​Atunci cand o companie farmaceutica lanseaza pentru prima data pe piata un medicament original, aceasta are dreptul sa-l produca in exclusivitate pentru o perioada de, in medie, zece ani. Dupa ce aceasta perioada expira, celelalte companii concurente lanseaza asa-numitele "generice", mai ieftine decat originalul si care contin aceleasi substante active ca acesta. Ingredientele inactive ale medicamentului generic, la fel ca numele si forma lui, pot fi insa diferite de original.

Eugen NicolaescuFoto: Hotnews

Intr-o declaratie pentru HotNews.ro, ministrul Sanatatii anunta ca medicamentele generice vor avea prioritate la prescrierea de catre medici, incepand cu anul viitor. In acest fel, Ministerul Sanatatii se asigura ca medicii vor aduce la cunostinta pacientilor existenta tuturor alternativelor (inclusiv cele ieftine) la medicamentul care le este recomandat.

In prezent, medicii trec pe reteta doar medicamentul sub denumirea sa comuna internationala (DCI), dar nu pot specifica daca recomanda medicamentul original sau unul dintre medicamentele generice disponibile.

Explicand pe larg o declaratie facuta marti, la Craiova, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat pentru HotNews.ro ca: "Medicul este obligat sa-l informeze pe pacient despre toate medicamentele care se gasesc pe acea denumire comuna internationala si sa-i recomande cu prioritate medicamente generice, iar pacientul, informat, sa decida. Medicul trebuie sa faca acest lucru in scris, pe reteta. Va trebui sa informeze pacientul in scris ca la aceasta DCI are dreptul la aceste medicamente care pot costa de la 1 leu pana la 40 de lei."

In prezent medicii nu pot recomanda pe reteta un medicament specific produs de o anumita companie farmaceutica, fie acesta original sau generic. Ministrul Sanatatii a exemplificat, in declaratia acordata HotNews.ro, o situatie ipotetica astfel: "Eu [medicul, n.red.] iti recomand cu prioritate generice ca iti fac bine. Dar tu poti decide pe banii tai, ca pacient, ca iti iei de 1 leu si e compensat 90% sau 50% sau iti iei de 40 de lei si e compensat doar 50% sau deloc."

Motivatia acestei decizii care va schimba dinamica pietei farma in Romania este, conform ministrului Eugen Nicolaescu, dorinta de "a-i feri pe pacienti de abuzuri". Ministrul Sanatatii se refera la cazurile in care un medic recomanda verbal pacientului medicamentul mai scump, desi sunt disponibile si medicamente generice mai ieftine pentru aceeasi patologie. Masura va fi introdusa in Contractul-Cadru din 2014 si este prevazuta in programul de reforme al Ministerului Sanatatii convenit cu FMI.

Desi Romania are cele mai scazute cheltuieli cu medicamentele pe cap de locuitor dintre tarile membre UE, ca procent din buget aceste cheltuieli se ridica la 1,4%, mai mari decat in Danemarca, Marea Britanie sau Austria. Romania este tara UE in care cheltuielile cu medicamente au crescut cel mai mult in ultimul deceniu, cresterea continuand, ceva mai lent, si in ultimii doi ani (conform datelor OECD).

Eugen Nicolaescu este ministrul care a desfiintat in 2008 plafoanele din farmacii pentru eliberarea medicamentelor compensate, fiind ulterior acuzat ca a rapit statului singurul instrument prin care acesta putea controla consumul de medicamente. In aprilie 2013, ministrul Eugen Nicolaescu a incheiat un protocol de colaborare cu Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice din Romania avand ca principal obiectiv "cresterea accesului pacientilor la tratamente farmaceutice accesibile in conditii de eficienta economica pentru bugetul sanatatii".