Masina unui avocat pitestean a fost binecuvantata, miercuri, de un preot paroh de la Biserica Sf. Dimitrie Bascov, de langa Pitesti, dupa ce Patriarhia Romana a introdus in mod oficial, in noul Molitfelnic, slujba de sfestanie a unui vehicul, relateaza Mediafax.

Slujba de binecuvantare a masinii dureaza aproximativ zece minute, iar in cadrul ei preotul se roaga pentru masina si pentru sanatatea si siguranta soferului si a pasagerilor.

"Au fost destule cereri de sfintire a masinilor, dar de astazi este o bucurie si o binecuvantare pentru noi, preotii, ca putem sa sfintim masinile in mod oficial. Este vorba de rugaciunea speciala de sfestanie a masinii pe care o rostim noi, preotii, si binecuvantam masinile pentru ca cei care le conduc sa aiba numai drumuri frumoase si totul sa fie intr-o atmosfera deosebit de placuta. Costurile nu sunt fixe pentru acest serviciu, fiecare credincios poate sa ofere cat il lasa inima. Intreaga masina se sfinteste dimpreuna cu soferul", a declarat Sorin Tolbaru, preot paroh la Biserica Sf. Dimitrie Bascov, de langa Pitesti.

Unul dintre primii argeseni care a venit cu autoturismul la biserica pentru a fi binecuvantat a fost avocatul pitestean Alin Anton.

"Sunt avocat, umblu foarte mult prin tara cu masina, drumurile noastre sunt asa cum sunt si de multe ori vad evenimente rutiere neplacute sau tragice. Asa ca m-am gandit ca este necesara o sfintire a masinii si a noastra, a familiei care circula cu autovehiculul. De acum voi simti acea putere a lui Dumnezeu pogorata asupra noastra care ne va da minte limpede si putere de a merge mai departe in siguranta", a declarat avocatul Alin Anton.

"Binecuvanteaza masina robilor tai, ocrotindu-i in drumurile lor de toate primejdiile, dandu-le inger pazitor, insotindu-i cu dumnezeiasca ta binecuvantare si intorcandu-i totdeauna cu pace la casa lor. Se binecuvanteaza masina aceasta prin stropirea cu aceasta apa sfintita, in numele Tatalului si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea in vecii vecilor. Amin! Sanatate sa va dea bunul Dumnezeu, la multi ani, toate cele bune si numai drumuri frumoase si fara evenimente sa aveti!", rosteste preotul in fata autovehiculului, a conducatorului auto si al pasagerilor, sfintind motorul, volanul, scaunele si exteriorul automobilului si pe proprietarii acestuia.

Binecuvantarea autoturismului, una dintre cele mai uzitate practici de catre romanii care isi achizitioneaza o masina, a devenit oficiala. Noul Molitfelnic, dupa care sunt organizate toate slujbele religioase si randuielile, cuprinde o ierurgie speciala pentru cei care vor sa isi binecuvanteze masina.

In luna iulie, la Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa a Patriarhiei Romane a aparut, cu aprobarea Sfantului Sinod si binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, lucrarea Molitfelnic, ce cuprinde si slujba "Sfestaniei pentru binecuvantarea unui vehicul", dedicata tuturor celor care vor sa se asigure ca nu vor fi in pericol la volan.

Preotii spun ca sunt multe cereri venite din partea soferilor care, in afara de RCA, doresc si "o asigurare divina", asa cum o denumesc conducatorii auto.