Unul dintre inculpatii din dosarul furtului de tablouri din Olanda sustine ca operele de arta nu au fost arse si vrea sa spuna unde se afla acestea, daca va fi cercetat in libertate, informeaza B1. Judecatoria Sectorului 3 a inceput, marti, discutiile in dosarul privind furtul celor sapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, in care au fost trimisi in judecata Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat si Adrian Procop.

Recent, au fost date publicitatii rezultatele expertizei realizate de catre specialistii Muzeului National de Istorie a Romaniei privind cenusa ridicata de la locuinta Olgai Dogaru, mama inculpatului Radu Dogaru. Potrivit expertizei, cenusa provine din arderea a cel putin trei tablouri.

Avocatii lui Eugen Darie si Radu Dogaru au declarat, la iesirea din sediul Judecatoriei Sectorului 3, ca au aflat de la clientii lor ca tablourile furate nu au fost arse, potrivit Mediafax.

"Clientii nostri asteapta cadrul procesual corect pentru a face toate demersurile pentru a preda aceste tablouri catre autoritatile olandeze. Clientii nostri ne-au informat ca tablourile nu au fost arse", a spus Maria Vasii, avocata lui Eugen Darie.

Avocata a precizat ca documentele pe care le au aparatorii ii fac sa creada ca, in cazul tablourilor, clientii lor spun adevarul.

Intrebati daca persoanele judecate in acest dosar au negociat cu cineva predarea tablourile, avocatii au precizat ca nu pot da mai multe detalii, acestea fiind aspecte care tin de confidentialitate.

"Toate celelalte dovezi ne fac sa credem ca tablourile nu au fost arse (...) Asteptam chiar astazi aceasta surpriza, in sensul declaratiilor, sa marturiseasca judecatorului detalii cu privire la existenta si locul unde pot fi gasite aceste tablouri", a mai spus Maria Vasii.

La randul sau, Catalin Dancu, avocatul lui Radu Dogaru si a mamei acestuia, Olga Dogaru, a spus ca se va prezenta marti, impreuna cu clienta sa, la DIICOT, pentru a lua la cunostinta de expertiza facuta de specialistii din cadrul Muzeului National de Istorie a Romaniei.

Dancu a precizat ca doreste trimiterea probelor la Muzeul Luvru, pentru efectuarea unei noi expertize care sa clarifice daca tablourile au fost sau nu arse.

El a precizat ca se stie sigur ca tablourile furate de la muzeul din Rotterdam au fost aduse in Romania, dar acestea nu au fost arse.

Pana acum au fost trimisi in judecata Radu Dogaru, Adrian Procop (in lipsa), Darie Eugen, Bitu Alexandru Mihai, Olga Dogaru si Petre Condrat (ultimul in stare de libertate).

Principalii suspecti, Mihai-Alexandru Bitu, Eugen Darie si Radu Dogaru, au fost arestati preventiv pe 22 ianuarie.

Tablourile intitulate "Tete d'Arlequin" de Pablo Picasso, "La Lisseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" si "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenetre ouverte dite la fiancee" de Paul Gauguin, "Autoportrait" de Meyer de Haan si "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud erau expuse intr-un muzeu din Rotterdam, Olanda.

Ele au fost furate in octombrie 2012, in mai putin de doua minute, de o banda de romani. Tablourile au fost aduse in Romania si se presupune ca ar fi fost arse intr-o soba din localitatea tulceana Carcaliu.

Valoarea prejudiciului cauzat este estimata la suma de 18 milioane de euro.

Instanta a amanat dosarul pentru 10 septembrie, din cauza lipsei de procedura.

La primul termen de judecata a fost discutata si inlocuirea masurii de arest preventiv in cazul lui Eugen Darie cu obligarea de a nu parasi tara.

In sala de judecata, Maria Vasi, a sustinut ca Eugen Darie poate fi cercetat in stare de libertate, aratand ca acesta intentioneaza sa recunoasca faptele si sa mearga pe procedura simplificata prevazuta de lege. Judecatorul a ramas in pronuntare, urmand sa decida marti daca va admite sa nu cererea.

De asemenea, Judecatoria Sectorului 3 va discuta luni si o cerere de liberare sub control judiciar facuta de Alexandru Bitu.

La primul termen de judecata din dosarul privind furtul tablourilor de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam au fost prezenti si jurnalisti olandezi.

In 15 iulie, procurorii DIICOT i-au trimis in judecata pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat si, in lipsa, pe Adrian Procop, in dosarul privind furtul celor sapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimata la 18 milioane de euro.

Adrian Procop si Radu Dogaru sunt acuzati ca, in noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efractie in Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat sapte picturi in ulei si acuarele.

De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile "Tete dᅡArlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" si "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenetre ouverte, dite la fiancee" de Paul Gauguin, "Autoportrait" de Meyer de Haan si "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.

Alexandru Mihai Bitu este acuzat ca a aderat la grupul infractional si i-a ajutat pe Dogaru, Darie si Procop in incercarea de a valorifica tablourile furate, precum si ca a intermediat comercializarea operelor de arta. Petre Condrat a fost trimis in judecata pentru tainuire, fiind acuzat ca a inlesnit inculpatilor Dogaru si Darie valorificarea a doua dintre operele de arta, "cunoscand ca acestea provin din savarsirea unei infractiuni", au precizat procurorii.

Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, este acuzata ca ar fi transportat si ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.

Procurorii DIICOT au aratat, in rechizitoriul trimis instantei Judecatoriei Sectorului 3, ca mama lui Radu Dogaru a declarat, la audieri, ca a ars tablourile furate de la un Muzeu Kunsthal din Rotterdam, in soba locuintei sale din comuna Carcaliu, judetul Tulcea.

Olga Dogaru a mai spus ca, din dorinta de a-si proteja fiul, de a nu-i face rau lui si pietenilor lui si pentru ca ii era frica, s-a hotarat sa arda tablourile, crezand ca daca "tablourile nu vor fi gasite niciodata, nu vor fi probe impotriva lor si nu vor putea fi condamnati", au mai scris procurorii in actul de sesizare a instantei.

Astfel, la aproximativ patru zile dupa perchezitia facuta de anchetatori la 13 februarie, Olga Dogaru a hotarat sa arda tablourile.

"Am facut intai focul in soba din baia mea, dupa care m-am deplasat in cimitir si am dezgropat tablourile, reintorcandu-ma acasa cu acestea. Am bagat coletul - sacul in care erau impachetate cele sapte tablouri, fara sa-l mai desfac, in soba, am pus cateva lemne, papucii, sosonii din cauciuc cu care fusesem incaltata si am asteptat sa arda complet. Acestea au ars destul de repede si am vazut ca tablourile arsesera complet. A doua zi, eu personal am curatat soba, scotand cenusa, pe care am pus-o intr-o roaba si am lasat-o in curte. Apoi l-am rugat pe Gioni, omul care ne ajuta prin curte, sa arunce cenusa la groapa de gunoi, care este o rapa", a declarat Olga Dogaru, in fata procurorilor.

Ulterior, in 22 iulie, la Tribunalul Bucuresti, care judeca recursul unora dintre inculpati la mentinerea masurii arestarii preventive, Olga Dogaru si-a schimbat declaratia si a aratat in fata judecatorilor ca ea nu a ars tablourile, asa cum a sustinut anterior, in fata procurorilor.

Anchetatorii au ridicat urmele de cenusa si material rezultate in urma arderii din soba locuintei Olgai Dogaru, probe care au fost supuse unei constatari tehnico-stiintifice.

Pentru ca aceasta expertiza nu a fost finalizata la momentul trimiterii in judecata a dosarului, procurorii au disjuns cercetarile in cazul Olgai Dogaru, pentru infractiunea de distrugere calificata cu consecinte deosebit de grave, pedepsita cu inchisoare de la 10 la 20 de ani.

Cenusa analizata in dosarul furtului de la muzeul din Rotterdam, ridicata la perchezitiile din 1 martie, de la locuinta Olgai Dogaru, provine din arderea a cel putin trei tablouri realizate in tehnica uleiului pe panza, potrivit rezultatelor expertizei realizate de specialistii Muzeului de Istorie, prezentate intr-o conferinta de presa in 6 august.

Potrivit specialistilor MNIR care au facut expertiza, cuiele gasite in cenusa analizata sunt mai vechi de sfarsitul secolului al XIX-lea, fiind facute "intr-o tehnica mestesugareasca, deci de fierari, bucata cu bucata, fiind prin batere, prin forjare", iar dupa numarula acestora, ar fi fost arse cel putin trei tablouri.

"La acestea putem sa adaugam un al patrulea, cel de la care provin scoabele, care provin fie de la o lucrare realizata recent, contemporana, fie de la o lucrare mai veche, restaurata si a carei panza a fost realizata pe un sasiu nou. Deci minimum trei, maximum patru lucrari, dar numai cele realizate in tehnica ulei pe panza", a declarat directorul Muzeului National de Istorie a Romaniei, dr. Ernest Oberlander-Tarnoveanu.

Acesta a adaugat ca nu poate spune cu exactitate daca tablourile arse fac parte din cele sapte opere de arta furate de la muzeul din Rotterdam.

Potrivit acestuia, dintre cele sapte tablori furate, cele realizate in tehnica ulei pe panza sunt "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Femme devant une fenetre ouverte, dite la fiancee" de Paul Gauguin, "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud si "Autoportrait" de Meyer de Haan.

"Lucrarile furate de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam sunt realizate pe hartie, fie pastel pe hartie, fie grafica pe hartie realizata cu tus. Deci chiar in cazul in care aceste piese ar fi ars, ele nu lasa urme care sa poata fi masurate prin tehnica pe care o folosim noi si sigur la perioada la care a fost recoltata proba, la cateva zile, saptamani, dupa presupusa ardere. Deci vorbim intodeauna despre presupusa ardere. Ceea ce am pus in evidenta in cenusa pusa la dispozitie de DIICOT sunt resturi care apartin de tablouri realizate in tehnica ulei pe panza, deci care au avut sasiuri si panza cu strat de preparatie", a precizat Ernest Oberlander-Tarnoveanu.