Vineri, vremea va fi racoroasa, dimineata si noaptea, in majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu innorari temporare mai ales ziua, cand se vor semnala averse si descarcari electrice local la munte - in special in Carpatii Meridionali, Oltenia, in jumatatea de vest a Munteniei, sudul Transilvaniei, pe arii restranse in nordul Moldovei si posibil izolat in restul teritoriului, potrivit prognozei publicate de Mediafax.

Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in regiunile sud-vestice si estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 17 grade in nordul Moldovei si 26 de grade in sudul Olteniei, iar cele minime intre 6 si 16 grade.

LA BUCURESTI

Vremea va fi racoroasa, dimineata si noaptea. Cerul va fi temporar noros si trecator vor fi conditii de averse slabe, mai ales in prima parte a zilei. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 23 de grade, iar cea minima va fi de 13...15 grade.

LA MUNTE

Vremea va fi racoroasa, dimineata si noaptea. Cerul va avea innorari temporare mai ales ziua, cand se vor semnala averse si descarcari electrice in Carpatii Meridionali si pe arii mai restranse in restul zonelor montane. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in zona inalta. Temperatura aerului va marca o scadere usoara fata de ziua precedenta.

LA MARE

Vremea se va raci fata de ziua precedenta. Cerul va fi variabil si vor fi conditii pentru ploi slabe in timpul zilei. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari temporare in timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 21 si 24 de grade, iar cele minime intre 15 si 16 grade. Temperatura apei marii va fi cuprinsa intre 23 si 24 de grade.