Mai multe fotografii ale lui Constantin Brancusi, cu autograful acestuia, au fost furate din casa stra-stranepoatei sculptorului de catre un barbat pe care il angajase sa aiba grija de locuinta, acestea fiind recuperate si restituite femeii, au declarat miercuri oficiali din Politie, potrivit Mediafax.

"Politia Capitalei a fost sesizata in ziua de 8 iulie a.c. de catre partea vatamata cu privire la faptul ca in luna februarie a anului 2010 a constatat ca, din locuinta in care a locuit mama sa, ar fi fost sustrase mai multe fotografii ce il reprezentau pe sculptorul Constantin Brancusi", se arata intr-un comunicat de presa al institutiei.

Potrivit unor surse din Politie, sesizarea a fost facuta de Luminita Mincu Patrascu Brancusi, in varsta de 53 de ani, care s-a recomandat drept stra-stranepoata sculptorului. Aceasta le-a spus anchetatorilor ca prejudiciul se ridica la aproximativ 600.000 de euro, aceasta fiind suma la care fotografiile furate au fost evaluate.

Politistii au inceput o ancheta si au stabilit ca fotografiile furate s-ar putea afla la un atelier de arte plastice reprezentat de Ion Tufeanu.

Audiat de politisti, Tufeanu a recunoscut ca, la data 1 iulie, a cumparat mai multe fotografii cu Brancusi, care aveau inclusiv semnatura sculptorului, de la un barbat caruia i-a platit in schimb 2.300 de euro. Tufeanu le-a declarat anchetatorilor ca a vandut ulterior fotografiile, pentru 6.300 de euro, unui barbat despre care a spus ca se numeste Lucian Tanasescu.

Tanasescu a fost identificat de politisti, care l-au audiat la sediul Sectiei 14.

In urma cercetarilor, politistii au stabilit ca, in iarna anului 2009, Luminita Mincu Patrascu Brancusi l-a angajat pe Marian Ilias, in varsta de 33 de ani, sa aiba grija de apartamentul in care a locuit mama sa.

In acest context, barbatul ar fi observat, intr-o cutie, mai multe fotografii cu sculptorul Constantin Brancusi, pe care le-a luat si le-a dus acasa, iar la inceputul lui iulie, pentru ca avea nevoie de bani, i le-a vandut lui Ion Tufeanu.

Fotografiile au fost recuperate luni si restituite femeii.

Marian Ilias a fost retinut marti si urmeaza sa fie prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile.