Guvernul intentioneaza sa majoreze tarifele de transport pasageri pe calea ferata, se arata intr-o varianta din 29 iulie a scrisorii de intentie convenita cu FMI, consultata de HotNews.ro. "Intentionam de asemenea sa inchiriem inca 1.500 de km de sine de cale ferata inoperabile, sa majoram tarifele de transport pasageri in septembrie 2013 si sa modificam din nou formula de calcul a OSP (n.red. obligatiile de servicii publice) pentru a da, incepand din luna ianuarie 2014, o pondere mai mare kilometrilor tren-pasageri parcursi", se precizeaza in document.

Potrivit acestuia, Guvernul va continua sa ia masuri de rationalizare a retelei, de imbunatatire a absorbtiei fondurilor UE, de consolidare a procesului de achizitii si de reducere a costurilor in domeniul feroviar.

"Pentru a contribui la imbunatatirea performantelor societatii de stat de transporturi feroviare de persoane (CFR Calatori), am modificat formula de calcul a subventiei pentru obligatiile de servicii publice (OSP) si am eliminat trenurile internationale si intercity din OSP. Am inchis si majoritatea rutelor neprofitabile de trafic de calatori", se mai precizeaza in document.

Potrivit acestuia, masurile potentiale de reducere a arieratelor includ utilizarea conversiilor de datorii, inclusiv o masura de eliminare a arieratelor pe care le are compania CFR Calatori la compania de operare a retelei feroviare (CFR Infrastructura), plasarea societatilor in insolventa sau lichidare ca subsidiare ale CFR Calatori si CFR Infrastructura si masuri de restructurare pentru imbunatatire a performantelor financiare.

La CFR Infrastructura, va fi finalizat procesul de desemnare a unei noi conduceri in conformitate cu litera si spiritul procedurilor specificate in ordonanta privind Guvernanta Corporativa a intreprinderilor de stat (OUG 109/2011).

Guvernul se mai angajeaza sa rezolvae problema neplatii de catre CFR Infrastructura catre Electrica inainte de Oferta Publica Initiala de la Electrica, in caz contrar aceasta fiind subminata.

"Convenim de asemenea sa stabilim o tinta trimestriala indicativa privind rezultatele operationale ale societatilor feroviare cele mai mari si ale 38. filialelor acestora pentru a asigura faptul ca masurile de eliminare a arieratelor sunt completate de reforme care imbunatatesc viabilitatea acestor societati (CFR Infrastructura, CFR Calatori si CFR Marfa)", se mai precizeaza in varianta de scrisoare de intentie.