Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie i-au trimis in judecata pe presedintele Consiliului Judetean Harghita, Csaba Borboly, si pe vicepresedintele Laszlo Sofalvi, acuzati, printre altele, de abuz in serviciu contra intereselor publice.

In total, in acest dosar au fost trimise in judecata 13 persoane, prejudiciul estimat fiind de peste 1,1 milioane euro.

Cine sunt persoanele trimise in judecata, potrivit unui comunicat de presa al DNA:

  • 1. BORBOLY CSABA, presedinte al Consiliului Judetean Harghita, acuzat de doua infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata si calificata (cate 3 acte materiale), instigare la abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata si calificata (3 acte materiale), doua infractiuni de fals intelectual si denuntare calomnioasa,
  • 2. PALFFY DOMOKOS, consilier judetean in cadrul Consiliului Judetean Harghita, administrator de fapt al S.C. STRAVIA GROUP S.R.L., acuzat de doua infractiuni de conflict de interese in forma continuata (11 acte materiale), respectiv (30 acte materiale), infractiunea de efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, in forma continuata (40 acte materiale) si instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata (14 acte materiale), instigare improprie la fals in inscrisuri sub semnatura privata si folosire in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite
  • 3. SOFALVI LASZLO, vicepresedinte al Consiliului Judetean Harghita in perioada 2008 ￯ iulie 2012, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata si calificata (4 acte materiale), instigare la abuz in serviciu contra intereselor publice si fals in inscrisuri sub semnatura privata
  • 4. CSISZER BOTOND BENEDEK, director executiv al Directiei Drumuri Judetene din cadrul Consiliului Judetean Harghita la data savarsirii faptelor, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata si calificata (9 acte materiale), doua infractiuni de fals intelectual dintre care una in forma continuata (6 acte materiale), instigare la abuz in serviciu contra intereselor publice si permiterea accesului unor persoane neautorizate de informatii ce nu sunt destinate publicitatii in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite
  • 5. KELEMEN CSONGOR, sef serviciu al Directiei Drumuri Judetene din cadrul Consiliului Judetean Harghita la data savarsirii faptelor, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de fals intelectual in forma continuata (4 acte materiale), complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata (9 acte materiale), fals in inscrisuri sub semnatura privata si instigare la abuz in serviciu contra intereselor publice
  • 6. GABOR LASZLO, director executiv in cadrul Directiei Economice din Consiliul Judetean Harghita, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de fals intelectual in forma continuata(3 acte materiale ) si complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata (4 acte materiale)
  • 7. BIRO EMA, consilier la Directia Generala Economica din cadrul Consiliului Judetean Harghita, in sarcina careia s-au retinut infractiunile de complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata si calificata (5 acte materiale) si fals intelectual
  • 8. SAJO TIBOR, administrator de drept al S.C. STRAVIA GROUP S.R.L., in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata si calificata si fals in inscrisuri sub semnatura privata
  • 9. KOSA PETRU, primar al com. Mihaileni, jud. Harghita, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice,
  • 10. IMRE MADARASZ JULIA, asociat si administrator la S.C. BRIDGE ROAD CONSTRUCT S.R.L. Borzont, jud. Harghita, in sarcina careia s-au retinut infractiunile de complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata si calificata (3 acte materiale) si uz de fals in forma continuata (3 acte materiale)
  • 11. IMRE MADARASZ ATTILA, director in cadrul S.C. BRIDGE ROAD CONSTRUCT S.R.L Borzont, com. Joseni, jud. Harghita, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata si calificata si uz de fals
  • 12. HARGITAY LADISLAU GAVRIL functionar in cadrul Consiliului Judetean Harghita ￯ Directia Drumuri Judetene in perioada 1997 ￯ ianuarie 2010, in prezent inginer constructor in cadrul S.C. ￯STRAVIA GROUP￯ S.R.L. Goagiu, jud. Harghita, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de complicitate la fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata (14 acte materiale) si complicitate improprie la fals in inscrisuri sub semnatura privata
  • 13. MANDACHE DANIEL CRISTIAN, in perioada 2007 ￯ decembrie 2012 angajat la S.C.C.F. Iasi - Laborator Central (Societatea de Constructii Feroviare) initial ca muncitor necalificat si apoi ca si operator laborator, in prezent fara ocupatie, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata (15 acte materiale).

Care sunt acuzatiile procurorilor DNA, Serviciul teritorial Tirgu Mures:.

In luna decembrie 2010, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Harghita, Borboly Csaba a dispus in mod nelegal si nejustificat, decontarea sumei de 1.888.914,20 lei in favoarea constructorului SC STRAVIA GROUP SRL pentru o serie lucrari de reabilitare a unui drum judetean. Plata s-a facut in conditiile in care preturile firmei care a castigat licitatia erau cu mult mai mari decat cele ale firmei excluse din procedura de licitatie, in care dirigintele de santier nu a fost de acord cu acceptarea la plata a lucrarilor si in conditiile in care proiectul initial nu fusese respectat in ce priveste grosimea asfaltului si nici nu exista o dispozitie de modificare a acestui proiect.

De asemenea, perioada 27-29 decembrie 2010, Borboly Csaba a dispus in mod nelegal si nejustificat decontarea sumei de 672.051,59 lei in favoarea constructorului SC STRAVIA GROUP SRL si a sumei de 496.632,84 lei in favoarea constructorului SC BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL, in ambele cazuri pentru materiale lasate in custodie care nu existau in fapt.

In plus, cheltuielile au fost angajate de Consiliul Judetean la finalul lunii decembrie 2010, desi era evident ca cele doua firme nu mai aveau timpul necesar, ca pana la data de 31 decembrie 2010, sa execute lucrarile de reabilitare a unor tronsoane de drum judetean. In plus, el cunostea ca procesele verbale de custodie s-au realizat in fals, prin antedatare si prin inserarea nereala ca bunurile exista ca atare, ca au fost receptionate efectiv si au fost predate catre reprezentantii celor doua firme constructoare.

In luna decembrie 2011, in calitate de vicepresedinte al Consiliului Judetean Harghita, Sofalvi Laszlo a dispus in mod nelegal si nejustificat, decontarea unor sume de bani in favoarea constructorului SC STRAVIA GROUP SRL pentru o serie de lucrari de reabilitare a aceluiasi drum judetean. Platile s-au facut in conditiile in care preturile firmei care a castigat licitatia erau cu mult mai mari decat cele ale firmei excluse din procedura de licitatie, iar dirigintele de santier nu fusese de acord cu acceptarea la plata a lucrarilor.

De asemenea, la data de 30 decembrie 2011, Sofalvi Laszlo a dispus, in mod nelegal si nejustificat, decontarea sumei de 1.475.689,66 lei in favoarea constructorului SC STRAVIA GROUP SRL pentru materiale lasate in custodia acestuia pe baza unor procese verbale despre care avea cunostinta ca atestau, in fals, existenta bunurilor respective si in conditiile in care nu mai era timp ca firma constructoare sa execute, pana la 31 decembrie 2011, lucrarile angajate.

La savarsirea faptelor descrise mai sus, presedintele si vicepresedintele CJ Harghita Borboly Csaba si Sofalvi Laszlo au fost ajutati de Csiszer Botond-Benedek si Kelemen Csongor, in calitate de director executiv, respectiv sef serviciu la Directiei Drumuri Judetene din CJ Harghita, precum si de Gabor Laszlo, director executiv al Directiei Economice, respectiv Biro Ema, consilier la aceeasi directie. Acestia din urma, in perioada decembrie 2010 ￯ decembrie 2011, au acordat, in mod nelegal, avizele necesare ce conditionau efectuarea platilor catre SC STRAVIA GROUP SRL si SC BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL.

La data de 28 decembrie 2010, presedintele CJ Harghita Borboly Csaba a semnat o adresa alaturi de vicepresedintele Sofalvi Laszlo, Csiszer Botond Benedek (director al Directiei Drumuri Judetene) si Kelemen Csongor (sef serviciu), pe care a transmis-o Consiliului Local Mihaileni, determinandu-l astfel pe Kosa Petru, primarul acestei comune sa deconteze in mod nelegal si nejustificat 81.730,44 lei in favoarea constructorului SC BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL pentru materiale lasate in custodie.

Gabor Laszlo, Kelemen Csongor si Csiszer Botond Benedek, alaturi de administratorii celor doua firme, Imre Madarasz Attila, Imre Madarasz Julia si Sajo Tibor au semnat/intocmit inscrisuri (procese verbale de receptie, procese verbale de luare in custodie, facturi) care atesta in fals imprejurari necorespunzatoare realitatii, ajutandu-i astfel pe presedintele si vicepresedintele CJ Harghita, respectiv pe primarul Kosa Petru la savarsirea faptelor descrise.

Pentru a ascunde infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice prin care s-au obtinut foloase materiale pentru SC ￯STRAVIA GROUP￯ SRL, la data de 19 iulie 2011, Borboly Csaba a intocmit si prezentat auditorilor Camerei de Conturi Harghita o adresa in care a atestat fapte si imprejurari necorespunzatoare adevarului, referitor la conditiile ce ar fi justificat platile facute SC STRAVIA GROUP SRL.

La data de 16 octombrie 2012, la solicitarea D.N.A. - Serviciul Teritorial Tirgu Mures, de a-i fi inaintate o serie de documente referitoare la contractarea, executia, achitarea contravalorilor si expertizarea lucrarilor de pe D.J. 131, atribuite S.C. ￯STRAVIA GROUP￯ S.R.L. Goagiu si respectiv SC BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL Borzont, Borboly Csaba a mentionat ca, la data decontarii platilor din decembrie 2010 catre SC STRAVIA GROUP SRL, Consiliul Judetean ar fi fost indus in eroare de Kelemen Csongor, prin prezentarea unui document plasmuit.

La data de 12 octombrie 2012, a semnat in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Harghita o plangere penala catre Inspectoratul de Politie al Judetului Harghita, in cuprinsul careia l-a acuzat pe Kelemen Csongor de savarsirea infractiunii de inselaciune, prin aceea ca ar fi plasmuit un raport al dirigintelui de santier, nedatat, in baza caruia ar fi fost posibila plata sumei de 1.888.914,20 lei catre S.C. STRAVIA GROUP S.R.L. Goagiu.

In calitate de consilier judetean in cadrul Consiliului Judetean Harghita in mandatul 2008-2012, Palffy Domokos, a participat la votarea bugetelor Consiliului Judetean Harghita prin care au fost alocate consecutiv sume de bani pentru proiecte de investitii in infrastructura judetului Harghita, intretinere si reparatii de drumuri judetene, banii fiind destinati unor contracte de executare de lucrari. Printre beneficiarii acestor contracte a fost SC STRAVIA GROUP SRL, a carei administrator de fapt este Palffy Domokos, iar actionar sora acestuia.

In aceeasi perioada, in calitate de consilier judetean, a participat la receptia lucrarilor si la semnarea proceselor verbale aferente, in favoarea aceleiasi firme. Astfel, Palffy Domokos a realizat foloase in favoarea sa si surorii sale, asociat unic al SC STRAVIA GROUP SRL, foloase constand in valoarea totala a celor 40 de contracte executate de firma in perioada 2008-2012, in cuantum de 25.351.090 lei, bani care s-au si decontat de catre CJ Harghita.

In cursul desfasurarii, de catre aceasta societate, a relatiilor comerciale cu Consiliul Judetean Harghita, Palffy Domokos a efectuat, in perioada 2008-2012, operatiuni financiare ca acte de comert, incompatibile cu functia detinuta, constand in coordonarea administrarii si administrarea in fapt a SC STRAVIA GROUP SRL.

In cursul lunii aprilie 2012, consiliat de Hargitay Ladislau-Gavril, l-a determinat Mandache Daniel Cristian, operator laborator in cadrul SCCF IASI SA sa intocmeasca o serie de acte false care au stat la baza unui raport de expertiza tehnica menit sa diminueze prejudiciul stabilit in martie 2012 de Camera de Conturi Harghita in sarcina Consiliului Judetean Harghita, produs prin efectuarea de plati nelegale catre S.C. STRAVIA GROUP SRL.

Palffy Domokos a folosit informatii nedestinate publicitatii (obtinute de la Csiszer Botond Benedek), respectiv a comunicat, in decembrie 2011, administratorului unei societati comerciale, valoarea ofertei de pret pe care o firma concurenta a adresat-o Consiliului Judetean Harghita, astfel incat serviciile de expertizare au fost atribuite direct, in mod necuvenit, firmei agreate de Palffy Domokos.

Pe baza expertizei realizate ulterior, firmei S.C. STRAVIA GROUP SRL i s-au decontat lucrari de reabilitare a unui drum judetean, in baza contractului atribuit de CJ Harghita.

Prejudiciul total produs judetului Harghita ca urmare a activitatilor descrise, desfasurate in anii 2010 si 2011 este de 4.883.855,96 lei (echivalentul a 1.138.428 euro la cursul de la acea data). Prejudiciul consta in caracterul fictiv al materialelor date in custodie firmelor constructoare si in diferenta dintre preturile onorate si cele oferite de firmele descalificate la licitatie, substantial mai mici.

In cauza s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile si imobile aflate in proprietatea Borboly Csaba, Sofalvi Laszlo, Csiszer Botond Benedek, Kelemen Csongor, Gabor Laszlo, Biro Ema, Kosa Petru, Imre Madarasz Attila, Imre Madarasz Julia, Sajo Tibor, pana la concurenta sumelor retinute drept prejudiciu in sarcina fiecaruia dintre acestia.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Curtea de Apel Tirgu Mures.