este tratat, desi el exista?

    Suzette Boon: Starea lor incepe sa se deterioreze. Incep sa au probleme in familiile lor, in cuplu, probleme la serviciu. Sindromul posttraumatic netratat inseamna ca acel individ este capabil in anumite momente sa participe normal la viata cotidiana, dar exista momente cand nu poate face acest lucru: este agitat, are izbucniri de manie, crize emotionale, nu poate functiona. Viata lor devine cu adevarat dificila. Iar daca sunt trimisi in aceeasi situatie de razboi si-ar putea pierde controlul.

    Pai, asta e descrierea aproape generala a romanilor: probleme in familie, in cuplu si la serviciu. As adauga mari probleme de adaptare sociala. Cei mai multi romani sunt agitati, au izbucniri de manie, crize emotionale, sunt disfunctionali social si isi pierd usor controlul. Te inunda vecinul de deasupra, mergi la el sa-l instiintezi de situatie si sa gasiti impreuna o solutie, ala tipa la tine ca nu e de la el, te face carcotas si nesimtit, ca-l stresezi cu problema ta si el sufera de inima si dupa-asta iti tranteste usa in nas. Te mai inunda de cateva ori, il rogi de fiecare data sa te asculte si sa primeasca in casa un instalator care sa rezolve defectiunea, el o tot tine langa ca nu e de la el, ca vii razna degeaba sa-i faci lui zile fripte, ca vrei sa-l omori, pana incepi si tu sa zbieri ca un nebun, ca te-ai saturat sa fii acuzat aiurea, prin usa din nou trantita in nas, pana ies si vecinii, care iau partea unuia sau altuia, dupa care totul devine un razboi general intre vecini. Suna cunoscut? Asta este deocamdata Romania. Pana cand nu se va face adevarata educatie sociala in scoli, nimic nu se va schimba, ca nu prea exista modele de la care sa inveti.
    • +6 (6 voturi)    
      As vrea sa adaog, pentru ilustrarea (Marţi, 17 septembrie 2013, 13:55)

      dbdb [utilizator] i-a raspuns lui dbdb

      isteriei generale, ca stiu ca "vecinul" de deasupra este vaduv de curand si ca este afectat si de faptul ca unicul copil a trebuit sa se intoarca cu propriul lui copil minor in locuinta parinteasca dupa un divort cu pandalii generat de infidelitate, inselaciune financiara si abuz domestic. In Romania toate astea genereaza un climat disfunctional social, prea putini sunt cei care se duc la un psiholog dupa ce trec prin traume emotionale, multi sunt cei care, trecand prin niste probleme de viata la un moment dat, se "decid" sa transmita mai departe incarcatura emotionala negativa acumulata, cam ca intr-o forma de leapsa: na-ti-o de plecare, s-o mananci cu sare. Greu se decide vreunul sa rupa lantul, sa fie empatic, sa construiasca o relatie in loc sa dea drumul urletului ego-ului ranit. Suntem asa de obisnuiti cu sociopatia care ne inconjoara incat evenimentele cu adevarat groaznice ne mai provoaca doar mici modulatii punctuale de stres si ne lasa oricum goliti de empatie reala fata de semenul nostru.
  • +5 (7 voturi)    
    diferente culturale majore (Marţi, 17 septembrie 2013, 13:41)

    AliKimiku [utilizator]

    Intre noi si cei din Vest. Asa as explica eu fenomenul.
    In kamikaze parca, acum ceva ani era o rubrica cu äventurile unui roman in state". In una din editii autorul povestea cum in preajma Craciunului s-a apucat sa povesteasca colegilor de birou ritualul taierii porcului in romania. in final a ramas doar un vietnamez care nu intelegea oricum engleza restul erau deja la buda sa-si verifice continutul stomacului.
    Poate cineva sa-i explice doamnei psiholog din Olanda cum e cu urcatul copiilor pe porcul proaspat taiat(chestie care pot sa pariez ca se mai practica la tara) ? Sunt curios sa vad ce parere are?
    • +1 (1 vot)    
      Daaa, ritualul cu porcul de Craciun... (Miercuri, 18 septembrie 2013, 12:35)

      Geo.B [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

      ar putea d-na psiholog sa inteleaga placerea de a rontai o ureche de purcel proaspat taiat si parlit?Sau ritualul soriciului proaspat 'epilat' cu cutitul?
      Pot sa pariez ca nici unul din soldatii olandezi, americani, britanici etc nu au taiat vreodata gatul unei gaini pe care sa o manance cu mare placere doua ore mai tarziu in ciorba.Da, exact, sa mananci o bucata de carne din aceeasi pasare careia i-ai taiat gatul pe butuc cu toporul, si culmea, sa-ti mai si placa - oooo, ce ciorba buna, gaina de curte. Daca ai pune un olandez in aceasta situatie probabil ca s-ar trata 2 luni de stres post-traumatic.
  • +2 (2 voturi)    
    Stresul posttraumatic exista si existasi tratament (Marţi, 17 septembrie 2013, 23:12)

    Amalia Ciuca [anonim]

    Sunt spihoterapeut si cunosc foarte bine tulburarea de stres posttraumatic. In Romania am identificat aceasta problema inclusiv la personalul serviciilor de ambulanta, asadar ma indoiesc ca noi romanii, am fi mai speciali si am scapa de acest gen de probleme.

    Din pacate stigma, rusinea, durerea este foarte mare cand vine vorba de stresul posttraumatic, dar si de alte probleme de sanatate mentala.

    Din fericire exista si solutii, psihoterapeuti bine pregatiti si chiar solutii informatice f eficiente si care ofera confidentialitate maxima (ex. paxonline.ro).

    este vident ca pentru a rezolva o problema trebuie mai intai de toate sa o recunoastem si fara acest prim pas vom ramane in continuare "in intuneric".
  • 0 (0 voturi)    
    @ alikimiku (Miercuri, 18 septembrie 2013, 9:59)

    crinna [utilizator]

    stresul post-traumatic n-are nici in clin nici in maneca cu diferentele culturale intre est si vest. alea-s alta mancare de peste!
    PTSD apare dupa un eveniment traumatic care ameninta siguranta individului sau ii da sentimentul de neajutorare.De cele mai multe ori vorbim de situatii legate de soldatii implicati in razboaie, dar, in esenta este legata de TRAUMA! (accidente, decesul unei persoane importante, viol, rapire, violenta, neglijare in copilarie). Individul se simte coplesit si dezvolta simptome: cosmaruri, frica. Practic retraieste evenimentul - si, in unele situatii simptomele se agraveaza.
    Tov. Dr. psiholog, sef, ce-o fi , din punctul meu de vedere vorbeste sa se afle-n treaba! Afirmatiile dansului sfideaza logica si orice rezultat al studiilor de specialitate.
  • +1 (1 vot)    
    Oameni buni... (Miercuri, 18 septembrie 2013, 10:19)

    Kata [anonim]

    Am sa va citez ce anume spunea un ilustru inaintas.... "Nu toate bolile sunt disponibile oriunde si oricand". Vedeti? Unele boli nu sunt disponibile in Romania, ca sa nu mai spun de alte lucruri...


Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri