Asociatia Comunelor din Romania a redactat un protest al adresa masurilor guvernului, intre acestea numarandu-se si impozitul agricol, si ameninta cu o serie de proteste printre care si nemobilizarea la alegerile europarlamentare si la referendumul pentru noua Constitutie, potrivit Vremea Noua.

"La ultimul Congres al Asociatiei Comunelor din România (ACoR), participantii, reprezentanti ai autoritãtilor locale din peste 1500 de comune din tarã, si-au arãtat nemultumirea fatã de mãsurile luate de guvernanti, mãsuri care, în opinia lor, au consecinte dezastruoase economice si financiare asupra comunitãtilor locale.

În plus, multe dintre mãsuri încalcã flagrant principiul autonomiei colectivitãtilor locale, atât prin luarea de decizii care afecteazã imaginea primarilor si functionarilor publici, prin aservirea cãtre alte institutii publice, cât si prin imixtiunea executivului asupra bugetelor locale, si asa sãrace. Considerãm cã, prin luarea de astfel de mãsuri, se încearcã acoperirea incapacitãtii guvernantilor de a promova mãsuri viabile, încercându-se aruncarea vinei si a responsabilitãtilor pe umerii primarilor”, a declarat Neculai Moraru, primarul comunei Fãlciu si presedintele filialei judetene Vaslui a AcoR.

În lipsa unor "reactii urgente si în sensul celor solicitate de cãtre noi" ACOR ameninta cu urmãtoarele forme de protest:

A. sesizarea Congresului Puterilor Locale si Regionale pentru încãlcarea autonomiei locale în România, solicitând sã ni se alãture demersului nostru si celelalte structuri asociative ale autoritãtilor administratiei publice locale;

B. sesizarea Comitetului Regiunilor;

C. sesizarea Retelei Asociatiilor de Autoritãti Locale din Sud-Est-ul Europei – NALAS, Consiliului Comunelor si Regiunilor din Europa – CCRE/CEMR, precum si a Organizatiei Mondiale a Oraselor si Administratiilor Locale Unite – UCLG;

D. sesizarea Comisiei Europene, a Fondului Monetar International, a Bãncii Mondiale, precum si a oricãror altor organisme internationale, atât la reprezentantele din Bucuresti, cât si la sediile acestora;

E. neimplicarea pentru mobilizarea cetãtenilor cu drept de vot la referendumul national privind revizuirea Constitutiei României;

F. neimplicarea pentru mobilizarea cetãtenilor cu drept de vot la alegerile europarlamentare si la cele prezidentiale;

G. alte forme de protest, potrivit prevederilor legale si ale Statutului Asociatiei Comunelor din România, chiar si actiuni colective pentru apãrarea si întãrirea autonomiei locale, inclusiv exercitarea dreptului constitutional la grevã.

Vezi aici textul integral al protestului care, dupã ce va fi supus discutiei membrilor filialelor judetene, va fi înaintat Guvernului României.