Mai multe imobile, terenuri si instalatii industriale, precum si peste un milion de euro sunt puse sub sechestru de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) in dosarul de delapidare al lui Omar Hayssam, judecat de Tribunalul Bucuresti, relateaza Mediafax.

Reprezentantii DIICOT au precizat joi, intr-un comunicat, ca in dosarul in care Omar Hayssam a fost trimis in judecata, alaturi de alti patru inculpati, pentru complicitate la delapidare in forma continuata, inselaciune in forma continuata, spalare de bani in forma continuata, complicitate la folosirea de acte falsificate la autoritatea vamala, complicitate la infractiunea de tentativa la inselaciune si initiere si constituire a unui grup infractional organizat, "au fost dispuse si aduse la indeplinire masuri asiguratorii".

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul produs in acest caz este de 7,8 milioane lei prin delapidare, 4.171.261,86 de dolari, respectiv 2.295.698 de lei, prin inselaciune, si 17,3 milioane de lei prin spalare de bani.

Printre bunurile puse sub sechestru in acest dosar se numara un apartament al lui Omar Hayssam situat pe Calea Calarasilor din Capitala, o cladire si teren aflate pe strada Spatarului din Bucuresti, doua terenuri din Otopeni, de 4.301 de metri patrati, respectiv 6.611 de metri, detinute de sirian prin intermediul cumnatului sau Nicolae Nasture, si un cont deschis de Hayssam la Credit Europe Bank, pentru suma de 10.780,58 de dolari.

De asemenea, anchetatorii au instituit sechestru asigurator prin blocarea tuturor conturilor deschise la banci de un numar de 47 de societati comerciale, dar si asupra sumei de un milion de euro dintr-un cont deschis la Credit Europe Bank si a unui Audi A8, proprietate a SC City Center SRL.

In acelasi dosar, prin ordonanta din 28 noiembrie 2005, "s-a dispus poprirea sumelor de 7.744.893.066 Rol datorata de SC City Center SRL catre SC Kaiser Trading SRL si asupra sumei de 6.273.855.287 Rol datorata de SC City Center SRL catre SC Dorothea Trading SRL; (pana in prezent nu a fost transferata nici o suma in contul SC Kaiser Trading SRL si SC Dorothea Trading SRL", mai precizeaza DIICOT.

In februarie 2006, anchetatorii au instituit sechestrului asigurator si asupra unor instalatii industriale, printre care statie de epurare, deferizare, hala deferizare, depozit, punct termic, fabrica de apa situate in Vatra Dornei, instalatie de suflat preforme marca Sidel, generator abur, cazan 1.250 de kilograme, compresor, masina de impachetat baxuri marca Kisters, cuptor pentru folie termocontractabila, benzi transportoare pentru produse finite si pentru baxuri, paletizor marca Krones, tablou electric general, toate situate in incinta fabricii de imbuteliere a apei din Vatra Dornei.

O alta poprire a fost dispusa pentru sumele de 29.267.024.202 lei si 1.829.000.000 lei datorate de SC Bucovina Enterprises SRL si respectiv SC Rio Bucovina Distribution SRL lui Omar Hayssam, ca urmare a creditarilor efectuate in societate, mai precizeaza DIICOT. "Prin procesul-verbal din data de 14.03.2006, s-a constatat ca pana la data aducerii la indeplinire a masurilor asiguratorii SC Rio Bucovina Distribution SRL a restituit asociatului o parte din suma retinuta in ordonanta, astfel ca s-a dispus masura asiguratorie a popririi doar asupra sumei de 1.734.016.800 ROL, suma ce nu a fost transferata de catre societate pana in prezent. Totodata, cu privire la suma datorata de SC Bucovina Enterprises SRL inc. Omar Hayssam, cu prilejul aducerii la indeplinire a masurii asiguratorii s-a constatat ca societatea mai avea de platit suma de 27.054.350.800 lei", se mai arata in comunicat.

Tot in dosarul de inselaciune si delapidare, s-a pus sechestru pe bunuri situate in incinta fabricii de imbuteliere a sucurilor din Timisoara, respectiv drumuri si platforma beton, retele canalizare, retele apa, puturi, instalatie de sirop marca Dohler, instalatie de suflat preforme marca Sidel, bloc Krones, instalatie de deferizare si demanganizare, carusel si antemasa VKS-PET, masina etichetat Canmatic, masina de impachetat in folie prin contractie 190/60, unitate preamestec si tablou electric de comanda paletizor.

Alte bunuri puse sub sechestru asigurator sunt: autospeciala-platforma autospecializata marca Roman, autospeciala-platforma autospecializata marca Roman, apartament situat in Comanesti, autotractor Volvo si semiremorca utilitara, semiremorca utilitara.

Omar Hayssam a fost trimis in judecata de procurorii DIICOT, in acest dosar, in octombrie 2012, alaturi de fratele lui, Mohamad Omar, cumnatul sau, Mihai Nasture, si doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteuca si Doina Farladanschi, fiind acuzati de inselaciune si delapidare.

Hayssam a fost condamnat definitiv, in lipsa, in trei dosare, la 20 de ani, 16 ani si, respectiv, trei ani, pentru rapirea celor trei jurnalisti, inselaciune in cazul "Volvo" si fraude in cauza "Foresta Nehoiu".

El este judecat si pentru trecerea frauduloasa a frontierei de stat, alaturi de fratii acestuia, Mukhles si Mahmoud, si de omul de afaceri Mustafa Tartoussi.

In acest dosar, in 8 octombrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de inchisoare cu executare pentru trecerea frauduloasa a frontierei, in timp ce Mustafa Tartoussi, Mukhles si Mahmoud Omar, acuzati ca i-ar fi inlesnit fuga din tara, au fost achitati.

Condamnarea dispusa in cazul lui Hayssam a fost contopita cu cea de 20 de ani primita anterior pentru terorism, urmand sa execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani de inchisoare.

Sentinta nu este definitiva, fiind atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Instanta a stabilit urmatorul termen in dosar la 12 septembrie.

Hayssam este vizat si intr-un dosar de la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), privind privatizarea IPRS Baneasa, cauza vizand depunerea mai multor inscrisuri false referitoare la experienta si capacitatea financiara a firmei reprezentate de sirian, pentru a putea participa la procedura.

Omar Hayssam a fost predat Politiei Romane in dimineata zilei de 19 iulie, anunta purtatorul de cuvant al sefului statului, Bogdan Oprea.