Academia Romana a fost sanctionata cu avertisment de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), in urma publicarii a doua studii in care se fac referiri discriminatorii la minoritatea maghiara, potrivit unui raspuns al institutiei la solicitarea agentiei Mediafax.

In noiembrie 2010, Centrul European de Studii in Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Romane a dat publicitatii Raportul pe marginea proiectului Legii Educatiei Nationale privind situatia minoritatilor din perspectiva egalitatii de sanse. In februarie - martie 2012, acelasi centru a dat publicitatii studiul "Slabirea comunitatii romanesti din Harghita - Covasna".

Ambele studii sunt coordonate de directorul CESPE, Radu Baltasiu, si au starnit controverse in randul cercetatorilor, dintre care unii nu au fost de acord cu abordarile si terminologia propuse, nici din punct de vedere al continutului stiintific, nici din cel al protectiei drepturilor minoritatilor, potrivit cercetatorului Cristian Gojinescu, care a sesizat CNCD.

Cercetatorul a aratat ca ambele studii se gasesc pe diferite site-uri, ceea ce face ca, indiferent de data la care au fost date publicitatii, sa fie in continuare formatoare de opinie. De asemenea, acestuia i se pare foarte grav faptul ca aceste studii sunt redactate in numele unei institutii publice, respectiv centrul din subordinea Academiei Romane, in contextul eforturilor statului roman de a combate orice forma de discriminare.

Astfel, Cristian Gojinescu a inaintat o petitie la CNCD in care a sustinut ca cele doua studii contin afirmatii si o terminologie discriminatorii pe criterii etnice, in special in privinta drepturilor minoritatilor nationale de a-si prezenta identitatea etno-culturala si de a utiliza limba materna.

Colegiul director al CNCD a constatat, cu cinci voturi pentru si unul impotriva, ca afirmatiile "Elitele maghiare au chiar un aparat conceptual care denota preocuparea pentru organizarea-influentarea proceselor demografice. Astfel, principala lor grija este asigurarea "reproducerii etnice maghiare". Din acest punct de vedere, familiile mixte, in special acelea unde "femeile maghiare nasc copii romani" primesc o atentie speciala", din cel de-al doilea studiu, incalca prevederile Ordonantei 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.

Conform actului normativ, constituie contraventie, daca fapta nu intra sub incideta legii penale, "orice comportament manifestat in public, avand caracter de propaganda nationalist sovina, de instigare la ura rasiala sau nationala, ori acel comportament care are ca scop sau vizeaza atingerea demnitatii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, indreptat impotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunitati si legat de apartenenta acestora la o anumita rasa, nationalitate, etnie, religie, categorie sociala (...)".

CNCD a decis, pe 10 iulie, sanctionarea centrului Academiei Romane cu avertisment, recomandandu-i totodata ca pe viitor sa elimine terminologia care incalca demnitatea persoanelor de origine maghiara.

UPDATE Ionel Haiduc: Studiile publicate nu sunt documente oficiale ale Academiei

Presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, ca studiile sanctionate cu avertisment de catre CNCD nu sunt documente oficiale ale Academiei, Centrul European de Studii in Probleme Etnice fiind responsabil pentru publicarea acestora.

"Centrul European de Studii in Probleme Etnice este unul dintre institutele noastre. Studiile sunt ale intitutiei, nu ale Academiei Romane. (...) Ele nu sunt documente oficiale ale Academiei Romane. Fiecare este responsabil pentru ceea ce publica", a declarat academicianul Ionel Haiduc.

Totodata, Haiduc a spus ca studiile au fost publicate fara "binecuvantarea Academiei", precizand ca materialele nu sunt semnate de institutia pe care o conduce.